În schimb, după ce duc sticla în terminalul de reciclare vor primi banii înapoi. Totul a fost gândit cu ajutorul banilor europeni pentru a-i convinge pe oameni să recicleze și să se gândească de două ori înainte de a da banii pe un produs care este ambalat într-o sticlă de plastic.
Cu toate acestea, deși povestea este destul de simplă, adică pentru sticlele introduse în aparat va fi generat un voucher, trebuie știut că acest voucher nu este valabil o eternitate. Mai exact, voucherul trebuie preschimbat în bani în cel mult 12 luni de la data când a fost eliberat de aparat, în caz contrar expiră.
În această campanie sunt membre majoritatea marilor lanțuri de magazine, care oferă posibilitatea de a returna sticla și de a primi banii pe garanție sub formă de voucher care poate fi valorificat la casa de marcat a magazinului.
Totul, pentru sustenabilitate. De ce, însă, denumirea de SGR? Conform site-ului oficial Auchan, ”SGR (Sistemul de Garanție-Returnare) este un proces de reciclare eficientă prin care consumatorii, după ce plătesc o garanție de 50 de bani per ambalaj la achiziționarea unei băuturi cu ambalaj primar nereutilizabil din plastic, sticlă sau metal, cu un volum cuprins între 0.1 l și 3 l, pot returna ambalajele goale în punctele corespunzătoare de reciclare pentru a-și recupera garanția plătită inițial, sub formă de numerar sau voucher”.
Trebuie menționat că aparatele de colectare nu vor accepta produsele care nu au eticheta specifică. Mai mult, ambalajele trebuie să fie goale, neturtite și cu eticheta intactă. Și mai important, pentru a recicla nu este nevoie de bonurile produselor cu garanție pentru a le introduce în aparatele de colectare SGR.
Probabil acesta este și motivul pentru care orașele mari s-au împânzit de oameni ai străzii care caută prin gunoaie tocmai aceste sticle care ar trebui reciclate. În general ambalajele care pot fi reciclate sunt cele care ”îmbracă” bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale și ape de băut de orice fel, vinuri și spirtoase, practic majoritatea sticlelor din plastic, sticlă sau metal cu volum între 0,1 litri și 3 litri.
Aceste ambalaje au etichete cu simbolul ”ambalaj și garanție”, în timp ce pe site-ul Auchan acestea pot fi recunoscute prin simbolul ”ambalaj cu garanție”, care va însoți imaginea produsului. Trebuie menționat că fiecare voucher poate fi valorificat doar la casa de marcat sau în magazinul care a pus la dispoziție sistemul de reciclare.
Așadar, cei ce vor recicla în incinta Auchan trebuie să primească banii pe ambalaj (garanția) de la Auchan, cei care au făcut-o la Mega Image de la Mega Image etc. Voucherele vor avea termenul de valabilitate de 12 luni de la data emiterii și pot fi cumulate în această perioadă de timp.
Astfel, oamenii pot alege fie să meargă la reciclat cu sacii cu sute de sticle și să primească o sumă mai mare de bani (50 de lei, de exemplu) sau să meargă cu câte 2-3 sticle și să strângă câte un leu o dată, în cel mult 12 luni.