Etapa cu numărul 27 din Superliga României a debutat dezastruos. Duelul dintre Petrolul și FC Argeș, de vineri seară, a fost marcat de o greșeală uriașă de arbitraj comisă de Radu Petrescu. Acesta a oprit o fază înainte ca mingea să intre în poartă și riscă o suspendare record.
Totul s-a întâmplat pe finalul jocului. La scorul de 1-1, Radu Petrescu a acordat o lovitură liberă pentru FC Argeș, echipă care avea nevoie de un rezultat pozitiv în lupta pentru calificarea în play-off. Claudiu Micovschi a executat faza fixă, iar Sierra a trimis balonul în poartă, însă, înainte de finalizare, centralul a oprit jocul.
A fost confuzie totală pe stadionul din Ploiești. Pe reluări se vede clar că faza fixă a fost executată conform regulamentului, iar în careu nu a fost nici cel mai mic contact între adversari. Mai mult, nu se poate vorbi nici măcar despre o poziție de offside. Radu Petrescu a oprit faza în mod eronat.
Acum, arbitrul riscă o suspendare drastică. Radu Petrescu ar putea rata delegările până la finalul acestui sezon, întrucât eroarea pe care a comis-o a fost una uriașă. Rămâne de văzut, însă, ce decizie se va lua în cadrul ședinței de la CCA.
„În urma examinării imaginilor video și a discuțiilor purtate cu oficialii jocului, s-a stabilit că decizia luată în minutul 86 al meciului a fost eronată. Nu a existat poziție de ofsaid și nici fault în atac, astfel că golul ar fi trebuit să fie validat.
Comisia Centrală a Arbitrilor recunoaște impactul semnificativ pe care astfel de erori îl pot avea asupra desfășurării și rezultatului unei partide. În consecință, arbitrul va suporta măsurile care se impun în urma acestei greșeli majore”, se arată într-un comunicat emis de FRF după meciul de vineri seară.
Marius Avram, fost arbitru român, este de părere că Radu Petrescu va fi suspendat până la finalul acestui sezon. Eroarea pe care a comis-o în Petrolul – FC Argeș este una uriașă, iar piteștenii riscă să rateze calificarea în play-off-ul Superligii României.
„Nu m-ar mira dacă va sta o perioadă lungă de timp, chiar până la finalul campionatului. Când ai o fază judecată greșit, poți să stai o etapă. Când inventezi ceva, atunci e mult mai grav decât dacă ai dat un penalty care n-a fost sau nu ai dat un penalty care a fost. E mult, mult mai grav când inventezi”, a spus Marius Avram la Digi Sport.