Sport

Cătălin Cîrjan, protagonist într-un gender-reveal pe terenul de fotbal! Imagini spectaculoase din baza de la Săftica înainte de Universitatea Craiova – Dinamo. Video

Cătălin Cîrjan va fi în premieră tată. Mijlocașul a făcut un gender-reveal în baza de pregătire de la Săftica, înainte de Universitatea Craiova - Dinamo.
02.05.2026 | 22:28
Catalin Cirjan protagonist intrun genderreveal pe terenul de fotbal Imagini spectaculoase din baza de la Saftica inainte de Universitatea Craiova  Dinamo Video
Cătălin Cîrjan, protagonist într-un gender-reveal pe terenul de fotbal! Imagini spectaculoase din baza de la Săftica. Foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova – Dinamo este capul de afiș al etapei cu numărul 7 din play-off-ul SuperLigii. Cu doar câteva zile înainte de duelul din Bănie, Cătălin Cîrjan a avut parte de un moment emoționant în baza de antrenament de la Săftica. Ce sex va avea copilul căpitanului formației din Ștefan cel Mare.

Cătălin Cîrjan, protagonist într-un gender-reveal pe terenul de fotbal

Cătălin Cîrjan este fără doar și poate unul dintre cei mai apreciați jucători ai lui Dinamo. De la momentul venirii în „Groapă”, mijlocașul s-a dovedit a fi decisiv în fața porții, lucru pentru care și-a câștigat și respectul tuturor suporterilor. Zeljko Kopic a dat dovadă că are încredere în calitățile lui Cîrjan, astfel că l-a numit căpitan.

ADVERTISEMENT

Mijlocașul lui Dinamo o duce foarte bine și pe plan personal. Într-un videoclip postat pe rețelele de socializare, Cătălin Cîrjan a dezvăluit faptul că va fi tată de fată. Imaginile au făcut furori, în contextul în care gender-reveal-ul a fost făcut chiar la baza de pregătire din Săftica, acolo unde „câinii” pregătesc duelul cu Universitatea Craiova.

@cirjancatalin1

Our little princess is on the way 💕👶🏼 #thanksGod #genderreveal @tamasevelyn

♬ jkmusicastk – JKmusicas

Dezvăluiri despre relația cu divinitatea

În cea mai recentă ediție a „FANATIK DINAMO”, Cătălin Cîrjan s-a arătat a fi o persoană extrem de credincioasă. Internaționalul român se roagă de fiecare dată înainte să intre pe teren. Mai mult decât atât, mijlocașul formației din Ștefan cel Mare a oferit detalii despre duhovnicul său, Părintele Vlad Roșu.

ADVERTISEMENT

„(n.r. – Tu ești un om credincios?) Da, foarte credincios. Cred că totul în viața se întâmplă cu un motiv. Dumnezeu are un plan pentru noi și totul este de la el. Tocmai că sunt credincios nu vreau să mă gândesc și să spun ce plan ar avea Dumnezeu cu mine. Mereu spun ‘Facă-se voia Ta, Doamne!’ și las totul în mâinile Lui.

ADVERTISEMENT

Duhovnicul meu, Părintele Vlad Roșu, vrea să readucă mănăstirea la viață. Vrea să facă un proiect frumos acolo și mi-am dorit să îl ajut prin această postare. E din Bacău, dar vine foarte des la București. L-am cunoscut la Piața Unirii, la Sf. Spiridon, la biserică, acolo ne-am cunoscut”, a declarat Cătălin Cîrjan, în exclusivitate la FANATIK DINAMO.

ADVERTISEMENT