Catastrofă aviatică în India. Un avion cu aproape 200 de oameni la bord s-a rupt în două la aterizare. Cel puţin 18 morţi

Adrian Ilie   
în HotNews
08/08/2020, 09:19
Catastrofă aviatică în India. Un avion cu aproape 200 de oameni la bord s-a rupt în două la aterizare. Cel puţin 18 morţi
Avionul s-a rupt în două la aterizare/ Foto: News18.com

Un avion al companiei Air India Express a ieșit de pe pistă în timpul aterizării și s-a rupt în două pe aeroportul din Kozhikode, India. Până acum, au fost descoperite trei cadavre, informează News18, preluată de către Digi24.ro.

UPDATE, 8 august, ora 9.20: Cel puţin 18 oameni au murit, conform celui mai recent bilanţ anunţat de autorităţile indiene.

Ştire iniţială: La bordul aeronavei Boeing 737 care zbura pe ruta Dubai-Kozhikode se aflau 184 de pasageri, printre care și 10 copii, la care se adaugă șapte membri ai echipajului. Poliția din Kerala a transmis că pentru trei persoane a fost confirmat decesul, printre ei aflându-se și un pilot.

La locul intervenției acționează cel puțin 24 de ambulanțe și mașini de pompieri. Până  acum, 35 de persoane rănite au fost duse la spital. ”Încă mai căutăm circa 100 de oameni”, au precizat oficiali ai poliției indiene.

Avionul avea probleme tehnice dinainte de aterizare

Operațiunile de salvare sunt  îngreunate din cauza întunericului și a ploii torențiale din Kozhikode, India trecând în această perioadă prin perioada musonului care aduce  precipitații abundente. Din fericire, nu a izbucnit un  incendiu la bord după aterizarea eșuată.

Directoratul General al Aviației Civile din  India a ordonat începerea unei anchete privind circumstanțele accidentului. Potrivit primelor informații, avionul a ieșit de pe pistă, a căzut într-o vale unde s-a rupt în două bucăți, transmite BBC.com.

Potrivit Flightradar24, aeronava care venea din Emiratele Arabe Unite a zburat de mai multe ori în cerc deasupra aeroportului pentru a consuma combustibilul, indiciu că echipajul știa deja că există probleme tehnice și că aterizarea va fi deosebit de riscantă.

Este a doua tragedie care are loc în India în aceeași zi, după ce cel puțin 15 oameni au murit într-o alunecare de teren în districtul Idukki, provocată de ploile abundente.

Ultima catastrofă aviatică în care a fost implicată o aeronavă a companiei Air India Express a avut loc în  mai 2010, când 158 de oameni  și-au pierdut viața când avionul în care se aflau a ratat aterizarea pe pista aeroportului din Mangalore.

Închide ×