Datoria externă a Statele Unite a ajuns la peste 120% din PIB. Cea mai mare parte a acestei datorii este deținută, sub formă de obligațiuni, de către statele europene, inclusiv România. Acest lucru poate reprezenta un instrument de negociere foarte puternic cu Washingtonul, mai ales în condițiile în care securitatea Europei se află pe masa de negocieri.
Potrivit datelor oficiale ale Departamentului Trezoreriei SUA, la nivelul anului 2023, România deținea 9 miliarde de dolari sub forma unor titluri de stat emise de către Statele Unite. Din această sumă, 8 miliarde de dolari reprezintă datoria pe termen lung a SUA, adică titluri cu scadență mai mare de un an. (Spre exemplu, Moldova deține 2 miliarde de dolari, iar Ungaria 5 miliarde, din datoria SUA.)
Suma este poate semnificativă pentru economia României, este raportat la datoria SUA ea este nesemnificativă. Spre exemplu, din totalul datoriei Statelor Unite, circa o treime este deținută de alte state, o sumă care depășește pragul de 8 trilioane de dolari. Statele care dețin cea mai mare parte din datoria SUA, inclusiv pe termen scurt, sunt Marea Britanie și Japonia.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/08/datorie-sua.jpg)
După summit-ul din Alaska dintre președinte Trump și Vladimir Putin, liderii europeni l-au însoțit pe Volodimir Zelenski la Casa Albă în număr mare pentru a reseta negocierile privind soarta Ucrainei. Înainte acestor negocieri a circulat în mediul online o teorie cum că Europa ar pregăti o amenințare directă la adresa SUA.
Mai exact, ar fi fost vorba de un posibil refuz al statelor europene în a mai cumpăra obligațiuni emise de către Statele Unite. Mai mult, în condițiile în care statele UE, plus Norvegia și Marea Britanie, dețin mare parte din datoria pe termen scurt a SUA, acestea ar fi refuzat restructurarea datoriei Americii, cu posibilitatea unui default al SUA. O analiză recentă a celor de la FT arăta că statele europene dețin obligațiuni ale SUA în valoare de 2,47 trilioane de dolari, dublu față de deținerile Chinei și de peste trei ori față de cele ale Japoniei.
În final, acesta s-a dovedit a fi doar un zvon, neexistând nicio declarație oficială sau pe surse din partea oficialilor europeni în acest sens. Totuși, zvonul ar avea o oarecare bază în istoria recentă a negocierilor purtate de Trump privind tarifele vamale. În luna mai a acestui an, ministrul de finanțe al Japoniei, Katsunobu Kato, s-a referit la uriașele dețineri ale Japoniei în obligațiuni americane (peste 1 trilion USD) ca fiind „un as în mânecă” în negocierile comerciale.
Oficialul japonez a reiterat apoi că nu a fost o amenințare, și că Japonia nu are intenția de a renunța la obligațiunile SUA. Totuși, remarca sa venea în contextul în care cu o lună înainte, după ce Trump anunțase tarife vamale de 25% asupra Canadei, obligațiunile SUA înregistraseră o scădere abruptă. Mai exact, dobânda la obligațiunile pe zece ani a crescut brusc la 4,5%, de la sub 4%.
Președintele american a dat imediat înapoi la presiunea piețelor internaționale. „Oamenii începeau să se simtă puțin neliniștiți. Piața obligațiunilor este foarte complicată”, spunea Donald Trump într-un răspuns la întrebările jurnaliștilor.
Economiștii de top de peste ocean au subliniat în repetate rânduri că SUA se confruntă cu o problemă structurală în ceea ce privește finanțarea datoriei externe, unde dobânzile s-au dublat în ultimii zece ani. Mai mult, cu un deficit fiscal de 6,75% în 2024, așteptat să depășească 7% în acest an, problema este așteptată să explodeze în brațele actualei administrații.
Poate și de aceea niciunul dintre statele cu care Trump a pornit aceste războaie comerciale, vorbim în principal de aliați ai SUA, nu a abordat negocierile conflictual. În ceea ce privește poziția liderilor europeni, care l-au însoțit pe Zelenski la Casa Albă, experții în securitate subliniază că, așa cum era de așteptat, negocierile cu Putin nu au dat niciun rezultat, scopul fiind mai degrabă de „a-l fermeca” pe Trump și nu de a negocia de pe poziții de putere.
„Cu siguranță vorbim de un summit în care liderii europeni au încercat mai degrabă să-l farmece pe Trump, decât să facă apel la argumentele de forță. Europa pare să urmărească o strategie de a susține întru totul eforturile lui Trump chiar dacă nu crede, sub nicio formă, că vor avea succes. Țelul este de a-l arăta pe Putin ca fiind principalul agresor.
Sincer, asupra acestui aspect nici nu mai trebuia să încapă discuții. Dar, așa cum vedem și din declarațiile lui Trump, în continuare repetă retorică de la Moscova, nu este foarte serios în ceea ce promite – sunt multe informații și contradicții din partea liderului american care nu a luat totuși nicio măsură împotriva Rusiei. Până nu vedem ceva de genul acesta, nu ar trebui să credem nimic.
Pare că este o luptă între Rusia și Europa pentru mintea lui Trump, ceea ce este foarte, foarte ciudat”, a declarat, pentru FANATIK, expertul în relații internaționale, Cristian Dorobanțu.
Potrivit acestuia, obiectivul europenilor pare a viza menținerea administrației Trump și a Statelor Unite în tabăra Ucrainei, iar strategia este de a-l lăuda public pe președintele american și de a aprecia deschis eforturile pe care acesta le face pentru obținerea unui acord de pace în Ucraina. Totuși, chiar și pe termen scurt, Europa are la dispoziție strategii pentru a ajuta real Kievul în războiul împotriva Rusiei, fără însă a deteriora relația cu Washingtonul.
„Europa are propriile opțiuni. Pe termen scurt sunt fondurile înghețate ale Rusiei cu care ar putea finanța Ucraina. Chiar dacă noi nu am reușit în trei ani să dezvoltăm producția de armament, putem folosi acești bani pentru finanțarea producției industriale din Ucraina.
Europa trebuie apoi să se pregătească, pentru că nu avem nicio garanție că lucrurile vor lua vreo întorsătură bună. Nu știu ce rezerve de armament mai sunt pe continent, dar trebuie măcar să arate că există o voință politică. Despre asta a fost vorba de la început”, a mai precizat Cristian Dorobanțu, pentru FANATIK.