Universitatea Craiova – Noah s-a terminat 1-1, iar oltenii au bifat astfel primul punct în faza principală din Conference League. Un egal care le aduce și un punct în clasamentul coeficienților. Este de departe cel mai bun sezon european al oltenilor, care mai au la dispoziție 4 meciuri pentru a continua să strângă puncte.
După remiza cu Noah, Universitatea Craiova a ajuns la 5 puncte de coeficient acumulate doar în acest sezon de Conference League. O performanță foarte bună pentru olteni, care intraseră în competiție ca una dintre ultimele echipe din acest punct de vedere. 6,5 puncte de coeficient adunase U Craiova în precedenții 5 ani de competiție. Ceea ce îi duce pe olteni pe locul 33 din 36 de echipe. Doar Hamrun, Noah și Shelbourne stau mai rău.
În ceea ce privește coeficientul pe ultimii 10 ani, lucrurile stau ceva mai bine pentru Universitatea Craiova, care este locul 29 din 36. 11,5 puncte de coeficient în acest interval pentru echipa condusă de Mihai Rotaru. Care în afară de cele trei echipe menționate mai sus, le mai depășesc și pe Hacken, Drita, Rakow și Breidablik.
Coeficient U Craiova în ultimii 10 ani versus sezonul 2025-2026
Începând din 2025, UEFA a introdus un nou sistem de distribuire a banilor din competiții. Iar coeficientul european are o importanță crucială. În așa numitul value pillar, introdus în acest an, există două componente: european part și non-european part. European part are pondere 73 la sută la suma încasată de fiecare club. Iar non-european part are pondere 27 la sută. Clasamentul pentru non-european part se face în funcție de coeficientul UEFA pe ultimii 10 ani.
European Part este împărțit, de asemenea, în două: market pool și coeficient pe ultimii 5 ani. Se fac clasamente pe fiecare dintre cele două părți, iar cele două locuri se adună între ele pentru a obține un punctaj. Echipa care are punctajul cel mai mic este pe locul 1 în european part. Banii se împart în funcție de locurile în clasamentele european part și non european part.
În funcție de locurile pe care se află în european part și non european part, fiecare echipă primește o anumită sumă de bani. La european part se pornește de la un minim de 63.000 de euro pentru locul 36, ultimul. Apoi, pentru fiecare loc avansat se mai adună încă 63.000 de euro. Până la locul 1, care ia 2.268.000 (adică 63.000 X 36). De pe locul 28, U Craiova ia 567.000 de euro (63.000 x 9) din european part.
La non european part, ultima clasată ia 23.000 de euro. Apoi, la fiecare loc avansat se mai adună 23.000 de euro. Până la primul loc, care ia 828.000 de euro (23.000 x 36). De pe locul 29, Universitatea Craiova ia 184.000 euro (23.000 X 8) din non-european part. Ceea ce înseamnă un total de 751.000 euro din value pillar.
UEFA ține cont foarte mult și de contribuția pe care fiecăre echipă o are la marketingul competiției. Țările care au o piață media mai mică, așa cum este România, dar și celelalte țări din vest, sunt trimise mai jos în clasamentul pentru market pool. Iar asta înseamnă automat un loc mai jos în european part și mai puțini bani la această categorie.
Germania dă echipa de pe locul 1 în market pool, este vorba de Mainz. Anglia și Spania completează podiumul, cu Crystal Palace și Rayo Vallecano. Urmează Italia și Franța, cu Fiorentina și Strasbourg. Locuri bune și pentru Olanda și Turcia, reprezentate de Alkmaar respectiv Samsunspor. Apoi vin cele 4 echipe din Polonia.
În fața României mai sunt Grecia, Austria, Suedia, Croația, Cehia și chiar Bosnia și Herțegovina. Iar în spatele României sunt Ucraina, Slovenia, Cipru, Finlanda, Irlanda, Kosovo, Macedonia de Nord, Islanda, Malta, Armenia și Gibraltar. Locul în market pool influențează decisiv european part. Șahtior Donețk spre exemplu este pe locul 3 în coeficientul pe ultimii 5 ani, dar doar locul 11 la încasări din european part. Și asta din cauza market pool, care e slab.
Universitatea Craiova nu poate face prea multe pentru un loc mai bun în market pool, dar poate obține oricum bani mulți de la UEFA dacă va continua să adune puncte de coeficient. Șahtior Donețk este cel mai bun exemplu. Deși cu un market pool mai slab ca al Craiovei, formația din Ucraina este locul 4 la încasări, cu un total de 6.765.000 euro. Asta pentru că e locul 3 la coeficientul pe 5 ani și locul 1 la coeficientul pe 10 ani.
Universitatea Craiova are în sfârșit un sezon european notabil, cu 5,5 puncte de coeficient deja obținute. Și cel puțin 4 meciuri rămase la dispoziție pentru a mai adăuga la această zestre. O eventuală calificare în următoarea fază a competiției ar aduce și un bonus pentru olteni, dar și șansa de a mai obține alți bani, alte puncte.
Universitatea Craiova are doar un punct după primele două meciuri și este pe locul 29 în clasamentul din Conference League. Dar nu este nimic pierdut pentru olteni, care vor încerca să mai strângă puncte în cele 4 meciuri rămase pentru a urca în primele 24. În acest moment, pe locul 24 este Hacken, cu două puncte. Deci nu e nevoie de multe puncte pentru a urca repede în clasament.
Locurile 1-8 din grupa de Conference League merg direct în optimile de finală și încasează și 800.000 de euro. Iar locurile 9-16 primesc încă 200.000 de euro. Fiecare victorie se recompensează cu 400.000 de euro, iar la fiecare egal se oferă 133.000 de euro. Apoi, se oferă bani și în funcție de locul în clasamentul final din această grupă uriașă. Locul 36, ultimul, ia 28.000 de euro. Iar apoi fiecare loc urcat mai aduce încă 28.000 de euro. De asemenea, calificarea în fazele superioare aduce și puncte bonus la coeficient.
FCSB a jucat mai multe meciuri în această ediție a cupelor europene față de Universitatea Craiova și a obținut și mai mulți bani decât oltenii. Dar diferența financiară nu este chiar așa de mare, dacă ținem cont că FCSB a început în Champions League, iar oltenii în Conference League. 4.609.000 este suma încasată până acum de olteni de la UEFA, în vreme ce FCSB a luat 6.916.000 euro.
Avantaj de 2.307.000 de euro pentru FCSB, care mai are cinci meciuri de jucat în Europa League. Față de 4, câte mai au oltenii. FCSB este locul 34 la încasări din Europa League, iar Craiova este locul 31 din Conference. 36 de echipe sunt în ambele competiții. FCSB stă mai bine și la coeficientul european pe acest an, din nou ajutată de faptul că a jucat deja două meciuri în plus față de olteni.
6,500 este coeficientul pe care l-a obținut FCSB în sezonul 2025-2026, au fost 4 victorii, un egal și trei înfrângeri în preliminarii, plus o victorie și două înfrângeri în faza principală. În vreme ce Universitatea Craiova are un coeficient 5,000, cu 4 victorii și două înfrângeri în preliminarii, plus un egal și o înfrângere în faza principală.