Așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate, Cătălin Carp a semnat cu Dinamo. Mutarea a fost confirmată printr-un comunicat oficial postat de „câini” pe Facebook.
Ziua și transferul la Dinamo. După ce l-au semnat pe Nikolaos Kainourgios, oficialii “câinilor” s-au înțeles cu fostul fundaș al celor de la FCSB, Cătălin Carp, care vine în Ștefan cel Mare din postura de jucător liber.
Gsp a anunțat că fundașul central în vârstă de 28 de ani a ajuns în cantonamentul “câinilor”. Mircea Rednic a spus după eșecul din Cupa României împotriva celor de la FC Argeș că este nevoie de mai multe transferuri.
FANATIK a aflat detaliile contractului pe care fostul fundaș de la FCSB îl va avea în Ștefan cel Mare. Cătălin Carp va semna un contract pe un an, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon.
În primul an, salariul lui Cătălin Carp la Dinamo va fi de 4500 de euro lunar, iar în al doilea an va primii cu 2000 de euro mai mult pe sezon, adică 6500 de euro lunar.
Cătălin Carp a evoluat ultima dată la Tambou, în prima ligă din Rusia. Fundașul central moldovean a rămas liber de contract la 1 iulie și a mai negociat și în vară cu Dinamo, așa cum FANATIK a anunțat la vremea respectivă.
Iuliu Mureșan a negociat cu jucătorul, însă mutarea a căzut: “M-a sunat acum. Nu mai vine. Probabil că își găsește în altă parte. N-a mai venit (n.r. la București). N-am cerut nicio explicație. Asta e. Probabil că a prins un salariu mai mare.”
Cătălin Carp a evoluat și la rivala FCSB în trecut. Nu a confirmat. El a bifat doar 9 prezențe în prima echipă a roș-albaștrilor în sezonul 2015-2016, fiind cedat gratis la Viitorul Constanța la finalul stagiunii.
La vremea respectivă, Cătălin Carp era antrenat de idolul său, Mirel Rădoi: “Acest transfer este un vis împlinit pentru mine. Urmăream meciurile Stelei de când eram mic și pot spune că Mirel Rădoi este idolul meu”, a spus moldoveanul în momentul transferului.
Internaţionalul moldovean vine la Dinamo în cel mai greu moment pentru roş-albi. “Câinii” sunt penultimii în clasament după 13 etape în care au adunat doar 8 puncte.
Mircea Rednic a spus că vrea să mai aducă întăriri pentru a stimula concurenţa din lotul lui Dinamo, după seria de rezultate slabe înregistrate în ultima vreme de “câini”:
“E mai greu, ținând cont de bugetul pe care îl am la dispoziție. Am susținerea conducerii, totul e ok, ei sunt anunțați. Pentru moment, eu zic că am reușit într-un timp foarte scurt să creez concurență, să stimulez un pic jucătorii care sunt aici”, a spus Rednic.