Life

Cătălin Moroșanu, dezvăluiri exclusive despre Jador și Georgiana după ce s-au împăcat: ”Se iubesc cu adevărat”

Cătălin Moroșanu a vorbit despre Jador și relația cu Georgiana a colegului său de la Survivor România 2021.
08.06.2021 | 12:07
Catalin Morosanu dezvaluiri exclusive despre Jador si Georgiana dupa ce sau impacat Se iubesc cu adevarat
Catalin Morosanu a vorbit despre relatia dintre Jador si Georgiana Sursa foto: Facebook Foto montaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Cătălin Moroșanu a rămas prieten apropiat cu Jador după participarea lor la Survivor România 2021, cei doi urmând să se apropie și mai mult în viitor, atunci când cântărețul va decide, totuși, să facă marele pas și să se căsătorească cu Georgiana.

Cătălin Moroșanu, încântat de iubita lui Jador, Georgiana

În exclusivitate pentru FANATIK, Cătălin Moroșanu a vorbit despre Jador și despre Georgiana, iubita cântărețului, aceasta din urmă reușind să îl impresioneze cu adevărat pe temutul luptător de kickboxing poreclit ”Moartea din Carpați”.

ADVERTISEMENT

”Îmi place de Georgiana, am cunoscut-o, este o fată cu totul și cu totul deosebită. E la locul ei, eu cred că este exact ceea ce are nevoie Jador de la o fată, e frumușică, e modestă, nu vrea să iasă în evidență”, ne-a spus Cătălin Moroșanu, vizibil impresionat de Georgiana, iubita lui Jador.

Mai mult decât atât, ne-a dezvăluit fostul concurent de la Survivor România 2021, relația dintre Jador și Georgiana este una puternică, în ciuda deselor despărțiri și împăcări dintre cei doi îndrăgostiți.

ADVERTISEMENT

”Ei se ceartă, se împacă, dar se iubesc cu adevărat. Așa e dragostea la ei, mai zbuciumată, dar sunt tineri, e de înțeles”, a mai spus, pentru FANATIK, Cătălin Moroșanu.

Cătălin Moroșanu îl admiră pe Jador

Cătălin Moroșanu ne-a recunoscut că, la Survivor România 2021, l-a cunoscut cu adevărat pe Jador și de aceea, acum, cei doi au rămas apropiați.

ADVERTISEMENT

”Jador e un tip senzațional, chiar îmi place de el. L-am văzut și la Survivor, mi-a plăcut de el de pe atunci, e un om sincer și asumat, iar eu asta respect la un om”, a spus Cătălin Moroșanu.

Catalin Morosanu si Jador
Catalin Morosanu si Jador au ramas prieteni dupa Survivor Romania 2021 Sursa foto: Facebook

Acesta pare să fie și motivul pentru care, de altfel, Cătălin Moroșanu și Jador vor deveni rude, din postura de naș și fin, lucru pe care l-au anunțat încă de pe vremea în care luptau în echipa Faimoșilor, la Survivor România 2021.

ADVERTISEMENT

”Îi voi năși, e sigur, ce am zis, aia rămâne, la mine vorba e vorbă. În momentul în care se vor hotărî ei să facă nunta, dacă vor dori, eu voi fi încântat să îi nășesc. Îmi place de ei, eu cred că se potrivesc în ciuda faptului că mai există, între ei, certuri. Dar așa e în orice cuplu, până se mai așează și ei”, a precizat Cătălin Moroșanu despre nunta lui Jador cu Georgiana.

Cătălin Moroșanu și-ar mai dori un copil

În exclusivitate pentru FANATIK, Cătălin Moroșanu a vorbit și despre viața lui de familie, subiect tratat de fiecare dată cu maximă discreție de celebrul luptător de kickboxing.

”Mi-aș dori un copil, cum să nu îmi doresc?! Dar mă cam oprește timpul, sunt tot timpul ocupat. Ba sunt la Iași, ba trebuie să vin la București, merg la emisiuni, mă ocup și de deschiderea școlii de arte marțiale pe care o am în proiect… Dar, dacă se va întâmpla, voi fi bucuros”, a mărturisit Cătălin Moroșanu pentru FANATIK.

Iar acum, recunoaște Cătălin Moroșanu, preocuparea lui este deschiderea școlii de arte marțiale, una dedicată copiilor, sală care să îi facă pe cei mici să se dezvolte frumos și armonios.

”Vom începe cu ore de kickboxing dedicate copiilor și, în funcție de cereri, ne vom dezvolta și spre alte arte marțiale. Vreau să îi ajut pe copii să crească frumos, iar prin sport se poate face asta. Mă voi ocupa personal și de cursuri, îmi place să lucrez cu copiii. Deja am găsit spațiul necesar, va fi la Romexpo, în București”, a dezvăluit, pentru FANATIK, Cătălin Moroșanu.

Cătălin Moroșanu, show total la gala din weekend

Aflat în postura de organizator, nu de luptător, Cătălin Mrooșanu a organizat a 11-a ediție a galei DFS, în weekend, în București, având alături luptători celebri în toată lumea. De altfel, în ring, în main-event-ul serii, a urcat Andrei Stoica, unul dintre cei mai cunoscuți luptători de kickboxing din lume, KO împotriva unui luptător valoros din Republica Moldova fiind unul spectaculos, la sfârșitul primei reprize.

”Gala DFS a ieșit foarte bine, au fost câteva meciuri foarte tari, adversarii erau apropiați ca valoare, am avut și runde suplimentare, și KO-uri spectaculoase, și lupte îndârjite. Chiar m-am bucurat că a fost o gală atât de reușită”, a mai spus Cătălin Moroșanu pentru FANATIK.

De altfel, spune Cătălin Moroșanu, acum se simte bine în postura de organizator al galelor de luptă, ba chiar recunoaște că nu s-ar mai întoarce în ring.

”Ca să fiu sincer, nu, nu  mie deloc dor să urc în ring. Poate o voi face, dacă se va dori atât de mult, dar ca să o zic pe cea dreaptă, am 20 de ani de sport, sunt sătul de antrenamente și de sacrificii. Pentru că una e să mergi la sală să te întreții, alta este să faci de performanță. Performanța înseamnă sacrificii, și, uneori, și satisfacții, dar, în primul rând, sacrificii. Pe toate planurile!”, a mai spus Cătălin Mrooșanu pentru FANATIK.

Cătălin Moroșanu nu mai vrea să audă de Survivor România

Când vine vorba de Survivor România 2021, Cătălin Moroșanu e categoric, recunoscând că nici nu mai poate urmări show-ul de la Kanal D.

”Nu m-am mai uitat deloc la Survivor după ce am ieșit. Mi se încrețește pielea pe mine doar când aud de Survivor. Nu zic că mă sperie cu ceva, dar a fost cel mai greu show la care am mers vreodată. Adică, acolo nu e vorba atât de sport, de antrenamente, e vorba de a rezista, de a fi tare psihic”, a spus Cătălin Moroșanu.

Mai mult, recunoaște luptătorul pentru FANATIK, de la Survivor România 2021 nu a plecat cu prea multe amintiri frumoase despre concurenții de acolo.

”Nu vreau să vorbesc despre unii de acolo, doar că le pronunț numele și le dau prea multă valoare (se referă la Zanni, n. red.). Am auzit că Elena Marin mi-a dedicat victoriile și totemul de imunitate, ei îi mulțumesc, este o fată extraordinară, e deosebită. Despre restul, nici nu știu ce să zic, dar mai bine nu zic nimic”, a mai spus, pentru FANATIK, Cătălin Moroșanu.

ADVERTISEMENT