Vedeta de la Pro TV a distribuit câteva imagini cu rezultatele pe care le-a obținut după numai șase săptămâni în sala de antrenament. Fostul concurent de la Românii au talent a primit numeroase aprecieri de la fani.
Mihai Rait este foarte apreciat pentru serialul Las Fierbinți și este recunoscător pentru succesul pe care-l are. În plan profesional îi merge de minune, iar acum a început să se concentreze mai mult la aspectul fizic.
A descoperit mersul la sala de antrenament în urmă cu aproape două luni, iar de atunci și până acum a suferit mai multe schimbări. Rezultatele se văd după numai câteva săptămâni și sunt demonstrate chiar de pozele din online.
„Înainte și după 6 săptămâni. S-a slăbit da’ s-a și chinuit. Se și continuă treaba”, a scris Dorel din Las Fierbinți pe Instagram.
Mihai Rait este împlinit din punct de vedere profesional, mai ales că are o familie care se mândrește cu realizările sale. De 10 ani este actor în celebra producție de la Pro TV, precizând că în copilărie a avut probleme cu somnul.
„Sunt mândri, dar vor mai mult, să apar mai mult. Îşi doresc să apar mai mult şi să nu-l mai bată Bobiţă tot timpul. Şi mama era cu «să nu-ţi mai dea în cap că tu ai avut o problemă când erai mic».
Am fost somnambul vreo şapte ani. Mă jucam cu frate miu şi am căzut. Am dat cu capul de marginea patului. Am avut dereglări ale somnului serioase. Alergam prin casă şi prin curte noaptea.
În clasa a IV-a m-au găsit cu un cuţit în mână, învăţasem să tai găini, mă punea bunică-miu. Într-o noapte m-am trezit, m-am dus la bucătărie şi am luat cuţitul cu mâner verde şi mă plimbam prin curte: «Mamaie, adu, bre găina să o tai!»”, a spus actorul pentru adevarul.ro.