Dinamo și-a câștigat și al doilea meci din cantonamentul de iarnă din Antalya, iar „câinii roșii” se pregătesc de revenirea în țară. Bucureștenii s-au impus duminică, pe 11 ianuarie, cu scorul de 3-2, în fața celor de la Gangwon, iar Cătălin Cîrjan, căpitanul echipei din Ștefan cel Mare, a vorbit din nou despre visul său de a cuceri titlul.
„Câinii roșii” au jucat două meciuri amicale în Turcia, cu Young Boys Berna și Gangwon, și au reușit să le câștige pe ambele. Jocul echipei lui Zeljko Kopic arată bine, iar fanii speră ca jucătorii să își continue forma bună și în partidele din Superliga.
În zilele următoare, „câinii roșii” se vor întoarce în România. Primul meci după reluarea campionatului va fi pe teren propriu, împotriva unei echipe care se luptă pentru locurile de play-off, Universitatea Cluj. Vremea nu se anunță una deloc bună, rămâne de văzut cum vor reuși jucătorii să se adapteze.
Cătălin Cîrjan, vedeta echipei din Ștefan cel Mare, este de părere că stagiul din Antalya a fost unul reușit și speră ca lucrurile exersate în Turcia să fie aplicate în meciurile din Superliga. Visul fotbalistului este să câștige titlul cu Dinamo. În plus, căpitanul „câinilor” a spus câteva cuvinte și despre construirea noului stadion.
„Sperăm că a fost doar o încălzire. Urmează partidele din campionat. Au fost două teste foarte bune împotriva unor echipe bune. Noi ne-am făcut treaba. Sunt foarte bucuros că suntem cu toții sănătoși. Tot campionatul încercăm să ținem de minge. Asta este jocul nostru. Mazilu a marcat un gol foarte frumos. Trebuie să tragă puțin de el și sunt sigur că va ajunge la un nivel ridicat.
Suntem fericiți că începe construcția noului stadion. Au fost multe discuții. Sper ca la un moment dat să joc și eu pe el. Clar, este un moment special. Toți așteptăm să jucăm acolo. Ar fi un vis pentru mine să marchez acolo. Primul meu vis este să iau titlul cu Dinamo. Am foarte mare încredere în echipă. Trebuie să muncim înainte să vorbim. Trebuie prima dată să prindem play-off-ul”, a declarat Cătălin Cîrjan.