Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, a vorbit la FANATIK SUPERLIGA despre nedreptatea care consideră că i s-a făcut lui Cătălin Cîrjan, exclus de Pancu din lotul pentru Euro U21. De asemenea, Nicolescu l-a felicitat pe Cîrjan pentru modul în care și-a revenit după acele momente grele, dar și pentru atitudinea pe care o are din postura de căpitan al lui Dinamo.
„Era afectat! Am vorbit și eu atunci cu el. M-am întâlnit și cu Pancu între timp, i-am spus că din punctul meu de vedere chiar dacă planul lui tactic era diferit, nu ar fi trebuit să nu îl țină în lot. Indiferent dacă a considerat că poate sau nu să joace în ceea ce gândea el pentru echipa națională.
Asta cu excluderea din lot este o palmă destul de urâtă când i-o dai unui jucător. Mai ales când vine după un sezon în care a demonstrat și a avut niște cifre. Dar Cătălin e special, a trecut peste, are o responsabilitate mult mai mare acum. Îl văd și îmi place foarte mult de el pentru că începe să își câștige rolul ăsta de căpitan și în interiorul grupului și în vestiar.
Chiar dacă nu iese în evidență, a avut un meci foarte constant aseară. Sunt niște pase filtrante, inclusiv la golul lui Pop care a fost ofsaaid, pe care puțini jucători le văd pe teren. Se pune mult în slujba echipei, noi încă suferim aici. Să refacem trioul ăla care funcționa mai bine cu Olsen. Să găsim pe cineva care să îi pună în evidență și pe Eddy (n.r. – Eddy Gnahore) și pe el.
Eu sunt foarte mulțumit de ce a realizat anul acesta. E model și pentru cei mici, l-am rugat să aibă grijă de Luca Bărbulescu, vreau mai multă dedicare și de la el. Își asumă rolul ăsta, ceea ce pentru noi e o bucurie că avem un jucător cu un astfel de caracter și o astfel de dorință”, a explicat Andrei Nicolescu la FANATIK SUPERLIGA.
Cătălin Cîrjan, 22 de ani, este cotat la 1,8 milioane de euro conform Transfermarkt.de. A fost integralist în toate cele 7 partide disputate de Dinamo în acest sezon de SuperLiga, a marcat golul victoriei cu Metaloglobus și a oferit două pase decisive, în remizele cu Csikszereda și UTA. Are 6 selecții și două pase decisive la selecționata U21 a României.