Life

Cât plătesc vizitatorii Târgului de Crăciun din Cluj-Napoca pentru un pahar de vin fiert. Mâncarea are și ea un preț piperat

Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca are prețuri piperate. Cât scot din buzunar vizitatorii care vor să se delecteze cu un pahar de vin sau cu o porție de sarmale.
10.12.2024 | 19:04
Cat platesc vizitatorii Targului de Craciun din ClujNapoca pentru un pahar de vin fiert Mancarea are si ea un pret piperat
Cât de scump este un pahar de vin fiert la Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca. Sursa foto: Facebook
ADVERTISEMENT

În toată țară, târgurile de Crăciun și-au deschis porțile pentru vizitatori. În Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca, prețurile nu sunt pentru buzunarele tuturor. Astfel, cine vrea să simtă din plin spiritul sărbătorilor, va trebui să pregătească un buget generos.

Prețurile Târgului de Crăciun din Cluj-Napoca sunt mai mari decât cele din Capitală

Încă de la jumătatea lunii noiembrie, au fost inaugurate târgurile de Crăciun de la noi din țară. Primul care a dat startul a fost cel din Craiova, iar mai apoi, fiecare oraș mare s-a pregătit de sărbătoare.

ADVERTISEMENT

Cluj-Napoca, considerat unul dintre cele mai scumpe orașe, a intrat și el în atmosfera de Crăciun. Târgul de aici și-a deschis porțile pentru toată lumea, însă, judecând după prețuri, nu toți se vor putea bucura de spiritul sărbătorilor.

Tarabele din Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca sunt pline cu tot felul de bunătăți. Pofticioșilor le fac cu ochiul atât mâncărurile tradiționale, cât și deserturile preparate cu mare atenție.

ADVERTISEMENT

Anul acesta, nu oricine se poate delecta cu bunătățile de la Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca. Prețurile sunt piperate, atât la mâncare, cât și băuturi, iar cine vrea să le guste, va trebui să scoată mulți bani din buzunar.

Cât costă un pahar de vin fier sau o porție de sarmale la Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca

Potrivit actualdecluj.ro, un singur pahar de vin fiert costă 18 lei. În târgurile de Crăciun din București, același pahar de vin costă 15 lei, ceea ce înseamnă că prețurile de la Cluj le-au depășit demult pe cele din Capitală.

ADVERTISEMENT

Nici mâncarea nu este mai ieftină la Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca, ba chiar este de două ori mai scumpă decât vinul fiert. O porție de sarmale costă 35 de lei, iar un langoș cu smântână și cașcaval costă 20 de lei.

Un pic mai ieftină este plăcinta, care costă 15 lei. Tot 15 lei costă și un cidru de mere cald. Cei car se plimbă prin Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca vor găsi fel de fel de preparate, însă, prețurile sunt similare la majoritatea comercianților.

ADVERTISEMENT

Anul acesta, autoritățile au organizat Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca în două locații. Unul dintre ele se află în Piața Unirii, iar cel de-al doilea se desfășoară pe platoul Sălii Sporturilor ”Horia Demian”.

Clujenii, dar și turiștii au timp să se bucure de atmosfera de sărbătoare până anul viitor. Târgul de Crăciun din Piața Unirii va fi deschis până pe 1 ianuarie, iar cel de la platoul Sălii Sporturilor ”Horia Demian” așteaptă vizitatori până pe 15 februarie 2025.

ADVERTISEMENT
Tags: