Gigi Becali a lansat, fără să vrea, moda hainelor negre religioase. Piesa de rezistență a acesteia este deja celebra căciulă împletită, cu o cruce roșie brodată în partea din față. E accesoriul nelipsit din ținuta patronului de la FCSB.
Căciula sa a devenit apreciată și căutată nu doar de credincioși. Acesta este și motivul pentru care se fabrică și se comercializează. Prețul este de 100 de lei, iar fesul se comandă online. Producătorul e firma SACRAL, din Suceava.
Conform siteului oficial al companiei, produsul se numește „Căciulă Împletită, SACRAL Brodată Ortodox, Religioasă cu Sfânta Cruce, (tip Becali)”. Se precizează și că accesoriul este fabricat în România.
În descrierea produsului scrie: “Indiferent dacă ești în oraș sau te bucuri de natură, Fesul Împletit Aerisit de la Sacral este alegerea ideală pentru a adăuga o notă de unicitate ținutei tale. Brodat cu semnul sfintei cruci, adaugă o notă de eleganță și spiritualitate ținutei tale. Ideal pentru a fi purtat indiferent de vreme, asigurând confort și în zilele calde și în cele răcoroase”
Firma care vinde fesurile Becali este specializată în haine cu tentă religioasă. Face livrări atât în țară, cât și în străinătate, iar, conform recenziilor, clienții sunt mulțumiți atât de calitatea produselor, cât și de servicii.
Gigi Becali a purtat prima dată acest model de fes acum doi ani. El a renunțat la costumele sale scumpe și a început să se îmbrace în negru. Ținutele lui au fost create de designerul Alexandru Ciucu.
Gigi Becali este un om foarte credincios, care merge la biserică aproape în fiecare zi. Duminica, el nu lipsește de slujbă, având alături familia. Nu o dată, Becali a fost surprins cu lacrimi în ochi în biserică.
“Când plângi este o trăire, o bucurie a sufletului. E o trăire care nu poate să fie descrisă și acea bucurie înseamnă că îți atinge Hristos ochii tăi. Sfinții părinți o traduc că El vrea să vezi cu ochii minții atunci. Nu e bucuria mea, e a lui Hristos, e darul lui pentru mine. Să văd cu ochii minții. Ce se întâmplă nu am cum să îți spun pentru că nu vei înțelege. Asta se întâmplă în fiecare zi”, a mărturisit Gigi Becali la FANATIK SUPERLIGA.
Gigi Becali construieşte în zona de nord a Capitalei una dintre cele mai mari biserici din România. El a promis, în 2008, că dacă echipa sa va elimina Galatasaray şi se va califica în grupele Champions League, va construi o biserică.
“Am făgăduit biserica de la Pipera. De-abia acum i-am băgat turlele. Când am jucat cu Galatasaray spuneam ‘Doamne, dacă îmi vei da acum să scot pe Galatasaray’, că au dat 17 milioane pe un jucător, am spus că o să fac o biserică, pe colt, acolo”, a dezvăluit Gigi Becali la FANATIK SUPERLIGA.
Patronul FCSB-ului a investit până acum zece milioane de euro în lăcașul de cult. Costul final al acestuia este estimat la peste 20 de milioane de euro.