News

Câte doze de vaccin anti-Covid s-au irosit? Ministrul Sănătății anunță când se va termina pandemia

11.01.2021 | 20:37
Cate doze de vaccin antiCovid sau irosit Ministrul Sanatatii anunta cand se va termina pandemia
ADVERTISEMENT

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a transmis luni, 11 ianuarie, într-o intervenție la Antena 3, câte doze de vaccin s-au irosit până acum pe teritoriul țării noastre, dar și când se așteaptă ca pandemia de Covid-19 să se termine.

În ultimele 24 de ore, 16.896 de persoane s-au vaccinat în România cu serul produs Pfizer BioNTech, arată datele publicate luni de autorități. De la debutul campaniei de vaccinare în România, s-au imunizat 125.190 de persoane. Până acum, doar 100 de doze ”s-au prăpădit” și au fost irosite, a precizat ministrul Sănătății.

ADVERTISEMENT

Hulit în ultimele zile de Emil Boc și de alți membri PNL, Voiculescu a răspuns la mai multe întrebări importante privind centrele de vaccinare, dar a ținut să precize și în cât timp ne putem aștepta ca această pandemie să sfârșească.

Ministrul Sănătății: ”S-au prăpădit 100 de doze de vaccin de la începutul campaniei”. Când se va termina pandemia

Potrivit datelor furnizate luni de Comitetul Național de Coordonare a Vaccinării, situația în 11 ianuarie, până la ora 17:00 era următoarea:

ADVERTISEMENT
  • Număr de persoane vaccinate  în ultimele 24 de ore – 16.896.
  • Număr total de persoane vaccinate împotriva COVID-19  începând cu data de 27 decembrie 2020 – 125.190.
  • Număr de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare, în ultimele 24 de ore: 40 reacții comune și minore, dintre care: 18 reacții de tip local; 22 reacții generale.
  • Număr de reacții adverse înregistrate de la începutul campaniei : 428 comune și minore, dintre care: 173 reacții locale cu durere la locul injectării; 255 reacții generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie);

Din 15 ianuarie se intră în a doua etapă de vaccinare care vizează persoanele în vârstă și cu boli cronice. Luni, a sosit în România a patra tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech, constând în 150.150 doze. Transportul a fost făcut pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.

ADVERTISEMENT

Când se va termina pandemia?

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a transmis luni seară în aceeași intervenție de la Antena 3 că se așteaptă ca lucrurile să se amelioreze cu adevărat peste ”șase-nouă luni”.

Așadar, în partea a doua a acestui an, dacă totul va decurge fără alte complicații și dacă procesul de vaccinare va funcționa bine, Voiculescu crede că s-ar putea termina pandemia de coronavirus.

ADVERTISEMENT

Cum s-au repartizat dozele anti-Covid din România?

Cele 150.150 doze din tranșa a patra vor fi distribuite, după cum urmează:

  • Centrul Regional de Distribuție București: 39.975 doze;
  • Centrul Regional de Distribuție Brașov: 24.375 doze;
  • Centrul Regional de Distribuție Cluj: 21.450 doze;
  • Centrul Regional de Distribuție Constanța: 18.525 doze;
  • Centrul Regional de Distribuție Craiova: 13.650 doze;
  • Centrul Regional de Distribuție Iași: 20.475 doze;
  • Centrul Regional de Distribuție Timișoara: 11.700 doze.
ADVERTISEMENT