Interviu

Cătălina Ponor, despre culisele din spatele succesului: „Intram la 12 noaptea în sală, să nu mă vadă nimeni!”. Exclusiv

03.04.2021 | 22:10
Cătălina Ponor, despre culisele din spatele succesului: „Intram la 12 noaptea în sală, să nu mă vadă nimeni!
Cătălina Ponor, despre culisele din spatele succesului: "Intram 12 noaptea în sală, să nu mă vadă nimeni!". Interviu exclusiv
ADVERTISEMENT

Cătălina Ponor este în top 10 cei mai medaliați sportivi români din toate timpurile la Jocurile Olimpice. Gimnasta a câștigat trei medalii de aur la Atena, iar opt ani mai târziu, la Londra, a reușit să câștige o medalie de argint și una de bronz. 

A petrecut nu mai puțin de 26 de ani în sala de gimnastică. S-a retras în anul 2007 din cauza accidentărilor, însă a revenit patru ani mai târziu, înainte de Jocurile Olimpice de la Londra. A strălucit la Atena în 2004, fiind vedeta Jocurilor Olimpice cu 3 medalii de aur câștigate.

Cătălina Ponor, în top 10 cei mai medaliați sportivi români la JO: „12 ani am muncit zi de zi până am ajuns acolo”

Ultima ediție a Jocurilor Olimpice la care a participat a fost Rio de Janeiro 2016. A fost portdrapelul delegației României, însă avea să fie foarte afectată de faptul că România nu s-a calificat cu echipa la acea ediție.

ADVERTISEMENT

Cătălina Ponor este protagonista episodului 47 al seriei “Olimpicii României”. Sportiva a vorbit pentru FANATIK despre momentele de strălucire ale carierei, însă și despre lucrurile urâte care se petrec în culisele sportului și pe care a trebuit să le suporte de-a lungul carierei.

Cătălina, să începem cu cea mai frumoasă amintire a ta: Atena 2004… Câtă muncă e în spatele unui titlu olimpic?

ADVERTISEMENT

– Eu până am ajuns la Jocurile Olimpice a trebuit să muncesc nici mai mult nici mai puțin de 12 ani. Zi de zi! Am început gimnastica la patru ani și prima medalie olimpică de la Atena, am obținut-o la 16 ani. Ai nevoie de mii și mii de ore de antrenament, ca să reușești să cucerești o medalie de aur la Olimpiadă. Antrenorii, dar și sportivii, trebuie să aibă extrem de multă răbdare, pentru că nu există rezultate pe termen scurt. Și nu numai ei: și lumea în general, pentru că acum, schimbându-se generațiile, neavând aceleași rezultate cum erau înainte, lumea se grăbește să dea în cap. Ceea ce e profund greșit, pentru că în orice domeniu, atunci când se schimbă ceva, vine destul de greu. Dar la un moment dat se va construi. Când? Nu știm. Cum? Nici atât…dar sunt sigură că vom reuși. E nevoie de răbdare din partea tuturor: antrenori, federație, sportivi, jurnaliști sau fani ai acestui sport.

Cătălina Ponor pe podiumul olimpic, în 2004
Cătălina Ponor pe podiumul olimpic, în 2004

„Unii îmi spuneau că am luat mai multe medalii ca Nadia! Nu am stat să socotesc și nu m-am gândit niciodată la câte medalii am”

Ești în top 10 cei mai medaliați sportivi români din toate timpurile la JO. Ce înseamnă pentru tine?

ADVERTISEMENT

– Nu știam asta! Sincer, nu am pus niciodată accent pe lucru ăsta. Eu am muncit în primul rând pentru mine, mi-am dorit asta cu toată ființa mea! Nu ca să întrec pe x și pe y. Nu știam unde mă situez în acest top, dacă vrei să mă crezi. Unii îmi spuneau că am luat mai multe medalii ca Nadia! Nu am stat să socotesc și nu m-am gândit niciodată la câte medalii am sau să întrec pe cineva. Un campion olimpic nu gândește așa. Nu doar eu. La a doua revenire din 2015 am vrut să mă întrec pe mine! Eu concuram doar cu mine. Nu existau adversari pentru mine. Cel mai mare dușman sunt eu! (n.r. râde). Eu pot să-mi fac bine sau pot să-mi fac rău. Și atunci era o luptă interioară atât cu mine și cumva cu restul lumii.

