Cacaoa și, implicit, produsele din cacao sunt slăbiciunea multor persoane. Însă, pe cât de delicioase sunt, pe atât de mare este pericolul pentru organism. La această concluzie s-a ajuns în urma unui studiu. Cercetarea a arătat că produsele din cacao organică conțin urme de plumb și cadmiu.
Persoanele care pot rezista unor produse pe bază de cacao pot fi numărate pe degetele de o mână. Din păcate, unele dintre ele reprezintă un adevărat pericol pentru organism, spun studiile recente.
Produsele din cacao și, în special cele organice au fost supuse mai multor studii. În urma analizei, s-a ajuns la concluzia că o mare parte dintre ele conțin niveluri îngrijorătoare de plumb și cadmiu.
Studiul a fost publicat în Frontiers in Nutrition, iar scopul său a fost acela de a sublinia importanța reală a transparenței în alimentație. Produsele studiate au fost cele din cacao, atât cele organice, cât și cele neorganice.
La finalul studiului, s-a ajuns la concluzia că produsele organice pe bază de cacao sunt mai periculoase decât cele neorganice. Motivul?! În cele organice, dozele de plumb și cadmiu au depășit cu mult limitele admise.
Dintre produsele supuse studiului, 43% dintre ele au depășit nivelurile admise de plumb, iar 35% au depășit nivelurile admise de cadmiu. În urma studiului, specialiștii au ajuns la concluzia că este necesară implementarea unor reglementări mai stricte în domeniul alimentației.
Studiul a fost realizat special pentru a demonstra atât beneficiile, cât și efectele nocive ale produselor pe bază de cacao asupra organismului. Recunoașterea riscurilor, spun specialiștii, este un pas important în abordarea lor.
Cercetătorii au supus studiului 72 de produse pe bază de cacao. Unele dintre ele au fost obținute de la Consumer Labs, iar două au provenit din laboratoare comerciale.
Analiza a scos la iveală faptul că din cele 72 de produse, 65 dintre ele au avut niveluri periculoase de cadmiu și plumb. Din fericire, niciun produs supus testului nu a avut o concentrație medie mai mare de MADL Prop 65 pentru arsenic.
De obicei, produsele organice pe bază de cacao iau naștere din cacao cultivată fără utilizarea pesticidelor, a fertilizatorilor sau a altor organisme modificate genetic. Cei care optează pentru produsele organice de bază de cacao, fac această alegere datorită beneficiilor pe care le au asupra organismului.
Printre cele mai cunoscute produse organice pe bază de cacao se numără cacao pudră organică, untul de cacao organic și ciocolata organică. De departe, cel mai consumat produs este ciocolata organică care poate fi neagră, cu lapte sau albă. Aceasta poate avea diverse arome, dar și ingrediente adiționale, precum fructe sau nuci.