Life

Câte clase are Alina Sorescu. Fostei soții a lui Alex Ciucu i-a plăcut să învețe carte: „Am fost șefă de promoție”

Alina Sorescu nu este doar talentată. Ce studii are artista? A fost șefă de promoție la liceu și a urmat cursurile a două facultăți.
13.09.2022 | 08:33
Cate clase are Alina Sorescu Fostei sotii a lui Alex Ciucu ia placut sa invete carte Am fost sefa de promotie
Ce studii are Alina Sorescu. Foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Chiar dacă a fost în lumina reflectoarelor de mică, Alina Sorescu nu a lăsat succesul să-i fure mințile. Artista a muncit din greu, a urmat cursurile a mai multor facultăți, iar pregătirea sa a fost una constantă.

Ce studii are Alina Sorescu? A fost șefă de promoție în liceu și apoi s-a înscris la două facultăți

Dacă în plan personal lucrurile nu sunt tocmai roz pentru Alina Sorescu, aflându-se în plin proces de divorț cu Alex Ciucu, profesional, totul merge bine.

ADVERTISEMENT

Alina Sorescu se ocupă de atelierul de muzică și prezență scenică pentru copii Picii lui Soreasca și, de altfel, a lansat de curând și o nouă piesă. 

În plus, cântăreața se ocupă de cele două fetițe pe care le are din căsnicia cu Alex Ciucu. Fiica ei cea mare, Raisa, a început anul acesta clasa 0, iar Alina Sorescu a îndrumat-o cu atenție. Chiar dacă a mărturisit că are emoții pentru ea, vedeta este de părere că această nouă etapă din viața copilei sale o va pregăti pentru ceea ce urmează.

ADVERTISEMENT

Când vine vorba despre anii de școală, Alina Sorescu și-i amintește cu drag. Solista a fost o adevărată elevă sârguincioasă, axată mereu pe învățătură.

Astfel că a ajuns să fie șefă de promoție la liceu, să termine două facultăți, un program de masterat și mai multe cursuri de formare profesională.

ADVERTISEMENT

„Eu am învățat bine și la școală, și la liceu, și la facultate! Am fost șefă de promoție la liceu, am luat cea mai mare notă la BAC.

Am făcut două facultăți, am făcut master. Mi-a plăcut mie, nu învățam că mă punea cineva! Îmi plăcea să mă duc pregătită, pentru că viața mea a fost împărțită între turnee și școală”, a declarat Alina Sorescu, citată de RomâniaTV.

ADVERTISEMENT

„Eu am patalama de profesoară”

Alina Sorescu a urmat, în paralel, studiile Facultății de Sociologie din cadrul Universității București și pe cele ale Facultății de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA.

După aceea, a absolvit programul de masterat Sondaje de opinie și marketing din cadrul Facultății de Sociologie a Universității București. De asemenea, artista are și modulul de Formare a Profesorilor de la Universitatea din București.

„Eu am patalama (n.r. certificat de studii) de profesoară! Am terminat fostul liceu Pedagogic – Colegiul Național Elena Cuza. Când am început povestea cu picii lui Soreasca, am urmat cursurile de psiho-pedagogie din cadrul departamentului ce formează cadre didactice la Facultatea de Știinte ale Comunicării. Eu, de mică ,am fost așa, să știu din toate, să mă asigur că mă pricep la toate!”, a adăugat Alina Sorescu.

ADVERTISEMENT