Cătălin Cîrjan a ieșit accidentat în minutul 72 al meciului Farul – Dinamo 1-1 și s-a prezentat duminică, 6 octombrie, la reunirea naționalei de tineret a României U21 pentru meciurile cu Muntenegru U21 și Elveția U21, ultimele din preliminariile EURO 2025.
Mijlocașul dinamovist a fost consultat de staff-ul medical, iar verdictul a fost că Daniel Pancu nu se poate baza pe Cătălin Cîrjan în cele două partide decisive pentru calificarea la EURO 25 U21 din Slovacia.
”În urma investigațiilor efectuate la intrarea în cantonament, s-a stabilit că jucătorul celor de la Dinamo, Cătălin Cîrjan, ieșit accidentat în partida din campionat, nu poate fi recuperat în timp util pentru cele două meciuri ale naționalei. Astfel, lotul României U21 va rămâne alcătuit din 23 de jucători”, a anunțat FRF într-un comunicat de presă.
Selecționata României U21 întâlnește Muntenegru U21 vineri, 11 octombrie, ora 17:00, la Nikšić, iar marți, 15 octombrie, ora 19:00, primește vizita Elveției U21, în Giulești. Ambele meciuri vor fi transmise în direct pe PRO ARENA.
Tricolorii pregătiți de Daniel Pancu sunt pe locul 3 în grupă, cu 16 puncte, la egalitate cu Finlanda, departajate de golaveraj, și la un punct în spatele liderului Elveția.
La turneul final din Slovacia se califică direct câștigătoarele grupelor din preliminarii, și cele mai bune trei echipe clasate pe locul secund în cele 9 grupe de calificare.
Celelalte șase formații de pe locul secund vor disputa în luna noiembrie un baraj în dublă manșă pentru a se decide ultimele trei calificate la EURO 2025. Tragerea la sorți pentru stabilirea meciurilor de baraj este programată pe 17 octombrie.
PORTARI: Răzvan Sava (Udinese / Italia), Robert Popa (UTA Arad), Alexandru Roșca (Dinamo);
FUNDAȘI: David Maftei (Oțelul Galați), Alexandru Pantea (FCSB), Cristian Ignat (FC Rapid 1923), Ümit Akdağ (Toulouse FC / Franța), Gabriel Dănuleasă (Farul Constanța), Cristian Licsandru (Dinamo), Costin Amzăr (Al Nasr / Emiratele Arabe Unite), Andrei Borza (FC Rapid 1923);
MIJLOCAȘI: Cătălin Vulturar (FC Rapid 1923), Ovidiu Perianu (Unirea Slobozia), Marius Corbu (APOEL Nicosia / Cipru), Robert Silaghi (Universitatea Cluj), Constantin Grameni (FC Rapid 1923), Mihnea Rădulescu (ACS Petrolul 52), Octavian Popescu (FCSB), Rareș Ilie (OGC Nice / Franța), Cristian Mihai (UTA Arad), Ianis Stoica (FC Hermannstadt);
ATACANȚI: Louis Munteanu (CFR Cluj), Vladislav Blănuță (Universitatea Cluj).
Pe 11 octombrie, când România întâlnește Muntenegru, la Nikšić, se dispută și partida Elveția – Finlanda. În ultima rundă sunt programate jocurile România – Elveția, Albania – Armenia, Finlanda – Muntenegru.
Rezultatele tricolorilor: Albania – România 3-2, România – Armenia 2-0, România – Finlanda 1-0, România – Albania 5-0, Elveția – România 2-2, Armenia – România 0-1, România – Muntenegru 1-0, Finlanda – România 2-0