News

Cât de tare se tem americanii de ruși! Biden, al 7-lea președinte SUA care vrea o întâlnire amiabilă cu omologul de la Moscova

07.05.2021 | 17:00
Cat de tare se tem americanii de rusi Biden al 7lea presedinte SUA care vrea o intalnire amiabila cu omologul de la Moscova
Joe Biden s-ar putea întâlni cu Vladimir Putin chiar luna viitoare. Sursa foto - colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

FANATIK îți spune cât de tare se tem americanii de ruși și felul în care cel mai puternic om de pe planetă, indiferent de numele lui, a încercat mereu să mențină o relație amiabilă cu liderul de la Kremlin. De altfel, de-a lungul timpului există o serie de întâlniri între reprezentantul Casei Albe și omologul moscovit. 

Ultimul pe această listă ar putea fi chiar Joe Biden. Ales de curând în funcție, preşedintele american nu a stat o clipă pe gânduri și a transmis că speră să se întâlnească cu Vladimir Putin chiar în luna iunie.

ADVERTISEMENT

”Sper şi cred acest lucru”, a declarat Joe Biden, întrebat despre un eventual tête-à-tête. ”Noi acţionăm în acest sens”, a spus el, fără să facă alte precizări.

Cât de tare se tem americanii de ruși!

De remarcat că, șeful statului american urmează să efectueze la jumătatea lui iunie prima sa vizită în străinătate, în Regatul Unit, iar apoi în Belgia, la summituri G7, NATO şi cu lideri Uniunii Europene.

ADVERTISEMENT

Mai mult de atât, Biden i-a propus, la jumătatea lui aprilie, o întâlnire lui Vladimir Putin, pe fondul unor tensiuni puternice între cele două puteri rivale.

Sursa foto – colaj Fanatik

Moscova şi-a manifestat interesul faţă de această propunere, însă a fost afectată de impunerea unor sancţiuni şi contrasancţiuni. Kremlinul a anunţat la sfârşitul lui aprilie că studiază ”date concrete” în vederea întâlnirii lui Putin cu Biden.

ADVERTISEMENT

Relaţiile Moscovei cu Washingtonul se află la cel mai scăzut nivel, iar punctele de fricţiune s-au multiplicat – dezacorduri cu privire la Ucraina, acuzaţii de spionaj, de amestec în alegeri şi de atacuri cibernetice, dar şi tensiuni cu privire la soarta opozantului politic rus încarcerat Aleksei Navalnîi.

Ce președinți americani s-au mai întâlnit cu cei ruși

Donald Trump s-a întâlnit și el față în față cu Vladimir Putin. S-a întâmplat la aproape șase luni de la preluarea mandatului la Casa Albă, iar prilejul a fost summitul G20 de la Hamburg.

ADVERTISEMENT

Rusul a glumit atunci și a transmis că are de-a face, în persoana lui Trump, deja cu a patra personalitate care trece pe la Casa Albă.

Sursa foto – kremlin.ru

Tocmai de aceea, toți ochii au fost ațintiți pe această întâlnire. De altfel, aproape că nu a existat gest și cuvânt care să nu fie analizate. De la banala strângere de mână până la felul în care cei doi au purtat ceasurile, toate detaliile au fost scoase în evidență.

S-a spus atunci că este o întâlnire istorică, dar nu și prima. De exemplu, în 1945, Truman nu a ezitat și s-a văzut cu Stalin. Cei doi și-au strâns mâna la Postdam în Germania. Au făcut-o cu doar câteva zile înainte ca japonezii să capituleze și al doilea război mondial să se încheie.

Sursa foto – US Navy

Nu a ieșit deloc bine pentru România. Învingătorii Truman, Stalin și Churchill și-au împărțit într-un fel sau altul lumea. Stalin prelua Europa de Est și blocul sovietic era aproape de neoprit în zonă.

SUA versus Rusia, varianta după război

John Fitzgerald Kennedy abia se obișnuia la Casa Albă când s-a văzut cu Nikita Hrușciov, cel care i-a luat locul lui Stalin. De data aceasta, întâlnirea a avut loc în Austria.

Cei doi președinți nu au ezitat nici ei și au bătut palma asupra pericolului reprezentat de o confruntare nucleară. Mai mult de atât, la puțin timp de la această întrevedere, a fost instalat celebrul „telefon roșu” între cele două țări.

Sursa foto – US Department of State

Richard Nixon este președintele care ameliorează situația între SUA și Rusia. Americanul merge la Moscova în 1972 și discută cu Brejnev. Urmează chiar semnarea acordului pentru limitarea armelor strategice.

Concret, conform înțelegerii, este limitat arsenalul de apărare strategică, în special producerea și amplasarea de rachete, în cazul ambelor țări.

Ce întâlniri au avut șefii SUA și Rusia în epoca modernă

„Când am fost întrebat ce impresie mi-a făcut președintele Statelor Unite, am răspuns că părea un adevărat dionozaur.  Când i s-a pus aceeași întrebare lui Reagan, el a spus că eram un bătrân bolșevic pur sânge, un dur. Eram, prin urmare, foarte diferiți, dar am ajuns la un acord capital”, a transmis Mihail Gorbaciov după ce s-a văzut cu Ronald Reagan în 1985 la Geneva.

Sursa foto – US Department of State

De altfel, multă lume vede a văzut discuție dintre cei doi președinți drept capătul de drum al URSS. La Moscova apele urmau să se tulbure serios, dar mai ales în țările care compuneau sau erau lângă blocul sovietic.

Bill Clinton l-a primit la New York pe Boris Elțîn, un președinte rus considerat apropiat față de Occident. Întâlnirea a avut parte și de câteva episoade destul de hazlii. Liderul de la Kremlin  a avut un clinci cu jurnaliștii, un clinci la care a contribuit din plin și interpretul.

Acesta nu a găsit traducerea potrivită, nu a înțeles ce i-a spus Elțîn și a urmat un moment în care Clinton s-a prăpădit de râs în fața camerelor de luat vederi.

Amenințări recente între SUA și Rusia

În urmă cu doar câteva ore, secretarul de Stat american Antony Blinken a îndemnat Rusia, într-o vizită la Kiev să-şi înceteze comportamentul agresiv faţă de Ucraina, în contextul în care un număr semnificativ de forţe armate ruseşti sunt în în continuare desfăşurate la frontiera ruso-ucraineană, în pofida unei retrageri recente.

”Ne uităm către Rusia, pentru ca ea să-şi înceteze acţiunile periculoase şi agresive”, a avertizat Blinken în cadrul unei întâlniri, în capitala ucraineană, cu preşedintele Volodimir Zelenski.

”Ştim că Rusia a retras unele forţe de la frontiera cu Ucraina, însă vedem că rămân forţe semnificative şi echipament în cantitate semnificativă acolo”, a subliniat el, promiţând să coopereze cu Ucraina pentru ca această fostă republică sovietică ”să se poată apăra singură de o agresiune”.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat, la rându său, o retragerea prea târzie, în opinia sa, a unor forţe ruseţti, anunţată de Moscova la 23 aprilie, după săptămâni de tensiuni, în urma desfăşurării a zeci de mii de militari ruşi la frontiera comună şi în Crimeea anexată.

De altfel, Washingtonul, UE şi NATO şi-au multiplicat declaraţiile de susţinere a Kievului în acest context, însă nu au dat curs unei cereri ucrainene de accelerare a aderării Ucrainei la NATO – o linie roşie la Moscova.

ADVERTISEMENT