Ștefan cel Mare a avut cea mai lungă domnie din epoca medievală (47 de ani), însă puțini oameni știu câte biserici a ctitorit, de fapt. Biserica Ortodoxă Română îl consideră sfânt și ocrotitor al Moldovei, regiune pentru care a luptat în multe bătălii.
Supranumit Ștefan cel Mare, fostul domnitor al Moldovei, Ștefan al III-lea, a rămas în istorie pentru luptele pe care le-a dus, dar și pentru numărul de lăcașuri de cult ridicate. Legenda spune că voievodul a ctitorit câte o biserică după fiecare luptă.
Din păcate, istoricii nu cunosc cu exactitate numărul de bătălii pe care le-a dus de-a lungul anilor. Nimeni nu știe clar câte biserici a ridicat pentru că sunt multe necunoscute și unele detalii s-au pierdut de-a lungul secolelor.
Chiar și așa, unele inscripții în piatră și picturi păstrate din timpul domniei sale îl atestă ca fiind cel care a construit 26 de biserici și mănăstiri, conform descoperiri.ro. Majoritatea au fost construite în memoria celor căzuți în lupte.
Lăcașurile de cult au fost ctitorite de Ștefan cel Mare și în semn de mulțumire pentru victoriile obținute. Pe lângă acestea, specialiștii spun că îi mai sunt atribuite alte 10 biserici, doar că nu au fost găsite dovezi clare în implicarea directă a fostului domnitor al Moldovei.
În cazul în care s-ar lua în calcul și acestea, atunci ar fi vorba de 36 de lăcașuri de cult. Acest lucru coincide cu numărul războaielor purtate de marele voievod. Mai mult decât atât, a rămas în istorie drept un mare apărător al creștinătății.
Pentru meritele sale domnitorul Ștefan cel Mare, fiul lui Bogdan al II-lea, a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română. Acest lucru s-a întâmplat în data de 20 iunie 1992, cu numele de Ștefan cel Mare și Sfânt.
Așadar, voievodul este considerat Sfânt și protector al Moldovei. La canonizarea sa au fost luate în calcul scrierile medievale, care îl descriau drept un om mare și sfânt, bun și cinstit. În plus, era lăudat pentru iscusința de care dădea dovadă în lupte.