Dacă în perioada sărbătorilor de iarnă am văzut prețuri record pentru carnea de porc, iată că în apropierea Paștelui, prețul pentru un kilogram de carne de miel va fi unul neașteptat, iar asta o spune chiar și președintele Asociației Crescătorilor de Ovine din Arad, Nicolae Cioranu.
În aproape o lună de zile sărbătorim Paștele, iar printre tradiții, carnea de miel este nelipsită de pe masa de sărbători. Având în vedere prețurile actuale însă, există posibilitatea ca mulți români să nu își mai permită să o achiziționeze, așa că meniul de Paște ar putea fi incomplet.
Și totuși cât costă un kilogram de carne de miel înainte de Paște? Președintele Asociației Crescătorilor de Ovine din Arad, Nicolae Cioranu, spune că vorbim despre 45 și chiar și 50 de lei pentru un kilogram de carne. De asemenea, el a mai explicat și că multe persoane aleg să evite supermarketurile în perioada sărbătorilor și să meargă direct la sursă.
Astfel, mulți achiziționează carnea de miel direct de la fermă. Iar unii fermieri au deja programate vreo 200 de capete deja, pentru prețul de până la 50 de lei kilogramul, însă evident că vor mai fi și români care aleg să meargă la supermarketuri pentru a-și achiziționa produsele dorite.
„Deja cumpărători de carne de miel spun că se duc să ia un miel, dar nu îl mai iau din supermarket, nu mai mă duc să îl iau din piaţă, mă duc să îl iau direct din fermă. Îmi spunea un fermier că el deja are programate vreo 200 de capete cu 50 de lei kilogramul, dar direct la consumator. Este un lucru bun, dar nu poate toată ţara să îl facă”, a declarat Nicolae Cioranu, potrivit primanews.ro
Și totuși de ce au crescut prețurile atât de mult și care ar fi suma corectă? Având în vedere dublarea furajelor, care de altfel este o problemă pentru fermieri, prețul corect ar fi de 45-50 de lei pentru un kilogram de carne de miel, a mai precizat președintele Asociației Crescătorilor de Ovine din Arad.
”Preţul corect, cu scumpirea şi dublarea furajelor, undeva la 45-50 de lei. Dacă este sub, este o problemă a fermierului. Acum se vând nişte miei mai mici”, a mai completat acesta. Totodată, el a vorbit și despre prețurile pe care le-am putea regăsi în marile magazine.
Având în vedere că fermierii români reușesc să vândă un kilogram de carne de miel la un preț destul de rezonabil, aflați că în piață sau în alte zone, un kilogram de carne de miel ar putea să costea chiar și până la 60 de lei, însă momentan este vorba despre speculații, a mai adăugat Nicolae Cioranu, sperând că prețul nu va ajunge să depășească această sumă.
Să nu uităm că și anul trecut prețurile pentru carnea de miel au explodat, fix în perioada sărbătorilor pascale. Astfel, este de așteptat ca în următoarele săptămâni să vedem tarife care nu vor fi pentru buzunarul oricărui român.