Pensia minimă va fi majorată de la 1 ianuarie 2025, potrivit noii legi care spune că vârstnicii vor beneficia de o indexare la fiecare început de an. Indexarea se va face cu rata inflației și 50% din creșterea medie a venitului brut.
Astfel, cinci milioane de români vor beneficia de majorări începând din 2025. Veniturile vor crește cu 12 la sută, potrivit calculelor prezentate de Casa Națională de Pensii. Totuși, nu toți vârstnicii vor beneficia de majorări.
Prin urmare, din 2025 se va înregistra o creștere a pensiei minime cu 133 de lei. În cazul indemnizației minime de 1.281 de lei se va ajunge la suma de 1.414 lei, arată Observator News.
De altfel, în cazul seniorilor care în prezent încasează o pensie de 2.000 de lei, valoarea venitului va ajunge la 2.242 de lei. Este important de amintit că indemnizațiile ce depășesc 3.000 de lei se impozitează cu 10 la sută.
În această situație, cei care la ora actuală au o pensie de 2.900 de lei, începând de la 1 ianuarie vor achita acest impozit, având în vedere că și pensiile lor vor fi majorate, conform reglementărilor.
„Sunt 2 parametri care influențează majorarea anuală a pensiei: 100% rata inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut.
Creșterea pensiilor pentru 2025 va fi peste rata inflației”, a transmis Raul Giuglea, purtător de cuvânt Ministerul Muncii, conform sursei citate, privind majorarea pensiilor de anul viitor.
În schimb, pensiile nu vor crește în cazul seniorilor care, în urma recalculării, ar fi urmat să primească o indemnizație mai mică. În cazul lor indexarea cu rata inflației se va face la pensia recalculată mai mică, nu la cea în plată.
Amintim că în această perioadă are loc și „mica recalculare”, etapă care se va desfășura până la începutul lui martie 2025. Vizați sunt cei care au avut venituri nepermanente, dar care la recalcularea din septembrie nu au fost luate în evidență.