FCSB a făcut un pas important către câștigarea unui nou titlu de campioană în SuperLiga, în urma succesului obținut în duelul cu CFR Cluj, scor 3-2. Mihai Popescu a fost eliminat în această partidă, după ce a scos cu mâna o minge care ar fi intrat în plasă.
Mihai Popescu a văzut direct cartonașul roșu în derby-ul dintre FCSB și CFR Cluj, iar Comisia de Disciplină a anunțat miercuri care este pedeapsa fotbalistului campioanei României. Conform comunicatului oficial de pe site-ul Ligii Profesioniste de Fotbal, acesta va lipsi un meci de pe gazon.
FCSB va juca în runda următoare contra celor de la Rapid, în etapa a șasea a play-off-ului, iar Elias Charalambous nu se va putea baza pe fundașul central. El va fi disponibil în runda a șaptea, pentru meciul cu Dinamo București.
„Eliminare: Popescu Mihai(gazde) – În temeiul art.63.1.d raportat la art.63.2.1 din RD se sancționează jucătorul Popescu Mihai cu suspendare pentru un joc și penalitate sportivă de 740 lei”, se arată în comunicatul LPF.
FCSB și CFR Cluj au făcut spectacol în cel mai tare meci al etapei a cincea a play-off-ului. Cele două formații au luptat pentru cele trei puncte puse în joc, iar la final cei care s-au bucurat au fost băieții lui Elias Charalambous.
Victoria nu a fost deloc una ușoară pentru campioana din SuperLiga, asta deși la un moment dat scorul era 3-0 în favoarea roș-albaștrilor. Mihai Popescu a sărit disperat să respingă o minge care ar fi intrat în poartă, dar fundașul FCSB-ului și-a folosit mâna, motiv pentru care a fost eliminat.
Din penalty-ul rezultat, CFR a revenit în meci, după ce Louis Munteanu a marcat și ardelenii au trecut apoi la controlul jocului, reușind chiar să mai înscrie o dată prin același Louis Munteanu.
Vestea suspendării lui Mihai Popescu este și mai proastă, în contextul în care FCSB va juca cu Rapid etapa viitoare, iar Dawa este deja scos din circuit după accidentarea gravă suferită recent. Chiar și așa, patronul roș-albaștrilor l-a lăudat pe fundaș pentru gestul său și a transmis că îi va da o primă.
Conform regulamentului FRF, Popescu va fi suspendat pentru o etapă, ca urmare a gestului său din meciul de pe Arena Națională: „..împiedicarea marcării unui gol de către echipa adversă sau oprirea unei ocazii clare de a marca prin jucarea intenţionată a mingii cu mâna (aceasta nu se aplică în cazul portarului în propria suprafață de pedeapsă) duce la o suspendare de un joc”, scrie în articolul 63 din regulamentul disciplinar al FRF, în cadrul secțiunii ”Abateri sancţionate cu eliminare (cartonaș roșu) de arbitru”, la punctul d.