News

Cât costă un conac superb, vechi de peste 120 de ani, aflat la o oră de mers de București. Are 6 camere, 4 băi şi piscină

Un conac vechi de peste 120 de ani, aflat la doar o oră de mers de București, a fost scos la vânzare. Cumpărătorul se va bucura inclusiv de o cramă.
15.02.2023 | 07:48
Cat costa un conac superb vechi de peste 120 de ani aflat la o ora de mers de Bucuresti Are 6 camere 4 bai si piscina
Conac lângă București, scos la vânzare. Foto: Observatornews.ro
ADVERTISEMENT

Conacul situat la 75 de kilometri de București are o istorie de peste 120 de ani, însă a fost restaurat în 2014. Proprietatea e situată în județul Dâmbovița și e cunoscută publicului larg drept Conacul Koșca din Dragodana.

Se vinde un conac superb lângă București

Potrivit Observatornews.ro, conacul care datează din secolul al XIX-lea a fost scos la vânzare de Romania Sotheby’s International Realty. Prețul cerut este destul de piperat pentru un om de rând, însă investiția se justifică. Vorbim de 690.000 de euro, bani care vor cumpăra un ansamblu de patru clădiri, printre care conacul cu o suprafață de 306 mp.

ADVERTISEMENT

Dotat cu 6 camere, 4 băi, salon, bucătărie, terasă cu ciubăr și o piscină, conacul este considerat o investiție de top. “Domeniul Koşca este unul dintre cele mai frumoase din Muntenia, care a reuşit să-şi păstreze de-a lungul timpului caracterul tradiţional.

De asemenea, un avantaj important este că tot ansamblul istoric a fost restaurat şi astfel poate fi valorificat imediat economic în diverse moduri: ca spaţiu de cazare şi de evenimente sau luat în calcul pentru potenţialul său agricol sau pomicol”, a declarat Constantin Prisecaru, reprezentantul companiei imobiliare, potrivit sursei citate.

ADVERTISEMENT

Ferestrele mari și sobele de teracotă impresionează vizitatorii, specificul rustic al conacului fiind evidențiat și de lemnul care domină clădirea. Casa secundară a conacului are 238 mp, aici fiind incluse 4 camere, un salon, o bucătărie, baia, garajul interior și o terasă care oferă o priveliște de neuitat asupra văii.

Conacul Koșca e înconjurat de o livadă cu peste 300 de pomi fructiferi, iar aici există o cramă boierească de 218 mp construită pe trei niveluri, inclusiv în subteran. Este menționat că în trecut clădirea a fost folosită drept o fabrică de produse lactate, deci a avut întrebuințare industrială.

ADVERTISEMENT

De asemenea, în urmă cu o lună era anunțat că faimosul Conac Bogdan din Neamț a fost scos la vânzare pentru 350.000 de euro. ”Conacul e alcătuit dintr-un corp principal care e considerat monument istoric clasa B, alături de alte 10 anexe pe o suprafață totală de 1.75 hectare”, potrivit anunțului agenției imobiliare.

”5 locuri de parcare în subsol, trei lifturi, din care unul panoramic, scări din piatră, ferestre cu tâmplărie din lemn cu aluminiu, pardoseli din granit și travertine, bucătărie profesională și loc pentru servit masa, birouri cu lumină naturală și pereți din sticlă.

ADVERTISEMENT

Apartament cu vedere asupra orașului, sistem de aer condiționat cu aport de aer proaspăt, generator, toate acestea desfășurate pe o suprafață de 2.300 de metri pătrați și patru niveluri, în una din cele mai luxoase zone ale Bucureștiului”, mai transmiteau cei de la Romania Sotheby’s International Realty.

ADVERTISEMENT
Tags: