Câte nume are Maica Domnului și care sunt cele mai utilizate? Ce semnificație are, de fapt, Precista, care apare adesea în rugăciuni și alte scrieri religioase.
Numele Maicii Domnului este adesea menționat în biserică, dar și în textele religioase, în rugăciuni și acatiste. Fecioarei Maria i-au fost atribuite, de-a lungul timpului, mai multe nume pentru ca oamenii să-și exprime aprecierea.
În cadrul unui studiu realizat de o grupă de elevi din Atena, fiecare dintre ei a adunat 500 de nume ale icoanelor în care e reprezentată Fecioara Maria. Numele Maicii Domnului nu sunt atât de întâlnite în scrierile religioase.
În țările creștin ortodoxe, numele Maicii Domnului este cel mai des folosit, mai ales în țările ortodoxe de rit vechi. Pentru români, lipoveni, bulgari sau greci, Maria este Maica Domnului, nume care se regăsește și în rugăciuni, dar și în textele religioase.
În spațiul ortodox de la noi din țară, accentul este pus și pe faptul că Maria a fost maica Lui Iisus Hristos, aleasă de Dumnezeu pentru a întrupa miracolul vieții și al credinței pentru oameni.
Pe de altă parte, în multe țări catolice din vestul Europei sau din America latină, e folosit mai des numele Fecioara Maria. Acesta scoate în evidență natura sa pură și neprihănită, precum și sufletul curat și darul de preț primit atunci când L-a adus pe lume pe Fiul lui Dumnezeu.
Unele nume provin din limbi vechi și sunt greu de înțeles în prezent, dar altele sunt mai cunoscute. De exemplu, un nume foarte folosit este Născătoarea de Dumnezeu.
În popor, Iisus Hristos e Fiul Domnului, având aceleași puteri tămăduitoare și izbăvitoare precum cele ale Tatălui Său. În mai multe rugăciuni închinate Maicii Domnului se mai regăsește numele Purtătoarea de Prunc.
Un alt nume folosit este Maica Precista, întâlnit adesea în spațiul românesc. Termenul “precista” a fost păstrat din slavona veche și are semnificația de neprihănit, curat, făcând trimitere la moralitate și puritatea a sufletului.
Fecioara Preacurată este un nume care face referire la concepția curată a Fiului lui Dumnezeu, dar și la sufletul și natura iuitoare a Maicii Domnului. Aceasta a trăit toată viața fără de păcat.
De asemenea, Fecioara Neîntinată este un alt nume care amintește de concepția și nașterea lui Iisus Hristos, precum și de trupul Fcioarei Matia, care a rămas neîntinat de păcate, notează libertateapentrufemei.ro.
Este utilizat și numele Împărăteasa Cerurilor. Fecioara Maria nu a murit, ci s-a ridicat la ceruri, alături de Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul, de aici provenind acest nume.
Maica Domnului este reprezentată ca fiind o Împărăteasă a Cerurilor, cu Pruncul în brațe, în multe biserici ortodoxe. În aceste reprezentări, Fecioara Maria este cu Pruncul în brațe, fiind înconjurată de îngeri sau apostoli.
Dulcea Sărutare este un nume întâlnit în cultul ortodox grecesc. Fecioara Maria e reprezentată cu Pruncul în brațe, iar Iisus copilul îi sărută obrazul.
Un nume întâlnit de multe ori în imnuri sau rugăciuni este Maica Domnului Milostiva. Oamenii știu cât de multă milă și dragoste are Fecioara Maria, care a făcut miracole pentru cei aflați în suferință.
Maica Domnului Îndrumătoarea/Călăuzitoarea este un nume folosit de multe ori. Fecioara Maria este percepută ca fiind cea care a deschis calea spre mântuire, motiv pentru care creștinii mai pot întâlni acest nume. Ușa mântuirii este un alt nume care reprezintă puterea Fecioarei Maria de a-i ajuta pe cei în suferință.