News

Cât costa vila lui Rareş Bogdan din Voluntari, cumpărată de la prietena Elenei Udrea! Câţi bani a dat pentru locuinţă

04.04.2019 | 12:58
Cat costa vila lui Rares Bogdan din Voluntari cumparata de la prietena Elenei Udrea Cati bani a dat pentru locuinta

Rareș Bogdan, actual candidat al PNL pentru alegerile eroparlamentare, are o avere considerabilă! Fostul jurnalist și-a cumpărat anul trecut o vilă ca în filme, pentru care a plătit nu mai puțin de 500 de mii de euro, dar mai are și alte proprietăți.

Vila jurnalistului Rareș Bogdan este construită pe un teren de 2349 mp

Fostul proprietar al vilei din Pipera este nimeni alta decât Narcisa Georgescu, anchetată de DNA într-un dosar de corupţie în legătură cu retrocedări şi escrocherii imobiliare vizând Societatea Naţională Institutul Pasteur SA și prietenă bună cu Elena Udrea.

Chiar dacă documentele arată că Rareș Bogdan a fost în contact 1 an şi 4 luni cu familia Narcisei Georgescu, respectiv cu sora şi cumnatul acesteia care se află tot în SUA, fostul jurnalist spune că a cumpărat vila respectivă ”absolut întâmplător”, după cum susține jurnalista Sorina Matei pe blogul personal.

avere Rares Bogdan
Rares Bogdan si-a cumparat o vila de 500 de mii de euro

Rareș Bogdan a dat 500 de mii de euro pe o vilă în Pipera

Pentru cumpărarea vilei şi terenului aferent în suprafaţă totală de 2349 mp Bogdan Rareș a făcut două promisiuni de cumpărare succesive, pentru ca până la urmă tranzacţia să se realizeze pe 19 Aprilie 2018 iar familia Bogdan să cumpere în final proprietatea din Voluntari.

Rareș Bogdan declară că a ajuns să-şi cumpere vilă şi teren de la sora şi cumnatul Narcisei Georgescu „absolut întâmplător” şi că nici nu ştie şi nici nu-l interesează cine sunt de fapt oamenii care i-au vândut totul. În plus, deşi actul de carte funciară al proprietăţii arată că, pentru finalizarea tranzacţiei, soţia lui Rareş Bogdan a contractat un credit de 300.000 de euro, Rareş Bogdan susţine că vila şi terenul de 2349 mp din Voluntari pe care le-a cumpărat de la familia Narcisei Georgescu l-au costat de fapt 500.0000 de euro. A împrumutat de la socri 50 de mii de euro, iar 150 de mii de euro au provenit din fonduri proprii.

Familia Bogdan mai deţine o proprietate în Cluj Napoca (un apartament într-o vilă şi terenul aferent), una în Alba Iulia (un teren), judeţul Arad, iar potrivit declaraţiilor fostului moderator de televiziune, acesta locuieşte în prezent în complexul rezidenţial Stejarii, ridicat de milionarul Ion Ţiriac în nordul orașului București.