Eugen Tomac, Alexandru Nazare, Delia Velculescu și Radu Burnete sunt, aparent, numele favorite de Nicușor Dan pentru o nominalizare ca premier. Dintre aceștia, numele fostului lider PMP, Eugen Tomac, pare a fi cel mai rezonabil, însă nimic nu este confirmat oficial.
FANATIK a stat de vorbă cu doi cunoscători ai scenei politice, iar aceștia s-au exprimat cu privire la scenariul numirii lui Eugen Tomac în locul lui Ilie Bolojan. Sociologul Vladimir Ionaș nu crede în această variantă și susține că este una aruncată pe piață cu scopul de a testa partidele, dar și opinia publică. În opinia sa, Tomac nu ar avea capacitatea de a convinge o majoritate parlamentară să îl voteze.
Ionaș susține că vede mai degrabă posibil ca Nazare să fie nominalizat în perioada următoare de către șeful statului. „Eu cred că e un scenariu care are ca principal rol testarea pieței. Eu nu văd cum ar putea domnul Tomac să obțină o majoritate, dar poate domnul președinte are anumiți ași în mânecă și ne va demonstra că are dreptate. Mie mi se pare imposibil ca domnul Tomac să obțină o majoritate. Cred că acest nume e aruncat pe piață pentru a se vedea reacții, adică dacă partidele zâmbesc, se încruntă, aplaudă, e un test.
Cred că domnul Nazare ar putea atrage în jurul său susținere, mai ales că are experiența de la Ministerul Finanțelor. La fel cred în șansa doamnei Delia Velculescu de la FMI. Domnul Tomac e perceput ca om politic mai degrabă decât ca un independent sau tehnocrat”, a declarat Ionaș, pentru FANATIK.
De cealaltă parte, profesorul universitar Adrian Papahagi, cunoscut politolog, ne-a spus că, dimpotrivă, Eugen Tomac are șanse mari să ajungă la Palatul Victoria. Papahagi ne-a înșirat calitățile care îl recomandă pe fostul lider al PMP pentru funcția de prim-ministru, fiind un politician apropiat de mai multe partide.
Politologul nu exclude varianta ca Tomac să facă guvern doar cu PNL, USR și UDMR și susține că l-ar putea vota inclusiv AUR ca să dovedească faptul că e de acord cu unirea cu Republica Moldova. „Mi se pare un scenariu realist. E un politician cu experiență, apropiat de doi președinți ai României, Traian Băsescu și Nicușor Dan, e un creștin-democrat, consilier onorific al președintelui, fost membru PDL, deci apropiat de zona PNL, intrat în Parlamentul European pe listă cu USR, deci apropiat și de USR, cred că e o variantă credibilă.
Mi se pare un nume credibil. E un om neconflictual, cred că e un tip federator. El are calități, pentru că e și basarabean, unionist, are dimensiunea asta creștin-națională, deci ar putea fi acceptat și de AUR. Pesediștii parcă nu vor, nu se înghesuie la guvernare, deci s-ar putea să accepte orice variantă. E posibil să fie un guvern susținut în Parlament pe chestiuni punctuale, dar să nu fie toate partidele actuale. Habar nu am. El e acceptabil în tot spectrul. Ce majoritate și ce membri ai guvernului vor fi, asta vom vedea.
A avut mereu o atitudine de sprijin față de Republica Moldova. Ar fi o idee bună crearea unui minister pentru relația cu Moldova. Ar putea să centralizeze toate politicile de coeziune între cele două țări, cum avem un minister pentru fondurile europene. Poți avea un minister și pentru R. Moldova care să ajute la interconectarea energetică, compatibilizarea învățământului, politici militare, politici culturale”, a declarat Tomac pentru FANATIK, menționând totodată posibilitatea creării unui minister pentru relația cu R. Moldova și ce ar însemna asta.