Continuă scandalul dintre Cătălin Dobrescu și Oana Radu după ce au divorțat. Cătălin Dobrescu a reacționat de curând după ce artista i-a adus o serie de acuzații în urma despărțirii. Ce mesaj a transmis individul pe rețelele de socializare?
În toamna anului lui 2023 Oana Radu a ieșit în față și a confirmat separarea de Cătălin Dobrescu, după 3 ani de mariaj. Îndrăgita interpretă i-a deschis fostului soț patru procese după despărțire. Cei doi nu se înțeleg asupra bunurilor și nu numai.
Oana Radu a lăsat de înțeles prin declarațiile sale televizate faptul că a trăit într-o relație ”toxică și abuzivă”. Antrenorul de fitness ar fi înșelat-o în repetate rânduri, ar fi fost agresiv fizic și verbal și ar fi profitat de pe urma banilor cântăreței.
De asemenea, Oana Radu a mai lăsat de interpretat cum că este amenințată după despărțire. De curând, Cătălin Dobrescu a răbufnit și a transmis că Oana Radu nu face decât să se țină după el, deși el și-ar dori liniște în viața lui. Neagă acuzațiile aduse.
”Această persoană se ține de mine de nouă luni de zile. Eu am înțeles că vrei să îți faci reclamă, vrei să fii în top acolo (…) Mi s-au adus acuzații că ce s-a întâmplat după. Ce s-a întâmplat după? Cătălin a plecat și nu s-a mai uitat în urmă, asta s-a întâmplat după. Nu a făcut nimic Cătălin, nu a dat un telefon, nu a dat un mesaj, nu a amenințat pe nimeni.
A mirosit el ceva și a plecat (…) Sper să se oprească aceste atacuri la adresa mea, vreau să îmi văd de cariera mea, vreau să îmi văd de viața mea. (…) Mie îmi dă cu virgulă cum un om știe care a fost adevărul și vorbește altceva. Mie aici îmi dă cu virgulă rău de tot.
Sunt foarte supărat, am ales să tac din gură, am tăcut, dar nu îmi place. Există persoane care o cred și care cred despre mine că sunt un nenorocit și că mi-am bătut joc, că am manipulat”, a spus bărbatul într-un Instastory.
Cătălin Dobrescu a precizat și că Oana Radu, dacă nu va avea de gând să tacă, va ieși el în față și va face dezvăluiri despre casa din București și despre ce s-a întâmplat în relație. Antrenorul a făcut referire și la relația actuală a vedetei.
”Mi-e rușine de băiatul ăla de e lângă tine, că vorbești numai de mine. Mie mi-ar fi rușine. Să nu mai spun că e mâna mea dreaptă. Tac din gură. E rușine față de el, chiar dacă a fost mâna mea dreaptă, chiar dacă a fost Iuda, nu e problemă. Să fiți sănătoși amândoi, dar nu ai respect”, a mai transmis fostul soț al Oanei Radu.