Ai un loc special unde ții toate medaliile?

– Da, am aici un colțișor în casa de la București. Nu au încăput toate, majoritatea sunt acasă, la Constanța, dar aici le-am luat pe cele importante: Europene, Mondiale și Jocuri Olimpice, le am aici. Toate 23 sunt cu mine, însă nu le am pe toate puse. E trofeul vieții mele, munca mea pe care o admiră toată lumea și le admiră, pentru că foarte mulți nu au pus niciodată mâna pe o medalie. Nu m-am gândit niciodată la un muzeu Cătălina Ponor sau ceva de genul. Ar fi prea mult (n.r. râde). Așa să donez o medalie sau un echipament, de ce nu. Rămâne acolo și toată lumea o vede și o admiră. Poate un birou unde să am toate medaliile.

ADVERTISEMENT

„Atena 2004 a fost apogeul din toate punctele de vedere”

A fost Atena 2004 momentul în care ți-ai dat seama că ești o gimnastă de top mondial?

– Nu neapărat. Mi-am dat seama de valoarea mea când după Mondialele din 2003, am reușit să fac mai mult la Campionatele Europene de la Amsterdam, când am luat trei medalii de aur. Și acolo mi-am confirmat cumva mie că nu a fost o întâmplare performanța de atunci. Că pot să obțin rezultate mari și pot să mă duc la olimpiadă cu încredere. Între Amsterdam și Olimpiadă, a fost o muncă foarte enormă, dar munceam deja cu un scop clar. Scopul meu era o medalie olimpică de aur. În același timp, am avut o echipă extraordinar de bună și de frumoasă în spate și ne susțineam până și la cea mai mică tâmpenie. Am simțit că suntem extrem de uniți, de la antrenori și până la asistenta medicală. Încercam să fie totul perfect: plângeam și ne bucuram împreună. Nu știu cum e acum, eu spun doar ce am simțit eu atunci. Atena 2004 a fost apogeul din toate punctele de vedere.

ADVERTISEMENT
Cătălina Ponor, în 2004
Cătălina Ponor, în 2004

Cum s-a schimbat gimnastica în toți acești ani?

– Nu știu dacă pot să zic din păcate sau din fericire. Din păcate pentru noi, pentru că gimnastica românească a rămas pe loc, iar alții au crescut foarte mult. Din fericire pentru că până la urmă fericirea lor e că pot să scoată capul și să fie cunoscuți în lume. Cu codul nou de punctaj poți mai ușor să revii, iar greșelile nu mai sunt fatale. S-au schimbat foarte multe.

„Fetele, când eram în ziua de operație, ele concurau și pentru mine a fost groaznic deoarece mă simțeam vinovată”

Care a fost cel mai dificil moment din carieră pentru tine?

– Cu siguranță, Rio 2016! La doar câteva luni după ce am revenit și eram în formă, trebuia să încep concursurile, iar la Campionatele Naționale din 2015 m-am rupt la tendon. Am avut acea operație și eu m-am simțit foarte rău că nu am reușit să ajut echipa într-un moment important: calificarea pentru Olimpiadă. Fetele, când eram în ziua de operație ele concurau și pentru mine a fost groaznic deoarece mă simțeam vinovată că nu am reușit să le ajut. Că poate dacă eram acolo și le ajutam cumva, poate reușeam să ne calificăm la JO cu echipa. Eu veneam totuși dintr-o echipă unde nici măcar nu se punea problema calificării la Jocurile Olimpice! Ca imediat după operație să aflu că nu s-a calificat echipa și să apară tot felul de intrigi între noi, pentru că fiecare se bătea acum pentru un loc la olimpiadă și recalificare.

Cătălina Ponor, portdrapelul României în 2016
Cătălina Ponor, portdrapelul României în 2016

Dacă ai putea să te întorci în timp și să repeți un exercițiu. Care ar fi?

– Clar finala de la bârnă de la Jocurile Olimpice de la Rio. Am avut din păcate foarte multe personaje negative în jurul meu și a fost foarte dificil. Și când am ajuns în sfârșit la Olimpiadă și voiam să arăt tot ce pot, din păcate, gândurile și toate lucrurile negative au venit către mine și m-au dezarmat. Mai ales că eu eram un sportiv care nu lăsa să treacă de mine nimic! S-au adunat foarte multe, am fost extrem de încărcată și finala de la bârnă nu a ieșit, chiar dacă eram foarte sigură pe mine înainte. A fost o perioadă cruntă și înainte și după Rio. Important e că am reușit să depășesc momentul și mi-am dorit foarte mult să rămân, ca să pot să fac Campionatul European de la Cluj. Am arătat încă o dată că ce s-a întâmplat la Olimpiadă a fost doar o întâmplare. Nu am ratat pentru că nu am fost pregătită, ci pentru că pur și simplu au fost mult prea multe peste mine! Inevitabil, la un moment dat cedezi. Și s-a întâmplat chiar la Rio 2016. După Jocurile Olimpice de la Rio și până la Europene, am trecut prin alte momente extrem de dificile, în care rămăsesem fără antrenor, în care mă antrenam singură, dar nici în sală nu eram lăsată! Conform Legii Sportului, niciun sportiv nu are voie să intre în sală fără antrenor. Făceam pregătirea fizică ori în camera de hotel ca să mă mențin și să pot participa la Europene. Mă mai ascundeam și intram în sală pe la 11-12 noaptea să nu mă vadă nimeni! Cred că de asta am avut și acea descătușare când am luat medalia la Europenele din 2017 de la Cluj, când am izbucnit în plâns. Pur și simplu am răbufnit.

Catalina Ponor la Campionatele Europene de la Cluj
Catalina Ponor la Campionatele Europene de la Cluj

„Larisa Iordache a avut mereu ghinion. Sunt convinsă că poate să facă o figură frumoasă la Tokyo”

Ai vorbit cu Larisa Iordache după Europene? Ce șanse are la Tokyo la o medalie?

– Am urmărit-o la Campionatele Europene și i-am dat un mesaj chiar atunci în care am felicitat-o. Nu am apucat până acum, cu pandemia nu prea am ieșit. Larisa este un sportiv și o persoană ambițioasă, trebuie doar să își mențină sănătatea pe care și-a recăpătat-o după atâtea accidentări și clipe dificile. A avut mereu ghinion. Sunt convinsă că poate să facă o figură frumoasă și de acum încolo și primul pas este calificarea la Tokyo 2021.Cred că știe că mai are de lucrat foarte mult, pentru că să ne aducem aminte, zece țări dintre cele mai bune nu au participat la Campionatele Europene. Dacă se va califica la olimpiadă, acolo va da de crema gimnasticii și știe foarte bine că mai are lucruri de pus la punct și de adăugat. Trebuie să își facă un plan bine pus la punct alături de antrenori și sper să reușească. Chiar îmi doresc să își îndeplinească visul unei medalii olimpice individuale, pentru că are o medalie de bronz, dar doar cu echipa. Pentru a încununa cu succes o carieră frumoasă și pentru ai fi recompensată toată acestă muncă.

Ce înseamnă pentru un sportiv să revină după atâta timp și să cucerească o medalie?

