News

Cât costă un test pentru depistarea noului coronavirus și unde poate fi făcut

05.05.2020 | 15:08
Cat costa un test pentru depistarea noului coronavirus si unde poate fi facut
Cât costă un test pentru depistarea noului coronavirus și unde poate fi făcut. Sursa foto: Hepta.ro
ADVERTISEMENT

FANATIK îți prezintă cât costă un test pentru depistarea noului coronavirus și unde poate fi făcut, după ce mai multe unități medicale din România au anunțat că pun la dispoziție testări pentru COVID-19 contra-cost.

Cât costă un test pentru depistarea noului coronavirus

După ce mai multe unități medicale au anunțat că sunt dipsuse să facă testări pentru COVID-19 contra-cost, FANATIK a reușit să afle cât costă un test pentru depistarea noului coronavirus și unde poate fi făcut în mai multe centre din țară.

ADVERTISEMENT

Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj anunță că a inițiat și testarea la cerere pentru depistarea noului coronavirus, contra-cost. Testul costă 290 de lei și se pare că măsura a fost introdusă deja de două săptămâni.

„În situația în care Spitalul Județean a achiziționat echipamente și chituri de testare din resures proprii, sigur că încearcă sa-și recupereze investiția. Nu vorbim aici de algoritmul de testare unde sunt și ei implicați, pe bani publici, și realizează testele pentru cei care intră în acest algoritm.

ADVERTISEMENT

Cifra este una totuși mică, 133 de teste în total până acum, făcute la cerere, comparativ cu 300-400 de teste pe zi în algoritmul de testare”, declarat pentru EBS Radio prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean.

La ce spitale se pot face testele pentru COVID-19, contra-cost

Cei care doresc testarea la cerere în această unitate medicală se pot programa la Punctul de lucru al Laboratorului de Analize Medicale, situat pe strada V. Babeș, nr. 1, la numarul de telefon 0264-597.852 interior 1479, sau telefon mobil 0741 164 466.

ADVERTISEMENT

Site-ul Huffmed oferă și el spre comercializare un tip de test pentru depistarea noului coronavirus, astfel că el poate fi comandat de oriunde din România.

“Test medical rapid NADAL® COVID-19 IgG/IgM (Coronavirus). 1,151.92 lei inclusiv TVA. Prețul este aferent unei cutii cu 10 teste. Testele nu se pot pot vinde individual. *Testele rapide de diagnostic sunt destinate exclusiv pentru diagnosticul in vitro efectuat de către profesioniștii din domeniul sănătății”, este anunțul postat pe site-ul amintit mai sus.

ADVERTISEMENT

Policlina Sanovil din Bistrița efectuează și ea teste pentru depistarea noului coronavirus, contracost, pentru suma de 130 de lei.

“Testul rapid se efectuează prin recoltarea unei picături de sânge din deget. Prețul este de 130 de lei. Se realizează la Centrul medical Sanovil de Medicina Muncii și Analize de laborator vis-a-vis de Policlinica Nouă (str. 1 Decembrie nr. 20)”, este anunțul postat de policlinică pe site-ul său.

La Târgu-Mureș, Centrul Medical Galenus efectuează testări pentru coronavirus, pentru cei care doresc să afle dacă sunt purtători ai infecției COVID-19.

“Circuit separat de restul analizelor, analize NOI: nCov IgG/IgM (test rapid pentru COVID-19) – 130 lei, timp mediu rezultat: 48 ore, pe email, circuit separat de restul analizelor, analize NOI: Anti SARS-CoV-2 Elisa IgA – 180 lei, timp mediu rezultat: 72 ore, pe email, circuit separat de restul analizelor, analize NOI: Anti SARS-CoV-2 Elisa IgG – 170 lei, timp mediu rezultat: 72 ore, pe email”, anunță centrul medical pe site.

La Satu Mare, Clinica Gynoprax anunță că cei interesați pot efectua aici teste pentru depistarea coronavirusului, pentru suma de 150 de lei.

“În sfârșit am reușit să procurăm teste pentru Covid-19! Sunt cele agreate și certificate de OMS, care detectează anticorpii, IgM și IgG, nu cele PCR pentru antigen! Testele rapide sunt utile în screening.

Se pot face de acum la Laboratorul Gynoprax! Prețul unui test: 150 ron. Testările de luni-vineri, orele 12-14. Informații suplimentare la tel. 0770367494 – Laborator Gynoprax. Vă mulțumim!”, a postat clinic pe pagina de Facebook.

Pacienţii programaţi pentru consultaţii sau tratamente în cadrul clinicilor Ok Medical vor avea și ei acces la teste rapide pt COVID-19. Testele vor putea fi comandate contra-cost, testarea făcându-se individual de către pacient la domiciliul acestuia, înainte de venirea în clinică, putând beneficia şi de suportul la distanţă oferit de call-center-ul Ok Medical.

“Test rapid IgG și IgM pentru COVID-19 (boală provocată de noul Coronavirus). Expediere în 10 zile lucrătoare de la plasarea comenzii: 98 Lei.

Expediere în 24 de ore de la încasarea banilor în cont (valabil doar în zilele lucrătoare): 146 Lei. Transportul este inclus oriunde pe teritoriul României. TVA-ul este inclus. Testul poate fi achitat doar cu plata online”, anunță clinica pe site-ul său.

Pe de altă parte, Sanador, care anunțase pe 20 martie că va face teste pentru coronavirus contra-cost, a revenit asupra deciziei și spune că va efectuase astfel de teste doar la cererea autorităților.

“SANADOR este autorizat să efectueze teste pentru depistarea SARS-CoV-2 prin programul național. Astfel, la solicitarea autorităților statului vom prelucra probe fără întârziere și în condiții sigure”, anunță Sanador pe site.

ADVERTISEMENT