Guardiola se află la cel mai slab sezon al său pe banca tehnică a celor de la Manchester City. Unul dintre factorii principali ce au determinat insuccesele „cetățenilor” este numărul mare de fotbaliști accidentați, cel mai important dintre ei fiind chiar „Balonul de Aur”, Rodri. În urma partidei din FA Cup de sâmbătă după-amiază, Guardiola a mai pierdut un fundaș și începe să rămână fără soluții în compartimentul defensiv.
Într-un sezon cu multe dificultăți, Pep Guardiola a mai primit o lovitură teribilă prin accidentarea fundașului Nathan Ake, care a fost operat și are șanse minime să mai joace în acest sezon.
Apărătorul olandez, care a suferit o fractură la piciorul stâng în meciul cu Plymouth Argyle din optimile Cupei Angliei, a fost suspus unei intervenții chirurgicale și a postat pe rețelele de socializare o fotografie de pe patul de spital.
”Acesta a fost un sezon atât de frustrant pentru mine, dar acum am avut o intervenție chirurgicală cu succes pentru o fractură la picior care mă deranjează de luni de zile și privesc pozitiv spre viitor! Acum mă odihnesc și mă recuperez, dar ne vedem curând și vă mulțumesc pentru sprijin”, a fost mesajul lui Ake, pe contul de Instagram.
Nathan Ake a jucat doar 18 meciuri în toate competițiile în 2024-2025 și a fost deja absent aproape o lună, între ianuarie și februarie, din cauza unei leziuni musculare. Este al treilea fundaș de la Manchester City devenit indisponibil, după John Stones, accidentat la coapsă, și Manuel Akanji, care are probleme la aductor.
Manchester City a jucat împotriva divizionarei secunde, Plymouth Argyle, în optimile FA Cup. „Cetățenii” au câștigat pe teren, cu scorul de 3-1, însă au pierdut din alt punct de vedere. Nathan Ake, unul dintre jucătorii importanți din apărarea echipei lui Pep Guardiola, a fost schimbat la pauză acuzând o accidentare.
Astfel, cu Akanji și Stones aflați deja în infirmerie, Manchester City rămâne cu foarte puține soluții pentru centrul defensivei. La finalul partidei, Pep Guardiola a ținut să mulțumească conducerii pentru faptul că i-au îndeplinit dorințele de a-i aduce la echipă pe Abdukodir Khusanov și Vitor Reis (ambii fundași centrali) încă din această iarnă, pentru că altfel nu l-ar fi avut decât pe Ruben Dias apt de joc pe postul de fundaș central.
„Din nou avem toți fundașii centrali accidentați. Nathan (n.r. – Ake) o să ne lipsească. Sunt foarte recunoscător conducerii clubului pentru că i-am semnat în această iarnă pe Khusanov și Vitor Reis, altfel nu am fi avut nicio șansă să prindem un loc de Liga Campionilor pentru sezonul viitor și nici să ne luptăm pentru câștigarea FA Cup.
Ar fi fost imposibil. L-am fi avut doar pe Ruben Dias. Este excepțional că îi avem pe cei doi alături de noi pentru a ne ajuta. Această problemă ne-a urmărit tot sezonul și încă nu s-a terminat”, a declarat Guardiola la finalul partidei, conform Daily Mail.
După ce au fost eliminați de Real Madrid din Liga Campionilor, încă din play-off, iar în campionat se află la 20 de puncte de liderul FC Liverpool, lui Pep Guardiola nu i-a mai rămas decât să lupte pentru un loc în primele patru în Premier League și pentru câștigarea FA Cup.
Obiectivul principal al „cetățenilor” este să-și formeze lotul pentru sezonul viitor. Nu mai puțin de 8 jucători sunt ieșiți din calcule pentru sezonul 2025/2026 și vor părăsi Manchester City în această vară.