News

Cât scade rata unui credit Noua Casă dacă îl refinanțezi. Care sunt noile oferte ale băncilor

Românii pot reduce considerabil rata lunară dacă aleg o dobândă fixă și refinanțare avantajoasă la Noua Casă. Iată cum trebuie să procedeze pentru a rămâne cu mai mulți bani.
06.04.2025 | 11:47
Cat scade rata unui credit Noua Casa daca il refinantezi Care sunt noile oferte ale bancilor
Cât scade rata unui credit Noua Casă dacă decizi să îl refinanțezi. Cu ce sume rămâi în buzunar. Sursa foto: Colaj Fanatik, AI
ADVERTISEMENT

Dobânzile mari la creditele vechi îi determină pe tot mai mulți români să își refinanțeze împrumuturile. Așa au apărut în ultimele luni numeroase oferte noi, cu dobânzi mai mici și fixe, pentru primii ani de credit. Mai multe bănci încearcă astfel să atragă clienți care plătesc acum rate mari, în special la creditele Noua Casă sau credite ipotecare.

Cât scade rata unui credit Noua Casă dacă îl refinanțezi

Datele Băncii Naționale arată că numărul celor care aleg să facă refinanțări a crescut cu 30% într-un an. În plus, băncile vin cu oferte care includ și acoperirea cheltuielilor legate de evaluarea locuinței, notariat sau comisioane.

ADVERTISEMENT

Un exemplu concret este cel al unui credit Noua Casă de 265.000 de lei, contractat pe 30 de ani, la o dobândă variabilă de 7,5%. În aceste condiții, rata lunară ajunge la aproximativ 1.860 de lei. Dacă acel credit este refinanțat cu o dobândă fixă de 5%, rata scade la 1.430 de lei. Asta înseamnă o economie lunară de aproximativ 430 de lei, conform Știrileprotv.ro.

Cei mai mulți români care aleg să refinanțeze sunt persoane care au luat credite cu 5-7 ani în urmă. Fiind în prima parte a împrumutului, au de rambursat o sumă mare, iar orice scădere a dobânzii are un impact puternic asupra ratei lunare. Pentru unii, refinanțarea înseamnă bani economisiți în fiecare lună, pentru alții, o scurtare a perioadei de creditare cu ani buni.

ADVERTISEMENT

Un exemplu este și cazul unei familii din București, care plătește o rată lunară de 5.000 de lei pentru un apartament în Sectorul 3. Creditul are dobândă variabilă, de aproape 9%. Prin refinanțare, au reușit să reducă perioada totală de plată cu aproape 6 ani, ceea ce înseamnă o economie mare pe termen lung.

Ce trebuie să știe românii care își refinanțează creditele

Potrivit experților în domeniu, refinanțarea devine tot mai atractivă deoarece dobânzile variabile rămân ridicate, în timp ce unele bănci oferă dobânzi fixe pentru 3 sau 5 ani, chiar sub nivelul IRCC, care este de 5,55%. De asemenea, băncile profită de ocazie pentru a vinde și alte produse: conturi curente, asigurări sau carduri, pentru a fideliza clienții.

ADVERTISEMENT

Cei care aleg să refinanțeze cu menținerea aceleași rate, dar reducând perioada de creditare, pot obține și mai mult. Spre exemplu, pentru un credit de 400.000 de lei (echivalentul a 80.000 de euro) luat pe 35 de ani, cu rată lunară de 3.000 de lei și dobândă de 8,55%, refinanțarea cu o dobândă fixă de 5% pe 3 ani poate reduce perioada totală de rambursare cu peste 18 ani.

ADVERTISEMENT

În prezent, zece bănci din România au astfel de oferte cu dobânzi fixe sub nivelul pieței. Clienții pot cere informații direct în sucursale sau prin intermediul platformelor online de comparare a creditelor. Specialiștii recomandă ca, înainte de orice decizie, clienții să compare ofertele, să verifice comisioanele și să calculeze exact economiile.