Fostul concurent de la Survivor România are o fiică în vârstă de 11 ani despre care a făcut abia recent dezvăluiri emoționante. Vedeta a mărturisit cum s-a simțit când a venit pe lume bebelușul, dar și cum se înțelege cu Natalis.
Cătălin Moroșanu nu este genul de părinte care să-i facă toate poftele fiicei sale, precizând că este autoritar când vine vorba de rolul pe care-l joacă în relația cu copilul său.
Cu toate acestea fostul participant de la Kanal D se înțelege foarte bine cu Natalis, cu care și-ar dori să petreacă mai mult timp împreună.
Natalis îi seamănă destul de mult celebrului ei tată, care s-a bucurat enorm când a observat la venirea ei pe lume că are părul de culoare roșcată.
„A fost un moment emoționant. Când am văzut-o prima oară și am observat că avea părul roșcat, am spus că este a mea. Ne înțelegem foarte bine.
Își dorește să petreacă mai mult timp cu mine, pentru că eu sunt plecat pe perioade mai lungi. Cred că atunci când revin acasă sunt ca o noutate pentru ea.
Eu sunt mai autoritar, soția mea este mai permisivă”, a mărturisit Cătălin Moroșanu într-un interviu pentru revista viva.ro.
Întrebat dacă are vreun regret în ceea ce o privește pe fiica sa, sportivul a ținut să menționeze faptul că și-ar fi dorit să-i fie aproape mai mult, dar din păcate, e plecat destul de des de acasă din cauza meseriei sale.
În plus, fostul Faimos de la Survivor România și-ar dori foarte mult să devină tată pentru a doua oară, lucru pe care nu l-a ascuns și pe care l-a mai scos la iveală și cu alte ocazii.
Cătălin Moroșanu și soția sa nu spun „Nu” venirii pe lume a unui copil, însă spune fostul concurent de la Ferma, totul ține de bunul Dumnezeu.
Vedeta și partenera sa de viață, Georgiana, sunt împreună de aproximativ 20 de ani, cei doi cunoscându-se în perioada în care sportivul nu era celebru.