Cătălin Cîrjan (23 de ani) a fost întrebat cu privire la declarațiile date de Florin Tănase (31 de ani) în perspectiva meciului Dinamo – FCSB, finala barajului pentru accederea în preliminariile Conference League. Fotbalistul fostei campioane a României a transmis că, în opinia sa, echipa lui este favorită la victorie înaintea acestei partide, întrucât în ultimii ani ea a reușit să se impună de foarte multe ori în fața rivalei din București.
Căpitanul „câinilor” a spus că nu dorește să intre în această discuție, făcând totodată mențiunea că a aflat ce declarase Tănase despre acest subiect. În schimb, Cîrjan a subliniat că este foarte important ca el și coechipierii săi să fie foarte concentrați, dar și modești în același timp, în contextul acestui meci extrem de important pentru ambele echipe implicate. „Pentru noi e meciul sezonului. Am avut un sezon foarte bun, dar obiectivul e să intrăm în Europa. Clar, e un meci cât un sezon. Ne dorim foarte mult să jucăm în Europa, nu am mai jucat de foarte mult în competițiile europene. Cred că merităm, suntem o echipă foarte bună. Vreau să fiu pozitiv, să mă gândesc că o să câștigăm și sper că așa o să fie.
(n.r. Te sperie FCSB?) Au o echipă foarte bună, dar nicio echipă din Liga 1 nu mă sperie. Am arătat că putem bate pe oricine, avem un lot foarte bun. Nu vreau să vorbesc eu despre asta, am văzut interviul lui. Noi suntem modești și o să intrăm pe teren să dăm tot ce avem mai bun. Sper să câștigăm”, a spus Cătălin Cîrjan, potrivit digisport.ro.
După ce FCSB a trecut de FC Botoșani în semifinala barajului pentru Conference League, Florin Tănase, întrebat în mod special în legătură cu această chestiune, a transmis că, în viziunea sa, nu se poate spune că echipa roș-albastră ar porni cu șansa a doua la finala cu Dinamo de vineri seară de pe stadionul „Arcul de Triumf” din Capitală:
„Mai avem un meci și putem să ne calificăm într-o cupă europeană. A fost un corner, se poate întâmpla să iei gol din corner. Și acel penalty… Nu cred că e vorba despre relaxare. Cum să pornim ca outsideri în derby cu Dinamo? I-am bătut în ultimii 10 ani de o grămadă de ori. Pornim ca favoriți, pentru că i-am bătut de foarte multe ori în ultimii ani”.