Life

Câte mii de euro a cheltuit Mirela Vaida în Delta Dunării: “Nu e ieftin, dar m-am bucurat să las bani în România”

Mirela Vaida a petrecut trei zile în Delta Dunării, alături de familie. Fascinată de peisaje, vegetație și preparatele gustoase, vedeta ne-a dezvăluit primele impresii din paradisul Deltei, dar și prețul vacanței.
04.08.2022 | 14:56
Cate mii de euro a cheltuit Mirela Vaida in Delta Dunarii Nu e ieftin dar mam bucurat sa las bani in Romania
Mirela Vaida a fost fascinată de vacanța efectuată în Delta Dunării, unde a petrecut cu familia timp de trei zile. Sursa foto: Facebook.
ADVERTISEMENT

Mirela Vaida s-a bucurat de o vacanță de vis în Delta Dunării, alături de familia ei, pentru care a scos din buzunar nu mai puțin de 2.ooo de euro. Prezentatoarea emisiunii Acces direct s-a cazat la o pensiune de patru stele și a avut puse la dispoziție două mese pe zi. Încântată de atracțiile Deltei, vedeta ne-a dezvăluit că se bucură că a lăsat banii de vacanță în România, dar recunoaște că zona nu este destul de exploatată și spune că, în cazul în care o țară precum Austria, Grecia sau Italia ar avea un astfel de loc, ar face din el o atracție turistică mondială.

Mirela Vaida, impresii după vacanța în Delta Dunării: “A fost fascinant”

Mirela Vaida, în vârstă de 40 de ani, revine pe micul ecran din toamnă, cu un nou sezon al emisiunii Acces direct, la Antena Stars. Până atunci își încarcă bateriile petrecând timp în familie și se ocupă de alte proiecte profesionale. Recent, a fost în  vacanță în Deltă, unde i s-a părut inedit să lași mașina pe uscat și să mergi cu barca până la hotel. Mirela Vaida mărturisește că i-a plăcut mult plaja sălbatică de la Sfântul Gheorghe și s-a bucurat enorm să lase banii pe o vacanță în România.

ADVERTISEMENT

Prezentatoarea tv va mai pleca într-o țară caldă, împreună cu familia, apoi în Italia, doar cu soțul ei. Spune că nu ar merge în Mamaia din cauza prețurilor mari și a serviciilor. Despre toate acestea, Mirela Vaida a vorbit într-un interviu exclusiv pentru FANATIK. 

Mirela, când revii pe micul ecran?

– Din toamnă, odată cu începerea noului sezon al emisiunii. Nu aș știi să vă spun o dată exactă, dar așteptăm comunicatul oficial din partea Antenei și cu siguranță veți afla din timp, pentru că pregătim un nou sezon de Acces direct, cu foarte multe subiecte interesante.

ADVERTISEMENT

Mirela Vaida: ”Oamenii din apropierea mărilor sunt niște oameni deschiși”

Cum a fost în Delta Dunării? Ce ți-a plăcut mai mult? Ce nu ți-a plăcut?

– În Delta Dunării a fost fascinant, a fost ceva nou pentru toată lumea. Și a fost o surpriză și pentru noi cei mari, și pentru copii, pentru că e inedit să lași mașina pe uscat și, de acolo ,să mergi cu barca până la hotel, și să ai ieșire și la Dunăre, și la mare și să poți, dacă vrei, să faci o plimbare cu barca. E inedit să ne dăm seama ce țară frumoasă avem și ce locuri absolut fascinante avem, care, din păcate, mi se pare că nu sunt destul de mult exploatate.

În Deltă mi-au plăcut oamenii. Oamenii din apropierea mărilor sunt niște oameni deschiși, care își pun practic toată viața lor în slujba  turiștilor. Ei trăiesc din pescuit și, mai nou, din turism. Însă turismul merge doar trei-patru luni pe an, maximum. Sunt niște oameni destul de curajoși și de aprigi și de luptători, dar care par și destul de triști. Pentru că, spun ei, românii se uită în zona aceea a țării doar câteva luni pe an. În rest, nu-i întreabă nimeni cum îndură ei frigurile, izolarea, înghețarea Dunării și așa mai departe.

ADVERTISEMENT

Mirela Vaida, despre prețurile din Delta Dunării: “Comparabil cu un orice sejur în oricare altă țară occidentală”

Nu-i întreabă nici cum se descurcă, ce mănâncă, mai ales că este și prohibiția aceasta la sturion, care s-a prelungit pe perioadă nedeterminată, pare că pe viață. Iar ei spun că ce este interzis la noi la români, să pescuiești sturionul, nu este interzis la bulgari. Astfel încât peștele nostru migrează la bulgari, bulgarii îl prind și ni-l vând nouă de două-trei ori mai scump. O frustrare pe care oamenii Deltei nu o înțeleg. Pentru că ei trăiesc și muncesc, doar din ceea ce le oferă Delta Dunării. Și m-am mâhnit din nou.

Dacă ar avea Austria, Grecia sau Italia Delta Dunării ar face un punct de atracție nu doar european, ci unul mondial. Da’, din păcate, toate frumusețile naturale ale țării, nu că sunt foarte greu de atins din punct de vedere al transportului rutier și al infrastructurii, dar nu sunt exploatate.

