CFR Cluj – Dinamo, din etapa a 30-a din SuperLiga, s-a terminat în favoarea ardelenilor, scor 2-0. În urma acestui rezultat, oaspeții au ajuns la trei înfrângeri consecutive. Cum explică Cătălin Cîrjan perioada mai puțin bună.
Karlo Muhar, în minutul 7, și Alibek Aliev, în minutul 43, au marcat pentru CFR Cluj în victoria cu Dinamo. Oaspeții au avut o ocazie să reducă din diferență, în minutul 86, însă Mihai Popa s-a opus penalty-ului executat de Cătălin Cîrjan.
La scurt timp după fluierul final, Cătălin Cîrjan a mărturisit că aceasta este cea mai grea perioadă de când este legitimat la Dinamo. Căpitanul „câinilor” susține că meciul a început bine, însă ceva s-a rupt după golul marcat de Aliev.
„E foarte greu să îmi găsesc cuvintele, e cea mai grea perioadă pentru noi de când sunt la Dinamo. Am început prima repriză bine, am luat acel gol, dar am controlat în continuare. A venit golul doi și a doua repriză nu a fost așa cum ne doream. E o nouă înfrângere, însă doar noi putem face lucrurile bine, pentru a ieși din această situație”, a declarat Cătălin Cîrjan, conform Digi Sport.
Rapid – Dinamo este capul de afiș al primei etape din play-off. Cătălin Cîrjan e de părere că distanța între echipe este mică, iar orice victorie o poate duce pe formația din Ștefan cel Mare mai aproape de obiectiv, anume cupele europene.
„Nu știu ce ne lipsește. O să mergem să discutăm în continuare, iar la următorul meci trebuie să arătăm mai bine. Începe play-off-ul, trebuie să tragem un semnal de alarmă. Lucrurile nu au fost așa bune în ultima perioadă, mai ales la mine. Trebuie să ne trezim, suntem în play-off și trebuie să realizăm o șansă mare să ne luptăm acolo sus.
Trebuie să ne oprim din vorbit! Trebuie să intrăm în teren și să încercăm să câștigăm. Până la urmă nu e o diferență foarte mare de puncte. Trebuie să începem play-off-ul bine. Fanii sunt alături de noi și la bine și la greu. Le mulțumim pentru asta și trebuie să îi răsplătim pe teren”, a conchis Cătălin Cîrjan.