România urmează să joace semifinala barajului de calificare la Cupa Mondială din vară, contra Turciei, la Istanbul, însă ultimele evenimente geopolitice la nivel global ar putea să dea lucrurile peste cap.
Statele Unite și Israel au bombardat Iran și au început un război cu regimul de la Teheran, iar momentan lucrurile nu par să se calmeze, chiar dacă conducătorul suprem a fost ucis chiar în prima zi de conflict.
Cei din Iran ripostează puternic și au atacat multe țări unde americanii au baze militare, iar astăzi au lansat rachete balistice îndreptate inclusiv către Turcia, țară NATO care nu este implicată direct în această bătălie. Proiectilul a fost interceptat la granița țării cu Siria, acolo unde au căzut și fragmentele, iar din fericire nu a fost nimeni rănit, conform informațiilor din presa locală.
O escaladare a conflictului militar, în care și Turcia să se implice, ar putea să afecteze meciul pe care România urmează să-l joace în semifinala de baraj. Distanța dintre locul unde sistemele NATO au interceptat racheta balistică trimisă de Iran, adică dintre Dörtyol, Hatay și stadionul lui Besiktas, este de 785 de km, în linie dreaptă, una mare, însă cu toate acestea nivelul de securitate ar putea să fie afectat.
Federația din Turcia a oferit suporterilor români 5 la sută din capacitatea arenei lui Besiktas, adică 2130 de bilete. Acestea s-au vândut în 20 de secunde de la punerea în vânzare și chiar s-a produs un scandal din cauza acestui lucru, cei de la FRF fiind acuzați că nu au procedat corect și au dat multe tichete înainte de a fi puse pe site.
Totuși, cei care au reușit să-și asigure locul în stadion pentru meciul dintre Turcia și România trebuie acum să urmărească cu mare atenție ultimele desfășurări de evenimente, mai ales că pe site-ul MAE este nivelul 4 din 9 de avertizare cu privire la călătoriile către Turcia și acesta poate crește. Recomandarea autorităților, în acest moment, este de a „evita călătoriile neesențiale către anumite regiuni”.