ADVERTISEMENT

Poate că aici e norocul țării noastre. Pentru că rămân zonele acestea mai puțin alterate. Și atunci rămân mai autentice. Și oamenii de acolo la fel. Dar parcă te doare sufletul să dai bani, să vezi piatra seacă din alte țări, și să vezi câte frumuseți avem noi, pe care nu le exploatează nimeni din punct de vedere turistic.

“Nu e ieftină o vacanță în Deltă, dar nici viața lor, acolo, nu este ieftină. Ne-a costat 2.000 de euro”

Cum ți s-au părut prețurile?

– Legat de preț, pe noi ne-au costat aproximativ 2.000 de euro trei nopți de cazare în Deltă, la o pensiune de patru stele, cu demipensiune și cu transposrt inclus de la Murighiol. N-aș putea să spun că e mult, având în vedere cât au crescut prețurile acum, la tot ce înseamnă utilități. Nu e nici puțin. E comparabil cu un orice sejur în oricare altă țară occidentală. Dar m-am bucurat că am putut măcar o vacanță din cele două-trei, pe care mi le-am propus pe an, să le fac în România.

Și să las bani în România, banii pe care să-i dăm serviciilor românești, locuitorilor din Deltă care trăiesc, vă spunem, din turism și din pescuit. Bani care știu că se întorc la ai noștri și care rămân în țară. Nu mi s-a părut un efort, nu e ieftină o vacanță în Deltă, dar nici viața lor, acolo, nu este ieftină. Cam asta ar fi primele impresii.

Ce a surprins-o pe Mirela Vaida în Deltă: ”Nu înțeleg cum un om poate trăi fără mașină”

În rest, am fost fascinată de faptul că nu înțeleg cum un om poate călători doar pe apă, cum nu are mașină și poate trăi fără mașină. Cum fiecare are o bărcuță cu care merge în larg sau de unde se deplasează în alt oraș sau dintr-o localitate în alta.

Îmi este greu să înțeleg cum oamenii aceia nu au șosele, dar au drumuri din nisip, bătătorite cu nisip ud și nu vor să aibă șosele. Pentru că lor le place așa. Ăsta este satul lor pescăresc în care s-au născut și, în care, se încăpățânează să trăiască…

Și am, așa, o admirație  pentru oamenii din zonele astea autentice și pentru încăpățânarea lor de a rămâne în țară și de a nu-și trăda, dacă vreți, limba, obiceiurile, pământul pe care s-au născut… Rămân aici și luptă. Și asta mi-a plăcut. Mi-am dat seama că este un colț autentic de România acolo, cu tot ce înseamnă sălbăticiune și frumusețea ei.

Nu am reușit să fac foarte multe pentru că am mers cu copiii, care sunt destul de mici și nu prea aveau răbdare în barcă. Dar îmi propun ca, la următoarea excursie, să mergem și să stăm mai mult, să explorăm și pădurile, Pădurea Letea și Pădurea Caraorman și să facem și safari, să mergem la Stejarii Seculari. Delta ne cheamă și cu siguranță o să revenim.

Mirela Vaida spune NU litoralului românesc: ”La banii pe care îi dai în Mamaia, nu cred că o să mai ajung vreodată”

Unde mai pleci în vacanță? Unde ai vrea să pleci și nu ai mai ajuns până acum?

– O să mai plecăm în vacanțe, pentru că trebuie să mergem și într-o vacanță cu copiii, în care o să stăm cel puțin o săptămână la mare. Și la mare, la Mamaia, nu am să merg. Și nu cred că o să mai ajung vreodată. Pentru că nu are ce să îmi ofere Mamaia, din păcate, nici ca servicii, nici ca nimic altceva. Nu mai vorbim de prețuri.

Deci, la banii pe care îi dai în Mamaia, pentru două-trei nopți, te duci liniștit în orice țară caldă și stai o săptămână la ultra all-inclusiv. Așa o să facem și noi. După care, îmi mai propun ca eu și soțul meu să mai plecăm două-trei zile în Italia. Pentru că e țara noastră preferată și ne simțim foarte bine acolo.

Mirela Vaida, despre munca în televiziune:  ”Am un serviciu ca oricare altul”

Cum reușești să te împarți între televiziune și viața de familie?

– Cum mă împart? Păi, mă împart foarte bine. Am un serviciu ca oricare altul și asta am spus-o întotdeauna. Faptul că lucrez la o televiziune nu înseamnă nimic mai mult decât ce face orice alt părinte. Ba dimpotrivă. Nu mi se pare nimic foarte greu.

Îmi place emisiunea de direct, zilnică, îmi plac provocările, directul, îmi place întâlnirea cu știrile, cu oamenii, cu tot ceea ce mă ține în priză și la curent cu ce este important în lume.

Am fost într-o vacanță binemeritată și multașteptată. Avem un program foarte bine pus la punct și, odată cu începerea școlii, fiecare își reia activitățile, și știe foarte bine ce are de făcut.

 

ADVERTISEMENT