ADVERTISEMENT
News

Câte persoane s-au programat în ianuarie pentru vaccinare împotriva Covid-19

Autor: Robert Cristea | 04.01.2021 | 09:09
Câte persoane s-au programat în ianuarie pentru vaccinare împotriva Covid-19
Câte persoane s-au programat în ianuarie pentru vaccinare împotriva Covid-19. Foto: Hepta

Coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva Covid-19, medicul militar Valeriu Gheorghiță, a declarat duminică seara câte persoane s-au programat în ianuarie pentru antidot.

ADVERTISEMENT

România va primi aproximativ 750 de mii de doze în prima lună a anului 2021. Medicul a precizat că sunt făcute deja peste 90.000 de programări pentru vaccinare.

„Pentru toată luna ianuarie, inclusiv tranşa din decembrie, vorbim de circa 750.000 de doze, deci practic acest număr de doze este suficient pentru a acoperi prima etapă”, a spus Gheorghiță la Digi24.

ADVERTISEMENT

Peste 90.000 de persoane s-au programat pentru vaccinare împotriva Covid-19 în ianuarie

“Începând de mâine, 4 ianuarie 2021, activitatea de vaccinare pentru Etapa I se va extinde pe tot teritoriul României.

Astfel, vor intra în activitate, la nivel naţional, peste 90% din cele 376 de centre de vaccinare care deservesc personalul medical şi personalul din centrele medico-sociale”, a transmis, duminică după-amiază, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

ADVERTISEMENT

Medicul Valeriu Gheorghiţă a explicat că ”din 4-5-6 ianuarie ar trebui să avem cel puţin 20.000 de persoane vaccinate pe zi”. 

Coordonatorul campaniei a venit cu lămuriri în legătură cu o problemă a platformei de programare, care a permis programarea în număr mic a oamenilor.

ADVERTISEMENT

„A fost o situaţie extrem de neplăcută, pe care mi-o asum, însă fiecare persoană, pot să vă asigur, a fost sunată şi s-a explicat această problemă legată de sistemul de programare şi a fost reprogramată. Deci din acest punct de vedere lucrurile sunt corectate, însă activitatea ar trebui să fie normală începând de mâine şi să nu mai existe probleme de acest gen”, a subliniat medicul militar.

Până acum au fost vaccinate în România un număr de 13.596 de persoane. În total, 37 dintre acestea au avut reacţii adverse, comune şi minore. Șapte persoane au avut reacţii locale cu durere la locul injectării, iar 30 au avut reacţii generale (febră, cefalee, mialgii, astenie, alergii de tip urticarie).

ADVERTISEMENT
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 842. 32 pagini. Doar 5 lei!