Sport

Cât de mult o ajută pe Universitatea Craiova înălțimea portarului Alexandru Maxim. Costel Pantilimon explică avantajele și dezavantajele unei talii impresionante

Costel Pantilimon explică ce poate aduce în plus noul portar al Universității Craiova, dar și limitele unei talii impresionante. Fostul internațional detaliază avantajele și dezavantajele unui goalkeeper foarte înalt.
04.06.2026 | 15:37
Cat de mult o ajuta pe Universitatea Craiova inaltimea portarului Alexandru Maxim Costel Pantilimon explica avantajele si dezavantajele unei talii impresionante
Costel Pantilimon explică ce poate aduce în plus Alexandru Maxim la Universitatea Craiova, dar și limitele unei talii impresionante Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova și-a asigurat serviciile unuia dintre cei mai interesanți tineri portari din fotbalul românesc. Alexandru Maxim, goalkeeper-ul de 19 ani care măsoară 2,04 metri, a semnat cu campioana României după sezonul în care a contribuit la promovarea celor de la FC Voluntari în SuperLigă. Pentru a înțelege mai bine ce avantaje și ce provocări aduce o asemenea talie pentru un portar, FANATIK a stat de vorbă cu Costel Pantilimon, fostul internațional român care a fost, la rândul său, unul dintre cei mai impunători goalkeeperi din fotbalul românesc.

Ce avantaje și dezavantaje are un portar de 2,04 metri între buturi. Costel Pantilimon explică provocările unei talii impresionante

În viziunea lui Costel Pantilimon, înălțimea reprezintă un avantaj important pentru un portar, însă doar atunci când este susținută de o dezvoltare fizică adecvată și de foarte multă muncă. Fostul internațional a explicat pentru FANATIK faptul că reflexele, explozia și mobilitatea trebuie antrenate constant pentru a compensa dificultățile naturale pe care le poate avea un jucător de talie mare.

ADVERTISEMENT

„Cât timp am activat eu, da, am fost cel mai înalt portar din campionat. Și înălțimea are o anumită structură. Dacă ești înalt și foarte slab, iar segmentele lungi nu au masă musculară, este clar că apar multe dezavantaje. În sport, aceste minusuri se observă imediat și de aceea trebuie să lucrezi foarte mult din punct de vedere fizic, astfel încât musculatura să înțeleagă și să fie pregătită pentru nivelul de efort pe care îl dorești.

Clișeele sunt cam aceleași. Când ești un portar de talie mare, poți avea anumite probleme la reflexele de la distanțe mici. Totuși, fotbalul și pregătirea portarilor au ajuns la un nivel atât de ridicat încât aceste lucruri se pot îmbunătăți. Și eu mi-am dezvoltat anumite calități legate de reflexe și de mișcările explozive. Am lucrat de mic foarte mult pe partea asta, tocmai pentru a-mi ușura parcursul și dezvoltarea.

ADVERTISEMENT

În schimb, atunci când ai o alonjă foarte mare, acoperi suprafața porții mult mai ușor decât ar face-o un portar cu talie mai mică. Acesta este unul dintre marile avantaje ale portarilor înalți”, a declarat Pantilimon pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Mingile aeriene și reflexele, capitolele care fac diferența

Fostul portar al naționalei consideră că una dintre cele mai răspândite idei greșite este aceea că un goalkeeper foarte înalt domină automat jocul aerian. Potrivit lui Pantilimon, ieșirile pe centrări și controlul careului se învață și se perfecționează prin antrenament, indiferent de centimetrii pe care îi ai.

ADVERTISEMENT

„Nu este o regulă să fii înalt și să ieși bine pe mingile înalte, pentru că și acest aspect se lucrează. Un portar de talie medie poate avea un timing foarte bun, anticipație și poate ajunge excelent la mingi aeriene.

De exemplu, Târnovanu are o talie foarte bună, dar încă nu are, din punctul meu de vedere, acest capitol foarte bine definit. Se întâlnește cu mingile, însă nu ajunge întotdeauna să domine careul. În schimb, are o explozie foarte bună. Intuiește excelent fazele și înțelege jocul, iar asta contează enorm”, a explicat fostul goalkeeper.

ADVERTISEMENT

Problemele ascunse ale portarilor foarte înalți: „Am avut dureri de spate de la 16 ani”

Pantilimon a vorbit și despre partea mai puțin vizibilă a meseriei de portar atunci când ai peste doi metri înălțime. Fostul internațional recunoaște că a avut probleme fizice încă din adolescență și că a fost nevoit să lucreze constant pentru a-și menține corpul la parametri optimi.

„Niciodată nu am văzut talia mea ca pe un minus. Multă lume își dorea un fizic asemănător. Din momentul în care am ajuns la profesioniști, am început să lucrez foarte mult partea musculară și echilibrarea corpului.

Fiind înalt, crescând destul de repede și având permanent contact cu solul, prin plonjoane și antrenamente, partea osoasă avea de suferit. Am avut probleme cu spatele încă de la 16 ani și am avut dureri aproape permanent. Cu toate acestea, m-am antrenat, nu am pierdut ședințe de pregătire. Nu am avut nici accidentări atât de grave încât să mă țină departe de teren, iar acest lucru contează enorm”, a concluzionat Costel Pantilimon.

Avantaje pentru un portar înalt: 

  • Are o alonjă superioară la intervenții
  • Poate compensa prin fizic anumite situații-limită
  • Poate deveni dominant în careu dacă lucrează corectw

Dezavantaje pentru un portar înalt:

  • Poate avea probleme la reflexele de la distanțe mici
  • Necesită multă muncă pentru dezvoltarea exploziei și mobilității
  • Dacă nu are suficientă masă musculară, apar multe probleme
  • Înălțimea nu garantează automat dominarea mingilor aeriene
  • Riscul problemelor fizice este mai mare în perioada de dezvoltare

Viața după fotbal! Afacerea în care s-a implicat Costel Pantilimon

După retragerea din activitate, fostul internațional român și-a îndreptat atenția și către mediul de afaceri. Costel Pantilimon a menționat că dezvoltă un proiect antreprenorial în zona produselor naturale și a stilului de viață sănătos.

„Mi-am dezvoltat în ultima perioadă un proiect interesant. Este brandul meu și al unui asociat de-al meu, cu produse bio, naturale, care s-a dus în zona de alimentație, de nutriție, beauty. Sunt produse românești 100% și încercăm să le facem o vizibilitate cât mai bună, pentru sportivi și pentru cei care vor să ducă o viață sănătoasă”, a mai spus Pantilimon.

Cine este Alexandru Maxim, portarul care a semnat pe 3 ani cu Universitatea Craiova

Maxim s-a născut la Craiova și a început fotbalul în orașul natal, înainte de a semna cu FCSB în 2021. Acesta a fost împrumutat în trei rânduri de gruparea „roș-albastră”, de două ori la FC Voluntari și o dată la Olimpia Satu Mare. În sezonul 2025-2026, portarul a fost jucător de bază pentru gruparea ilfoveană și a contribuit la promovarea în Superliga.

Acesta nu a mai evoluat pe final de sezon, deoarece nu a dorit să continue la Voluntari. Momentan, campioana României are în lot 4 portari, Pavlo Isenko, Laurențiu Popescu, Joao Goncalves și Silviu Lung Jr., însă unul dintre ei nu va continua la Universitatea Craiova, aspect dezvăluit în exclusivitate de FANATIK.