News

Câte locuri va avea România în Parlamentul European. 33 politicieni vor ajunge la Bruxelles după alegeri

24.05.2019 | 16:31
Parlamentul European își are sediul la Bruxelles. Sursă foto - captură facebook

FANATIK îți spune tot ce trebuie să știi despre alegerile europarlamentare din 26 mai. Astfel, în acest moment se știe și câte locuri va avea România în Parlamentul European. Nu mai puțin de 33 politicieni vor ajunge la Bruxelles după numărarea voturilor. Vom avea cu un membru în plus față de alegerile din 2014, atunci când am trimis 32 de oameni să ne reprezinte. Trebuie spus că România a avut la un moment dat și 35 de oameni la Bruxelles, însă, între timp, lucrurile s-au mai schimbat.

Câte locuri va avea România în Parlamentul European

“România a fost reprezentată de 35, apoi 33 şi, din 2014, de 32 de europarlamentari. Acum, în dezbaterea post Brexit ne-a dus la următoarea concluzie: o parte din cele 73 de locuri vor fi rezervate pentru viitor, deci ele nu vor fi ocupate în 2019, asta însemnând că Parlamentul European va avea un număr mai mic decât cei 751 de membri. O altă parte din aceste locuri va fi distribuită unor state membre care în acest moment sunt reprezentate disproporţionat sau au apărut disproporţii în reprezentarea lor.

România este unul dintre aceste state care recâştigă locul său pierdut în 2014, deci în 2019 ne vom lupta pentru 33 de locuri în Parlamentul European, noi, partidele politice şi formaţiunile politice”, a declarat Iuliu Winkler, europarlamentar. Trebuie specificat că Brexit-ul a modificat din plin structura Parlamentului European. În prezent, există 751 de locuri, adică numărul maxim permis de tratatele Uniunii Europene. În urma deciziei luată de englezi, 27 din cele 73 de locuri ce aparțin acum Marii Britanii vor fi redistribuite către alte țări, în timp ce alte 46 vor fi păstrate pentru viitoarele extinderi.

Câte locuri va avea România în Parlamentul European . Alegeri
România va avea 33 de trimiși în Parlamentul European. Sursă foto – captură facebook

33 politicieni vor ajunge la Bruxelles după alegeri

Acest lucru înseamnă că numărul deputaților care vor fi aleși în 2019 va fi de 705. Cu toate acestea, redistribuirea locurilor aprobată de deputații europeni garantează că nicio țară care se află în acest moment în Uniunea Europeană nu va pierde locuri, în timp ce altele chiar vor câștiga între un loc și cinci locuri pentru a redresa subreprezentarea în urma schimbărilor demografice. Este și cazul României care a ieșit pe plus.

De remarcat că s-a luat în calcul populația statelor membre și s-a urmat principiul proporționalității degresive. Aceasta înseamnă că țările care sunt mai mici din punct de vedere al populației vor avea mai puțini deputați în Parlamentul European decât țările considerate mai mari. Totuși, deputații din țările mai mari ar trebui să reprezinte mai mulți oameni decât deputații din statele membre mai mici. În acest fel, se ajunge la situația în care membrii din țările mai mici au o prezență relativ mai puternică în Parlament.

Câte locuri va avea România în Parlamentul European . Alegeri
România a câștigat un loc datorită Brexitului. Sursă foto – captură facebook

26 mai, data la care România își alege europarlamentarii

Trebuie specificat că cei 33 de eurodeputați români sunt aleși prin vot universal direct de către toți cetățenii înregistrați pe listele electorale și având vârsta de peste 18 ani. Scrutinul se desfășoară într-o singură circumscripție electorală la data de 26 mai, și se merge pe baza reprezentării proporționale, ceea ce înseamnă că numărul de deputați aleși de la fiecare partid politic depinde de numărul de voturi pe care îl obține partidul.