Sport

Dinamo – Rapid, întrerupt din cauza petardelor! Fanii dinamoviști de la Peluza Sud au părăsit tribuna. Foto

27.01.2024 | 21:13
Dinamo  Rapid intrerupt din cauza petardelor Fanii dinamovisti de la Peluza Sud au parasit tribuna Foto
Fanii lui Dinamo de la Peluza Sud au părăsit Arena Națională. Foto: Fanatik
Dinamo - Rapid se joacă cu 13.425 de suporteri în tribunele Arenei Naționale. Galeria giuleștenilor a boicotat derby-ul și a preferat să vadă meciul de pe stadionul Giulești.
27-01-2024
19:17

Meci întrerupt din cauza torțelor

În minutul 50, meciul Dinamo – Rapid a fost întrerupt din cauza unor petarde și torțe aruncate de fanii dinamoviști. Centralul George Găman a decis să oprească meciul, dar apoi partida a fost reluată după aproximativ 5 minute.

Dinamo - Rapid intrerupt
Dinamo – Rapid a fost întrerupt câteva minute pentru că fanii au aruncat cu petarde
27-01-2024
18:45

Au fost și câțiva rapidiști în peluză

Chiar dacă cei din galeria Rapidului au ales să nu vină la derby-ul cu Dinamo și să vadă meciul de pe stadionul Giulești, totuși au fost câțiva fani în peluza dedicată lor. Aproximativ 50 de suporteri au fost prezenți în peluză, unde au urmărit partida înconjurați de stewarzi.

După golul marcat de Papeau, jucătorii Rapidului au mers să sărbătorească reușita alături de cei câțiva fani din peluză.

fani rapid
Aproximativ 50 de rapidiști au văzut meciul din peluza în care ar fi trebuit să stea galeria Rapidului.
27-01-2024
18:40

Mesaje împotriva rapidiștilor

Fanii lui Dinamo au afișat câteva mesaje adresate rapidiștilor, în condițiile în care aceștia au boicotat derby-ul și au ales să vadă meciul pe stadionul Giulești.

„Centenar inventat / Parastas adevărat”, „În 1923 s-a născut un mit / în 2016 mitul a murit” și „Singurul bine pe care-l faceți societății / Sunt orele de muncă în folosul comunității” sunt câteva dintre mesajele afișate de fanii lui Dinamo.

mesaje-dinamovisti
Bannere afișate de fanii lui Dinamo la derby-ul cu Rapid
27-01-2024
18:27

Fanii lui Dinamo de la Peluza Sud au părăsit tribuna

Fanii lui Dinamo de la Peluza Sud au părăsit Arena Națională în minutul 19 al derby-ului cu Rapid. Suporterii din Peluza Cătălin Hîldan au reacționat imediat strigând „Niciodată frați cu dușmanii!” 

Fanii de la Sud au rămas să urmărească partida din partea de sus, în afara tribunei. Peluza Sud a avut și înainte de meci contre cu cei de la PCH, pentru că Sud-ul ar fi preferat să le ofere peluza rapidiștilor.

ADVERTISEMENT

Dinamo – Rapid a început cu un scandal pe bilete, iar galeria giuleștenilor a refuzat să se mai prezinte la meci și a înapoiat cele 2.800 de bilete. Bocciu, liderul Peluzei Nord Rapid, a tunat și a fulgerat la FANATIK SUPERLIGA.

Dinamo – Rapid cu mai puțin de 15.000 de spectatori pe Arena Națională? „S-au vândut 7.000 de bilete”

Cristi Coste a vorbit despre cum va arăta spectacolul în tribune pe Arena Națională: „Se pare că vom avea un derby destul de sărac în tribune. Din informațiile pe care le au colegii mei de la Fanatik s-au vândut 7.000 de bilete în acest moment, cu 2.600 de abonați. Deci peste 9.600 în acest moment. 

ADVERTISEMENT

Vivi Răchită și-a adus aminte de declarațiile liderului Peluzei Nord: „Bocciu avea dreptate. Probabil va fi trei sferturi de stadion gol. Dinamo – Rapid era un derby”. Alin Buzărin le-a găsit o scuză suporterilor dinamoviști și rapidiști: „E greu în ianuarie să te duci…”.

Moderatorul FANATIK SUPERLIGA a ridicat apoi o întrebare interesantă: „Va fi un derby și la Craiova – FCSB. Vom vedea 20.000?”. Analistul Alin Buzărin, un suporter recunoscut al echipei lui Adrian Mititelu, a dat verdictul: „Vreo 15.000 și acolo. Orizontul de așteptare al fanilor cam bate pasul pe loc de câțiva ani. Fanii ambelor echipe craiovene. Mulți sunt și de rezultat”.

ADVERTISEMENT

Dinamo – Rapid, fără duel în tribune. Ultrașii „alb-vișinii” urmăresc derby-ul pe stadionul Giulești”

Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, a vorbit și el despre o asistență destul de redusă la derby, într-o intervenție la FANATIK SUPERLIGA: „Nu am acum o evidență de ultimă oră, dar știu că până aseară s-au dat undeva în jur de 10.000 de bilete”.

ADVERTISEMENT

Dinamo pierde din rețeta financiară de bilete în urma refuzului galeriei Rapidului de a participa la derby. Peluza Nord primise 2.800 de bilete. Fanii „alb-vișinii” vor putea însă urmări partida de pe stadion: „O să văd meciul pe Giuleşti. O să ne adunăm pe stadion şi vom urmări meciul de acolo”, a spus șeful galeriei Rapidului.

ADVERTISEMENT

De altfel, Rapid a făcut deja anunțul oficial: „Ținând cont de faptul că suporterii noștri nu vor fi prezenți în peluza Arenei Naționale, porțile Giuleștiului se vor deschide pentru toți rapidiștii care vor să-i susțină pe baieți de la distanță.

Deoarece #FamiliaRapid este mereu împreună, meciul de sâmbată seara, contra lui Dinamo, va putea fi urmărit pe cele două tabele de marcaj din interiorul stadionului, iar cântecele rapidiștilor vor răsuna până pe Arenă.

ADVERTISEMENT

Accesul va fi liber, începând cu ora 19:00, în Peluza Nord și Tribuna a II-a, urmând ca și celelalte sectoare să fie deschise în cazul unui numar mare de suporteri”.

Fanatik a aflat câte bilete s-au vândut la derby-ul Dinamo - Rapid