Slovacia și România, echipele care au pierdut meciurile din semifinala barajului pentru Campionatul Mondial, se vor întâlni marți seara, la Bratislava, într-un meci amical fără miză. FRF a făcut un anunț important pentru fanii „tricolorilor” care vor să își susțină favoriții din tribunele stadionului “Národný futbalový štadión”.
România a pierdut cu 0-1 în deplasare cu Turcia, în timp ce Slovacia a ratat șansa de a ajunge în finala barajului pentru Cupa Mondială, după o înfrângere surprinzătoare, scor 3-4, pe teren propriu, în fața reprezentativei statului Kosovo. Ambele echipe ratează astfel prezența la turneul final de vara viitoare.
Așa cum era deja anunțat, echipele care pierd în semifinale se vor duela într-un meci amical, conform calendarului FIFA. Astfel, elevii lui Mircea Lucescu vor face deplasarea la Bratislava, unde marți seara vor evolua într-o partidă de pregătire în fața selecționatei Slovaciei. În aceeași zi au loc și finalele barajului, Turcia urmând să dea piept cu Kosovo.
FRF a anunțat prețul biletelor pentru Slovacia – România. Suporterii din țara noastră care vor să vadă meciul de la Bratislava vor trebui să plătească 19 euro, adică aproximativ 100 de lei. Partida începe la ora 21:45. Este posibil ca Mircea Lucescu să facă schimbări în formula de start, nefiind exclus să vedem și câteva debuturi.
“Biletele pentru acest joc, rezervate suporterilor români, vor fi disponibile online pe site-ul federației din Slovacia, pe un link dedicat fanilor români, care va fi activat mâine. Prețul unui tichet este de 19 euro, iar locurile sunt repartizate în sectoarele D201 – D204. Vor fi disponibile 1.000 de bilete pentru suporterii români. Ca urmare a regulamentului UEFA, în luna martie fiecare selecționată trebuie să dispute două partide. Astfel, forul de la Nyon a stabilit ca echipele care pierd semifinalele play-off-ului de calificare la Campionatul Mondial să se întâlnească între ele pentru un meci amical”, a transmis FRF într-un comunicat oficial.