– Visezi cu ochii deschiși! E un vis devenit realitate. Pur și simplu. E greu, pentru mine cel puțin. Ea a mai menținut antrenamentele cât timp a fost accidentată, a mai făcut o pregătire fizică, s-a mai dus prin sală, nu s-a deconectat total de gimnastică. Eu când m-am retras în 2007 și 2012, m-am detașat total de acest sport! Nu mai făceam nimic! (n.r. râde) Nici măcar într-o sală de forță nu intram. Nu mai aveam în cap sau în plan să mă reîntorc, dar așa a fost să fie! De aceea, eu am muncit de două-trei ori mai mult ca să revin. E plăcut, e frumos, atunci când munca depusă în atâția ani, în care nu foarte multă lume a avut încredere în tine, sau oamenii au vorbit urât și găseau tot felul de mici defecte, cumva e descărcare când primești acea medalie și ești convins că ai făcut rezultatul pe care ți l-ai propus. Și l-ai avut ca un vis și în sfârșit reușești să pui medalia la gât.

Catalina Ponor, la Campionatele Europene de la Cluj
Catalina Ponor, la Campionatele Europene de la Cluj

„Să ți se cânte imnul în sala ta, arhiplină și să cânte și ei cu tine în același timp imnul și să plângă odată cu tine e ceva unic”

Marian Drăgulescu va concura la Tokyo la 40 de ani…

– Marian e un fenomen! E o surpriză foarte plăcută: „niciodată să nu spui niciodată”! În gimnastica masculină, să concurezi la 40 de ani, e ca și când aș fi concurat eu la Olimpiadă la 30 de ani. Eu am reușit asta, el poate reuși la 40 de ani! Sunt convinsă că dacă el este în continuare ambițios și la fel ca Larisa își menține sănătatea pe linie și nu se aruncă să forțeze, clar va reuși să ajungă pe podium. Acum nici nu mai contează că e medalie de aur, argint sau bronz! Important e că va reuși să facă ce și-a propus și să arate că vârsta nu contează și că nu există limite! Poți să ai rezultate la orice vârstă. Să ne uităm un pic la Oksana Chusovitina care e deja calificată la Tokyo la 44 de ani și are în continuare rezultate la nivel internațional: „Jos pălăria!”

Marian Drăgulescu spunea că a fost cel mai special moment din carieră, titlu european din 2017 de la Cluj….

– Și pentru mine a fost ceva special! Mi-am încheiat cariera în cel mai frumos mod cu putință. Un titlu european pe pamânt românesc, cu o sală arhiplină. Am vrut după Olimpiadă să mă las, mai ales că mă durea și tendonul destul de tare, iar apoi a început să mă doară și celălalt tendon. Și acum mai am dureri, dar incomparabile cu ce simțeam atunci, însă mi-am dorit o medalie de aur la un Campionat European organizat în România. Clujul a fost foarte important pentru noi. Să ți se cânte imnul în sala ta, arhiplină și să cânte și ei cu tine în același timp imnul și să plângă odată cu tine e ceva unic. Am adus medalii acasă.

„Am vorbit cu Nadia Comăneci acum câteva săptămâni, iar în decembrie m-a invitat în Statele Unite, la un eveniment important pentru mine”

Ce îți vine în minte când spun Gia – Despina Vandi?

– Cum aș putea să uit! E melodia pe care am concurat în finala de la sol de la Atena 2004, când am cucerit aurul olimpic. Va rămâne în inima mea, alături de o altă piesă. Dar și cea din 2016 care se numește „Powerful”. A fost un sol pe care l-am interpretat foarte bine. Alegeam cu coregrafa și încercam să punem pe hârtie ce e mai bun și alegeam mai multe melodii. Apoi le tot ascultam să văd ce melodie îmi vine ritmul de elemente, de dans, de mișcare. Rămânea melodia pe care o simțeam.

A fost Nadia Comăneci idolul tău?

– Cu siguranță! Dar nu numai. Am avut modele în toate generațiile. De la fiecare am reușit să iau câte un pic. Ținem legătura. Am vorbit cu Nadia Comăneci acum câteva săptămâni, iar în decembrie m-a invitat în Statele Unite, la un eveniment important pentru mine. Probabil, la un moment dat o să se întâmple și atunci o să pot să spun mai multe. Dar din păcate a venit această pandemie și ne-a cam „tăiat” picioarele.

„Ce Olimpiadă să mai faci când nu ai spectatori?”

Crezi că sunt în pericolul Jocurile Olimpice din cauza pandemiei?

