Anul acesta, vacanțele pe litoral îi va costa mai mult pe români. Cei care au ales să se distreze la malul Mării Negre, trebuie să se pregătească să bage mâna adânc în buzunar. Prețurile sunt mai mari atât la cazare, cât și mâncare și băutură.
Vacanțele de pe litoralul românesc concurează la prețuri cu cele de peste hotare. Inflația și-a pus serios amprenta asupra prețurilor, iar asta vor resimți și românii care vor merge la mare.
În această vară, totul va fi mai scump, de la cazare, până la băutură. Cei care au ajuns deja pe litoral, au rămas uimiți de prețul pe care îl are un simplu pahar de 250 de ml de bere.
Așa cum era de așteptat, prețurile diferă în funcție de stațiune. În Vama Veche, cei care vor să își potolească setea cu un pahar de bere, trebuie să scoată din buzunar 10 lei. Nu asta îi sperie pe turiști, ci faptul că, în plin sezon, prețurile ar putea crește considerabil.
În Mamaia, una dintre cele mai aglomerate stațiuni de la malul mării, berea costă aproximativ la fel. Prețul ei variază între 8 și 10 lei, depinde de locația unde este servită.
Mult mai scumpă decât băutura va fi, anul acesta, mâncarea. Felurile de mâncare populare în rândul românilor nu au scăpat nici ele de majorarea prețurilor. De exemplu, clasica hamsie.
În Mamaia, o porție de 200 de grame de hamsie cu usturoi este 40 de lei. Nici în alte stațiuni prețul nu este mai mic, așa că românii ar face bine să plece în vacanță cu un buget generos la dispoziție.
La fel de scumpe vor fi anul acesta și șezlongurile. Cei care vor să se bronzeze acum, în luna iunie, trebuie să plătească în jur de 30 de lei pentru un șezlong. Așa cum era de așteptat, prețurile vor fi mult mai mari în plin sezon. În luna august, de exemplu, șezlongurile ar putea ajunge și la 60 de lei.
Nu doar prețul șezlongurilor s-a majorat cu 15% comparativ cu anul trecut. Și cazarea este mai scumpă, iar cei care se lasă pe ultima sută de metri, vor plăti mai mult anul acesta pentru distracția lor.
Potrivit agențiilor de turism, în Eforie Nord și în Eforie Sud, prețurile sunt accesibile comparativ cu alte stațiuni. La un hotel de patru stele, două persoane pot plăti 1.000 de lei cazare pe o noapte. Mult mai ieftine sunt pensiunile, unde o noapte de cazare pornește de la 400 de lei.
În ciuda prețurilor crescute, hotelierii anunță că aproape toate unitățile de cazare sunt rezervate în totalitate. Asta nu poate decât să-i bucure pe managerii de hotel care au pregătit fel de fel de pachete menite să-i atragă pe turiști.