Fotbal international

Cât mai costă starurile din fotbal după pandemie. Care este preţul actual al lui Kylian Mbappe, cel mai scump jucător din lume

01.06.2020 | 16:18
Cat mai costa starurile din fotbal dupa pandemie Care este pretul actual al lui Kylian Mbappe cel mai scump jucator din lume
Cât mai costă starurile din fotbal după pandemie. Care este preţul actual al lui Kylian Mbappe, cel mai scump jucător din lume. Foto: Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Pandemia de coronavirus a adus mari prejudicii în toate sectoarele vieţii noastre, implicit sportului, şi, mai ales fotbalului, care are pierderi foarte mari de la faptul că după reluarea competiţiilor nu e permis accesul publicului pe stadioane.

Preţurile starurilor din fotbal au scăzut după pandemie

În noile condiţii era imposibil ca şi preţurile la care ar fi putut fi cumpărate unele staruri ale balonului rotund să nu aibă de suferit, evident, în sensul luării lor în jos, spre disperarea cluburilor la care joacă şi spre bucuria celor care ar dori să îi transfere.

ADVERTISEMENT

Cel mai scump jucător din lume înainte de pandemie era considerat atacantul lui PSG Kylian Mbappe, cotat la 225 milioane euro, cu trei peste cel mai scump transfer din istorie, colegul lui Neymar, în 2017, adus de la Barcelona. Actualul preţ al lui Mbappe este de 177 milioane euro, cu 48 mai puţin, cea mai accentuată scădere.

Scădere masivă şi la brazilianul Neymar

Brazilianul Neymar, despre care am amintit puţin mai înainte, costa în ianuarie 175 de milioane euro, dar acum este evaluat la 137 milioane, adică 38 de milioane mai puţin.

ADVERTISEMENT

Raheem Sterling, atacantul lui Manchester City, valora 151 de milioane, dar COVID 19 i-a scăzut cota cu 18 milioane, adică 133 milioane.

Mulţi jucători scumpi sunt în Premier League

La Liverpool Jurgen Klopp are două bijuterii africane în lot. Golgeterul Mohamed Salah valora la începutul anului 155 de milioane, acum mai face doar 131, iar senegalezul Sadio Mane, a scăzut de la 141 la 123 milioane.

ADVERTISEMENT

Rămânem în Premier League, acolo unde sunt cele mai multe vedete scumpe. Puternicul Harry Kane de la Tottenham făcea 135 de milioane, dar momentan mai valorează 117. Şi jucătorul belgian de la Manchester City, Kevin de Bruyne ieri era la preţul de 130 milioane, astăzi la doar 112 milioane.

Virgil van Dijk, cel mai scump fundaş din lume

Manchester United îl vrea pe Jadon Sancho de la Borussia Dortmund. Pentru el ar fi pornit negocierile în ianuarie de la suma minimă de 141 milioane, acum însă 127 este o sumă la care germanii bat bucuroşi palma. Marcus Rashford, revenit după trei luni de accidentare la spate în lotul lui Manchester United, are o scădere acceptabilă, de la 109 milioane la 101.

ADVERTISEMENT

Turneul de control din defensiva lui Liverpool, uriaşul olandez Virgil van Dijk, ajunsese în urmă cu trei luni să valoreze 115 milioane euro, cel mai ridicat preţ din istorie pentru un fundaş. Acum costă 96 milioane. Cel mai scump portar din lume provine tot de la Liverpool. Brazilianul Alisson Becker valora în iarnă 102 milioane, dar acum cota a luat-o în jos până la 84 milioane.

ADVERTISEMENT