Orice părinte și-ar dori ca, la majorat, copilul său să beneficieze de o sumă importantă de bani. Un program lansat în 2019 de Guvern este soluția ideală.
În noiembrie 2018, Guvernul condus atunci de Viorica Dăncilă a adoptat un mecanism de economisire pentru copii: contul de economii ”Junior Centenar”.
Statul deschidea, la Trezorerie, un cont special de economisire pentru fiecare copil. De la naștere până la majorat, aici părinţii sau reprezentanţii legali ai copilului pot depune bani, iar statul contribuie cu o primă anuală.
Programul a fost lansat oficial din 2019. Fiecare copil din România are un cont individual de economii ”Junior Centenar” deschis la Trezorerie. Până în prezent, doar 2% din ele sunt utilizate.
Prin acest program, părinții pot economisi sume importante pentru copii. De exemplu, la fiecare 1.200 de lei depuși anual de părinți în conturile copiilor, statul oferă 600 lei. În plus, la sold (exceptând prima) statul mai oferă o dobândă de 3%.
La vârsta majoratului, titularul contului, reprezentantul legal al acestuia sau succesorul legal al minorului, poate efectua retragerea totală a sumelor din cont.
Sumele pe care le obține un copil la împlinirea vârstei de 18 ani nu sunt deloc de neglijat.
Astfel, în ipoteza în care un adult face depuneri minime, de 1.200 lei pe an timp (100 de lei pe lună) de 18 ani, la majoratul copilului suma totală ce poate fi retrasă din cont va fi de 32.448 lei, cu peste 10.000 de lei peste suma depusă.
În scenariul în care s-ar depune lunar, 150 de lei, adică 1.800 de lei pe an, la 18 ani copilul retrage peste 65.000 lei, cu 28.000 lei mai mulți bani decât au fost depuşi la naștere, notează Observator News.
Sumele existente în contul individual de economii Junior pot fi retrase până la împlinirea de către titular a vârstei de 18 ani, în cazul unor situaţii deosebite.
”În cazul achitării cheltuielilor de sănătate pentru tratarea titularului contului în cazul bolilor cu risc de deces al acestuia, respectiv: boli infecțioase, boli rare, afecțiuni oncologice, malformații congenitale, boli hematologice, diabet, accidente domestice și intoxicații;
În cazul achitării cheltuielilor pentru suportul serviciilor medico-sociale de care beneficiază titularul contului cu tulburări pervazive de dezvoltare, respectiv în cazul achitării cheltuielilor de recuperare medicală complexă psihoneuromotorie;
În cazul decesului titularului contului”, se arată pe site-ul oficial al programului.
De notat că nu există o condiționare ce ține de o vârstă minimă. Cu alte cuvinte, pentru orice copil sub 18 ani se pot depune banii la Trezorerie.