Cătălina Grama și Paul Ipate predau cursuri de actorie la școala pe care au înființat-o, iar copiii Zora și Achim sunt elevii lor. Culmea este că cei doi copii, Achim, fiul lui Jojo din căsnicia anterioară, și Zora, fiica ei și a lui Paul, sunt elevi la școala de actorie, de plăcere.
Aceștia nu au lipsit niciodată de la niciun curs, în cei doi ani de când este înființată școala. Pe Jojo am întâlnit-o la evenimentul organizat de Pro Tv, cu ocazia premierei filmului “Tătuțu’”, de pe Voyo. Iată ce ne-a declarat.
“Mă ocup foarte mult de teatru și de școala mea de actorie, Becoming Studio, unde chiar fac înscrieri. Și cred că e suficient. Ah, și lansarea de la “Candidatul perfect”, lungmetrajul pe care l-am finalizat în vară. Nu prea am timp liber foarte mult, chiar dacă acum nu mai filmez la “Clanul”.
Eu am filmat minimalist pentru “Tătuțu’”, acțiunea se întâmplă înainte de sosirea Magdei în viața lui Bebe. În rest, sunt la cursuri zilnic, am avut repetiții pentru că ne pregătim pentru o nouă premieră, încep repetițiile pentru un nou proiect la teatru. Sunt angrenată pe partea aceasta acum. Și la teatru lucrurile sunt la fel de serioase.
La școală merg zilnic. Și copiii vin. Zora vine cu grupa 6-8 ani și Achim cu grupa 12-16 ani, pregătim spectacole pentru decembrie. Vin pentru că le place, nu i-am obligat. Le-am spus: “mami și cu Paul o să facă acest curs, dacă vă doriți să participați, sunteți invitați oricând”.
Dar n-a fost o obligație pentru ei. Ei vin de drag, de când am înființat școala de doi ani, nu au lipsit de la niciun curs. Vă dați seama că e fun atmosfera și distractivă, că altfel n-ar veni”, a declarat Cătălina Grama, pentru FANATIK.
În această toamnă, Cătălina Grama are ceva mai mult timp să se ocupe de școală și de alte proiecte, pentru că nu mai are ore în șir de filmare la “Clanul”. Totuși, recunoaște că este ajutată de mamă și de soacră, atunci când are nevoie și nu reușește să facă tot ceea ce își propune pe ziua respectivă.
“Echilibrez programul în așa fel încât să fiu prezentă acasă, cu copiii. Mă ajută, ca de fiecare dată, și mama, și soacra mea, și Paul, îți dai seama că am susținere din toate părțile. Însă mami e doar una și e nevoie să fie și ea acolo”, mai spune actrița.
În casă treburile sunt împărțite, și fiecăruia îi revine să facă câte ceva. Numai cei doi copii au două lucruri de îndeplinit: să fie fericiți, și să învețe.
“În primul rând, ei trebuie să fie foarte bine cu ei insiși, să fie veseli și fericiți. Dar au și ei îndatoririle lor. Zora să-și strângă jucăriile, Achim să-și păstreze camera în ordine, are responsabilitatea temelor pentru școală care mi se pare deja suficient de mare pentru că au o grămadă de teme în clasa a VII-a.
El face și pregătire pentru că o să urmeze examenul peste încă un an, și atunci nu e o perioadă simplă pentru el, dar se descurcă minunat. Sunt foarte mândră de amândoi”, a mai declarat Cătălina Grama.
Actrița spune că adoră să lucreze cu copiii și spune că se implică foarte mult la cursurile cu elevii ei, la școală. Cătălina Grama are destul de mulți copiii la ore și spune că acordă atenție fiecăruia în parte. Deși se află și Achim și Zora la cursuri, ea nu face diferențe între ei și ceilelalți cursanți.
“Trebuie relaxare și trebuie iubire față de ceea ce faci. Să predai copiilor este un mare privilegiu pentru că pui ceva din tine acolo și dai mai departe. Îți trebuie înțelegere, flexibilitate, să te adaptezi nevoilor lor emoționale. Pentru că noi facem și dezvoltare personală prin teatru, nu doar cursuri de actorie și lucrez și pe partea de dramă terapie.
În ultimul an am început o formare pe dramă terapie care să vină în sprijinul lor pe blocajele emoționale. Lucrăm foarte frumos cu ei. Da, îți trebuie toate datele astea ca să lucrezi cu copiii, având în vedere că ei sunt în fiecare zi la școală și la tot felul de îndatoriri, unde au parte de foarte multă disciplină.
Au nevoie de cursuri din acestea extrașcolare care să-i detensioneze, să-i ancoreze altfel în propriile vieți și așa știu să se încadreze într-un colectiv, să socializeze, să se simtă bine cu ei înșiși”, mai spune vedeta.
Atât ea, cât și Paul Ipate, sunt angrenați în diverse proiecte, iar timp doar pentru ei doi nu prea mai au. Un weekend la munte sau o cină romantică reușesc să bifeze destul de rar.
“Avem timp pentru noi când și când. Să știi că de când a început toamna, nu prea mai avem acest timp. Îți spun sincer. Și el e într-o grămadă de proiecte băgat. Dar noi suntem obișnuiți cu ritmul ăsta, nu avem ce să facem. A fost vara, când, Slavă Domnului, ne-am plimbat, a fost foarte bine. Dar cred că așa e cam pentru toată lumea.
Nu cred că suntem singurii părinți de pe planetă care muncesc foarte mult, adică fiecare încearcă să-și echilibreze programul, cum poate și să facă ce e mai bine pentru familia lui”, a mai declarat Cătălina Grama, pentru FANATIK.
La evenimentul organizat de Pro Tv, Cătălina Grama a atras toate privirile celor prezenți. Actrița a afișat o siluetă de invidiat, așa că am fost curioși să aflăm cum a reușit să slăbească, dar și se menține.
“Am slăbit de mult, de luni de zile, nu e ceva recent. Nu m-am mai cântărit, cred că am 51 sau 50. Mă mențin. Încerc să mănânc porții mici. Ăsta este un secret, alt secret nu există. Dacă nu mănânci puțin, n-ai nicio șansă. Eu oricum nu prea mănânc lucruri din astea interzise, când și când.
Mănânc și carbohidrați, adică mănânc și orez și cartofi și grătar, și carne, și ciorbă, dar în cantități moderate”, a conchis actrița.