– Sper că nu. Eu cred totuși că se revine la normal și totul se va desfășura normal. Ar fi păcat să fie spectatori sau să se amâne din nou. Există și pericolul ăsta. 

Cum ar arăta Jocurile Olimpice fără spectatori?

– Așa ceva e de neimaginat! Mă uitam și la Campionatele Europene și era trist. Contează foarte mult publicul și nu numai la gimnastică. Publicul vine cu un alt spirit, te încarcă cu energie și te scapă de emoții, chiar dacă ești concentrat la ce ai de făcut. E o altă atmosferă. Ce Olimpiadă să mai faci când nu ai spectatori? Zici că sunt la Cupa Satelor. Sper să nu se ajungă la amânare sau să desfășoare fără public. Ar fi un mare deserviciu pentru toată lumea. Sportivii au ajuns să își dorească să scape de această Olimpiadă.

„Gimnastica românească nu a murit. Mai avem resurse”

Când crezi că va putea România să mai ajungă la perfomanțele de la începutul anilor 2000?

– Nu prea curând. Nu vom mai putea niciodată să avem trei gimnaste pe podium, pentru că de la Sydney 2000, regulamentul nu mai permite acest lucru. A fost un moment istoric. Unicat! Va mai trece ceva timp până vom reuși să avem măcar două gimnaste pe podiumul olimpic. Trebuie să avem răbdare.

Un sfat pentru tinerele gimnaste?

– Ar fi multe de spus. Cred că cel mai important e să se ducă înainte să își vadă visele împlinite, să muncească foarte mult, pentru că orice sportiv devine campion pentru că depune o muncă asiduă. Rezultatele vin firesc. Niciodată să nu te dai la o parte pentru că ai fost dezamăgit. Nu! În continuare trebuie să te ridici, să mergi mai departe și încerci să fii mai ambițios cu tine în fiecare zi: mai mult și mai mult! Eu cred că e foarte important să fim corecți cu toate gimnastele! Fetele muncesc foarte mult și sunt la început. Nu pot să spun un nume: „Da, mă bazez numai pe Maria Bărbosu!”. Ca să dau doar un exemplu, pentru că a reușit acum să câștige ultimele medalii la Europenele de junioare. Nu, nu vreau să pun acest nume în cârca tuturor! În primul rând ar fi o presiune mare pe umerii ei, dar și pentru celelalte gimnaste de la lot. Este un copil extraordinar, întradevăr! O gimnastă cu un talent fantastic și care reușește să își dezvolte acest dar, să îl fructifice, dar eu vreau să dau speranță tuturor sportivilor de la loturile naționale, de la cel mai mic, până la cel mai mare. Nu se știe niciodată cum vreuna din ele răsare și poate că fetița asta, la un moment dat o să greșească și o să iasă alta în față. Nu trebuie să punem presiune pe una singură! E o mare greșeală, cu care m-am confruntat și eu. Speranța gimnasticii românești stă în toți sportivii! Toate fetele vor ajunge în cele din urmă să facă un rezultat și să aducă României o medalie. Sunt sigură. Asta ar trebui să facem! Să sperăm că această generație nouă, care în primul rând datorită acestui proiect al doamnei Mariana Bitang și al lui Octavian Belu, au reușit să ridice o mână de gimnaste care încep să aibă performanțe. Sunt foarte multe de acolo, chiar și într-o generație mai mică decât cele de 13-14 ani. Sunt câteva care pot veni frumos din urmă și pot să crească. Acum să le dea Dumnezeu multă sănătate, ca să poată culege roadele muncii. Gimnastica românească nu a murit. Mai avem resurse.

Catalina Ponor, la Campioantele Europene de la Cluj
Catalina Ponor, la Campioantele Europene de la Cluj
  • 23 de medalii are Cătălina Ponor la competițiile majore
  • 3 medalii de aur are Cătălina Ponor la Jocurile Olimpice
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria INTERVIU
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 853. 32 pagini + CD Armin Nicoară. Doar 10 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri