News

Cătălin Drulă, noi vești despre stadiul lucrărilor în proiectele de infrastructură. Când vor fi gata

Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, a vorbit miercuri despre stadiul principalelor proiecte de infrastructură, spunând și când vor fi acestea finalizate.
30.06.2021 | 22:22
Catalin Drula noi vesti despre stadiul lucrarilor in proiectele de infrastructura Cand vor fi gata
ADVERTISEMENT

În urmă cu două săptămâni, Drulă a anunțat că lucrările pentru un lot din cadrul autostrăzii A1 pot începe, fiind vorba despre porțiunea dintre Curtea de Argeș și Pitești.

La începutul lunii iunie, ministrul a promis că Banatul și Oltenia vor fi legate de o autostradă sau un drum expres în următorii ani.

ADVERTISEMENT

Cătălin Drulă, noi vești despre proiectele de infrastructură. Când vor fi gata

“În momentul de față, avem cea mai bună execuție pe fonduri europene din istorie, fiind vorba de 2, 7 miliarde lei pentru autostrăzi și căi ferate.

Pentru comparație, față de 2018 este de patru ori mai mult și vreau să ajungem la 8 miliarde până la finalul anului 2021, șantierele merg bine.

ADVERTISEMENT

Prima autostradă care va trece munții va fi Pitești – Sibiu, fiind deja în construcție pe două sectoare. Primul lot va fi gata anul viitor, la lotul cinci încep lucrările în iulie, iar celelalte loturi, cele mai grele, sunt încă în licitație.

Vom ajunge în acel moment în care niciun om politic nu va mai putea să oprească programele de construcție a autostrăzilor, a devenit o temă atât de fierbinte infrastructura încât oamenii politici nu își vor mai permite să nu finalizeze proiectele.

ADVERTISEMENT

Avem în elaborare proiectul amplu legat de autostrada spre Brașov, proiectul de construcție a autostrăzilor României capătă contur și nu mai poate fi oprit.

Legat de A7, în Moldova, urmează tronsoanele Buzău – Focșani și Focșani – Pașcani, este principalul nostru proiect în PNRR. M-am bătut pentru această autostradă, am fost inclusiv la Bruxelles în luna aprilie și va fi acceptat, totul e pregătit.

ADVERTISEMENT

Inelul sudic al centurii Capitalei va fi gata în 2023, iar pe zona nordică avem două contracte semnate, între Afumați și Cernica. Toate aceste proiecte sunt finanțate din bani europeni. Pe centură la Mogoșoaia va fi gata anul acesta. Berceni, Domnești și Oltenița anul viitor.

Legat de infrastructura feroviară, trenurile cu hidrogen sunt o alternativă la cele diesel și sunt deja folosite în Germania. Acum se vorbește mult despre hidrogenizarea economiei, în general și cred că este un proiect importat pentru România.

Eu nu știu despre nicio discuție legată de remaniere. Din informațiile mele nu există acest subiect pe masă”, a declarat ministrul joi, la Antena 3.

ADVERTISEMENT