Cătălin Zmărăndescu pare să se bucure la maximum de ceea ce se petrece în viața lui după ce a participat la show-ul Survivor România. Iar imaginea de dur, consolidată și mai mult după ce a fost printre cei mai rezistenți concurenți ai show-ului de supraviețuire din Republica Domnicană, l-a ajutat să obțină un rol pe măsură în serialul Clanul de la Pro TV.
Cătălin Zmărăndescu este încă una dintre vedetele care debutează ca actor în serialul Clanul de la Pro TV. Producția, care a mizat pe un mix între vedete fără experiență actoricească – precum Theo Rose – pe care îi pune față în față cu actori cu experiență uriașă, precum George Ivașcu sau George Mihăiță, aduce un nou personaj cunoscut din showbiz pe platouri.
Cătălin Zmărăndescu cel care își va face debutul pe micul ecran ca actor, chiar în episodul de astăzi, 7 noiembrie 2022, a vorbit în exclusivitate cu FANATIK despre experiența pe care a avut-o pe platourile de filmare ale serialul Clanul de la Pro Tv și recunoaște că a avut emoții uriașe.
– Revii pe micile ecrane după apariția la Survivor într-un cadru neașteptat: actor. Este prima experiență de acest gen? Cum te-ai simțit?
Da, este prima dată când experimentez rolul de actor și sper să nu fie și ultima. Spre marea mea surpriză, m-am simțit foarte bine pe set. Mi-a plăcut să văd tot ce înseamnă filmările pentru un serial atât de mare, să fiu nevoit să am un program atât de strict de filmare și să depind cumva de atât de mulți oameni. Clar, o experiență ca nici una de până acum!
– Clanul este un serial care a atras atenția multor români. Ai urmărit acțiunea, simți că ți se potrivește?
Bineînțeles, încă din vară de când am aflat de poveste mi s-a părut extrem de interesant și am vrut să văd cum va fi. Am aflat apoi și că vor juca actori precum George Mihăiță, George Ivașcu, Carmen Tănase și am fost convins că va avea succes. Apoi, am primit propunerea de a apărea în câteva episoade… și am zis că e clar că mi se potrivea. Mă bucur foarte tare că aici a fost prima experiență de acest gen și sper să mai am ocazia să mă revăd cu această echipă.
– Cum a fost atmosfera pe set? Te știm un tip extrem de dur, ți-a provocat ceva vreo emoție?
Atmosfera este cumva diferită față de show-urile din care am făcut parte: aici totul se filmează la minut, fiecare actor este pregătit să treacă rapid de la make-up la haine și apoi la repetiția pentru scena următoare. Fiecare greșeală sau uitare de replici poate conduce la prea multe duble, ceea ce va întârzia filmarea.
Da, am avut emoții, să fiu sincer. Și asta pentru că fiind prima dată când făceam așa ceva, nu am vrut să greșesc sau să simt că nu pot să mă ridic la nivelul așteptărilor celor care m-au propus. Nu vă ascund, că și ai mei abia așteptau să mă vadă jucând!
– Și că tot ai spus de ai tăi. Am văzut la tine pe Instagram că petreci timp cu cei mici. Cum e, ce provocări aveți ca părinți?
Fiecare zi este o nouă provocare! Cei mici sunt în creștere, așa că au nevoi diferite și trebuie să fim atenți la ei, ca să ne asigurăm că au parte de o copilărie armonioasă, în care învață tot ce este necesar. Mă bucur că le pot fi aproape, că sala mea de sport este chiar lângă casă, așa că pot fugi oricând la ei, deoarece lunile petrecute departe de casă mi-au arătat că mi-e foarte greu fără ei.
– Ce mai urmează pentru tine?
Sunt genul de om care se bucură de fiecare experiență și de fiecare lucru în parte. Așa că acum sunt încântat de ceea ce mi se întâmplă, de faptul că fac ceea ce îmi place și că am rezultate și de gândul că am o familie atât de frumoasă. Cred că e important în viață să fim recunoscători și să știm când să cerem mai mult.