Sport

Cătălin Cîrjan s-a descătușat! A reușit primul gol după patru luni în FC Botoșani – Dinamo. Gafa pe care a făcut-o la interviu

Cătălin Cîrjan s-a descătușat după ce a reușit să marcheze primul gol după patru luni în duelul dintre FC Botoșani - Dinamo.
07.02.2025 | 22:48
Catalin Cirjan sa descatusat A reusit primul gol dupa patru luni in FC Botosani  Dinamo Gafa pe care a facuto la interviu
Cătălin Cîrjan, primul gol după o pauză de patru luni. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Fotbalistul „câinilor” a fost servit perfect de Hakim Abdallah, care i-a trimis o pasă perfectă în interiorul careului, iar Cătălin Cîrjan a reușit să trimită mingea în poartă chiar în finalul primei părți a confruntării.

Update: Gafa pe care a făcut-o Cătălin Cîrjan la interviu

La finalul meciului, Cătălin Cîrjan a făcut o gafă la interviu, când a spus că își dorește ca Dinamo să obțină un loc cât mai bun în clasament pentru a juca în Europa, în condițiile în care „câinii” nu au drept de joc în competițiile europene, pentru că este în insolvență:

ADVERTISEMENT

Toate echipele joacă cu noi 100%, toată lumea vrea să câștige cu Dinamo. Am intrat moale, dar ne bucurăm că nu am plecat învinși. Trebuia să câștigăm și să fim pe primul loc la finalul etapei.

Ne pregătim bine și vrem să câștigăm împotriva Farului. Vrem să ducem Dinamo în Europa și să jucăm din trei în trei zile. Ne antrenăm foarte bine și vedem ce va fi”.

ADVERTISEMENT

„Toate partidele sunt grele, sunt ultimele meciuri, mergem la victorie împotriva Farului. Vrem să câștigăm meciurile rămase”, a spus Cătălin Cîrjan.

Cătălin Cîrjan, primul gol după o pauză de patru luni

Cătălin Cîrjan a înscris un gol în confruntarea dintre Dinamo și FC Botoșani, terminând o serie „neagră” de patru luni în care nu mai reușise să marcheze vreun gol pentru „câini”.

ADVERTISEMENT

Puștiul „alb-roșilor” s-a bucurat enorm pentru gol, mai ales că Dinamo a egalat în finalul primei părți, după ce FC Botoșani a avut mai multe ocazii de a-și mări avantajul.

ADVERTISEMENT

Ultimul gol marcat în campionat de către Cătălin Cîrjan a fost în data de 4 octombrie 2024, la un meci cu Farul Constanța, scor 1-1. Totodată, pe lângă cele cinci goluri marcate, fotbalistul „câinilor” mai are și două pase decisive.

„Se simte foarte bine, suntem neînvinși de foarte multe meciuri, am început anul bine, trebuie să o ținem așa”, spunea Cătălin Cîrjan după victoria cu Unirea Slobozia, scor 3-1.

  • 1.200.000 de euro este cota de piață a lui Cătălin Cîrjan, conform transfermarkt.com

VEZI GOLUL AICI

Zeljko Kopic, precaut înainte de FC Botoșani – Dinamo

Zeljko Kopic a vorbit la conferința de presă premergătoare meciului cu FC Botoșani, avertizându-și jucătorii înaintea confruntării: Suntem obișnuiți cu terenurile proaste, acesta este standardul nostru.

Ne confruntăm cu un adversar bun, cu un antrenor nou, o energie nouă. Au jucat bine în ultimele meciuri, au obținut rezultate bune, iar pentru noi va fi o nouă provocare dificilă”.

„Avem un mare respect pentru ei, dar vom încerca să jucăm un fotbal bun, să ne îmbunătățim jocul. Mulți adversari joacă acum cu bloc defensiv jos, iar noi trebuie să găsim soluții pentru a fi mai buni în ultimul sfert al terenului, să menținem nivelul de energie, intensitate și determinare până la final.

„Sper să câștigăm în 90 de minute sau chiar după acest interval. Știți că am avut un adevărat roller coaster în acest sezon, am primit multe goluri în ultimele minute, am avut penalty-uri contra noastră, dar și pentru noi. Acum am reușit să marcăm pe final, și acesta este fotbalul, trebuie să gestionăm aceste situații.

Câteodată trebuie să acceptăm că primim gol, alteori câștigăm astfel. Important este să înțelegem cum trebuie să jucăm în minutele decisive. Mă bucură faptul că echipa încearcă să câștige, atacă, creează ocazii, iar aceasta este o calitate mentală bună”, a mai spus Zeljko Kopic.

Tags: