News

Câte mocănițe au mai rămas în România! Povești cu parfum de altădată pe calea ferată

Câte mocănițe au mai rămas în România și ce povești se ascund în spatele acestor trenuri
23.10.2021 | 12:10
Cate mocanite au mai ramas in Romania Povesti cu parfum de altadata pe calea ferata
Turiștii încă se mai pot bucura în România de câteva trasee pe care circulă mocănițele. Sursa foto - colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

De-a lungul timpului, mocănița a creionat povești, a impresionat minți luminate și a oferit un strop de frumos și celui mai mofturos călător. A oferit fericire și liniște acolo unde mocnea tumult și a desenat întâmplări cât pentru o viață întreagă. Pentru că oamenii suferă de un deficit de tandrețe, înțelegere și amintiri.

Aflați într-o goană continuă după un trai mai bun, nu puțini sunt cei care mărturisesc că o excursie cu mocănița a avut darul de a-i întoarce la rădăcini, de a-i apropia de o copilărie uitată printre ani și viață.

ADVERTISEMENT

Câte mocănițe mai sunt în România!

Și dacă încă nu credeți, dacă tot mai aveți o urmă de îndoială sau o brumă de ezitare atunci nu vă rămâne, vă garantăm, decât să observați privirea unui copil care urmărește un tren intrând într-o gară.

Vorbim despre chintesența mirărilor și frumusețea în stare pură. Nimic altceva, nimic în minus sau în plus. Vorbim despre tot ce are omenirea mai curat și mai minunat de oferit.

ADVERTISEMENT

În realitate, mocănița e doar un tren care circulă pe linii ceva mai înguste, linii care odinioară, în vremuri apuse, erau folosite pentru transportul lemnelor sau al persoanelor. Garnitura era tractată de o locomotivă cu aburi și de restul încărcătură, sudoare și visuri multe.

Prezentul vine și el cu aspirații, dar și cu o mare de întrebări. Guvernanții își schimbă culoarea politică, nu și năravul și mocănițele își caută rostul și sensul pe fiecare rută în parte. Culmea, călători mai au și acum, poate chiar mai mulți și mai dornici, dar ajutor de nicăieri.

ADVERTISEMENT

Maramureș, mocănița de pe Valea Vaserului

Mocănița de la Vişeu de Sus este ultima cale ferată forestieră cu abur din lume. Da, citiți bine. România, în grijile și nepăsările ei, a rămas ultima țară de pe acest pământ care poate valorifica un asemenea traseu și tren.

Calea ferată de aici a fost construită în 1932, dar inaugurarea a venit un an mai târziu. Șerpuiește prin zone de munte cu priveliști care îți taie pur și simplu răsuflarea. Și o face pentru nu mai puțin de 56 de kilometri.

ADVERTISEMENT

Interesant este că ruta a funcţionat până în octombrie 1944, atunci când a fost parţial distrusă de trupele germano-maghiare aflate în retragere. După cel de-al Doilea Război Mondial, C.A.P.S. a refăcut calea ferată, prelungind-o ulterior cu încă 14 km, la care se adaugă şi alte ramificaţii pe văi adiacente precum Valea Novăţului.

Acum pornește de la Gara CFF Vișeu de Sus și călătorii se pot bucura de aproximativ trei ore pe un sens, cu o jumătate de oră pauză. Un spectacol total de lumini și culori, indiferent de anotimp. De remarcat că acum turiștii pot ajunge până la Paltin după ce în perioada imediat următoare Revoluției, mocănița aproape că a fost desființată.

Trenul Oravița Anina, Caraș Severin

Și în acest caz discutăm despre recorduri impresionante pentru că linia ferată Oravița-Anina este doar a cincea cale ferată de pe teritoriul României și prima montană. Interesant este că aici se circulă pe ecartament normal.

I se spune „Semmeringul bănățean” și are o lungime totală de 34 de kilometri. Pe acest traseu circulă o locomotivă diesel căreia i se atașează două vagoane de clasa a-II-a, necompartimentate, atenție, cu bănci din lemn și construite undeva în 1914.

Două ore ține întregul drum, unul pe care mai circulă și o drezină care împinge un vagon de marfă descoperit. Culmea, pe această platformă au fost instalate scaune de care se bucură acum turiștii.

Mocănița Sibiu Agnita de pe Valea Hartibaciului

Nu există zonă mai frumoasă pentru mocăniță dacă am asculta în gura localnicilor. Oamenii spun că trenul desenează imagini printre dealurile Transilvaniei și oferă minuni la fiecare kilometru străbătut.

Printre ele sunt și numeroase biserici fortificate săsești, dar și o rezervație naturală Natura 2000, presărată din abundență cu faună sălbatică și floră deosebită.

Și dacă tot nu sunteți convinși, trebuie să știți că în depărtare, dar nu foarte foarte de neatins, se află și crestele înzăpezite ale Carpaților.

În zonă se fac plimbări cu trenul tras de locomotiva cu aburi pe o distanță de 4,2 kilometri, dar se poate și pedala cu ciclo-drezina ce are o capacitate de 4 persoane pe scaune și 2 persoane pe biciclete. pe lanț, cu reductor

Mocănița Covasna Comandău, județul Covasna

Din întreg complexul funcţional până acum aproximativ 20 de ani, mocănița de aici poate să circule pe numai 7 kilometri. Se întâmplă lucrul acesta datorită unor eforturi uriașe ale voluntarilor.

Trenul trece pe lângă marginea pădurii și pe lângă cascada Valea Zânelor, unde, în drumul de întoarcere, se va face o oprire. Cele trei vagoane pot transporta până la 50 de turiști. Mulți dintre ei sunt pasionați feroviari, mai toți spunând că satele Covasnei și mocănița de aici reprezintă un cumul de fericiri.

Mocănița Huțulca Moldovița, județul Suceava

O altă poveste frumoasă a României, un alt mit de care turismul din zonă ar putea beneficia din plin. Linia de aici a fost folosită până de curând strict pentru transport lemnos.

Iniţial, traseul Mocăniţei avea 23,9 kilometri, de la Moldoviţa la Rososa. Acum are doar 11,5 kilometri, dar este un punct de atracție pentru toți cei care vizitează Suceava.

Pe scurt, traseul începe din Moldovița, din imediata apropiere a Hotelului Oana, continuă de-a lungul cursului râului Moldovița și oprește în Rașca.

În ceva mai multe cuvinte, ruta este de o frumusețe răpitoare și oferă de toate în vagoanele acoperite sau descoperite care fac deliciul localnicilor. Pentru că, ei bine, mocănița trece chiar prin dreptul porților oamenilor din zonă.

Mocănița de la Sovata, județul Mureș

Începem cu o veste proastă în cazul ei – mocănița Sovata a intrat deja în vacanță până în 2022! Când funcționează, aceasta face parte din lotul de 10 locomotive construite în anul 1949, la fabrica Chrzanow Polonia, din care două au ajuns în România, fiind conservate până în anul 2011, în depoul Sibiu.

De remarcat că mocănița de aici funcţionează cu cărbune si lemn de esenţă tare. Garnitura de tren are 4 vagoane tip gondolă.

Toate au o lungime cuprinsă între 11 şi 12 metri. Unul dintre vagoane a fost construit în 1953, iar două în anii 1985 şi 1991. Viteza maximă a mocăniţei este de 35km/h, iar autonomia este de 30 km.

Mocănița de pe Valea Arieșului, Apuseni

Calea ferată îngustă de aici traversa o parte din Munţii Apuseni pe Valea Arieşului, în lungime de 94 de kilometri, între oraşele Turda şi Abrud. Și a făcut lucrul acesta preț de 86 de ani fiind principala cale de transport pentru marfă şi călători în zonă.

Avea să fie desființată în 1998 pentru că nu mai producea nici măcar cât să se susțină. A fost repusă pe linie în 2019 și de atunci mii de turiști au venit în fiecare an ca să vadă minunea.

Mocănița de pe Valea Arieșului are două vagoane și locomotiva este una de mici dimensiuni, produsă în Germania, în anul 1964.

Mocănița de la Brad, Hunedoara

Mocănița de la Brad, din țara moților, a fost construită în 1907. Era atunci folosită pentru transportul de cărbune, dar și pentru cel al ortacilor către Uzina Electrică din Gura Barza.

Din 2001, trenulețul cu aburi este folosit strict pentru turiști între Brad și Crișcior și reprezintă singura mocăniță funcțională din Hunedoara.

Jumătate de oră durează întreaga călătorie pe sens. Alte 30 de minute le petreceți la capătul de linie acolo unde puteți vizita halele în care se repară materialul rulant

Mocănița de la Abrud Câmpeni, județul Alba

Mocănița de aici pornește din Abrud și se oprește la Câmpeni. Pare simplu pe hârtie, dar la fața locului veți observa că trenul trece și prin Gura Roșiei și Cărpiniș. Linia ferată are 11 kilometri și se parcurge în 3 ore, dus-întors.

Se întâmplă lucrul acesta după ce autoritățile locale au salvat mocănița reușind să o declare monument istoric.

ADVERTISEMENT