S-a dat startul celui de-al treilea turneu de Grand Slam al anului, la Wimbledon. Departe de a fi o specialistă pe iarbă, Simona Halep nu are așteptări prea mari. Totuși, prestațiile destul de bune de la Eastbourne ne dau motive să sperăm.
Simona Halep ar avea mare nevoie de un rezultat bun la Wimbledon, în special din perspectiva clasamentului WTA. Românca nu a reușit să își apere titlul câștigat la Roland Garros, în 2018, iar punctele pierdute au costat-o scump. Simona a căzut până pe locul 8, pentru ca recent să recupereze o poziție.
Astfel, Simona Halep este cap de serie numărul șapte și nu va avea un traseu facil spre fazele finale ale competiției. Ar putea înfrunta o jucătoare mai bine clasată decât ea încă din faza sferturilor de finală. Totuși, dacă Simona va face un turneu bun, există perspective importante pentru ea să urce în clasament.
În 2018, Simona Halep era eliminată încă din turul 3 la Wimbledon, astfel că are de apărat doar 130 de puncte în clasamentul WTA. Pentru câștigarea trofeului se oferă 2000 de puncte, iar finalista primește 1.300. Deci putem spera că Simona va urca în clasament. Iată câte puncte au de apărat jucătoarele din top 10:
Astfel, Simona Halep are toate motivele să spere că poate trece peste Angelique Kerber, poate chiar și peste Kiki Bertens, dacă olandeza va fi eliminată repede. Dar, în același timp, românca trebuie să fie atentă în spate. Poate fi depășită de Elina Svitolina și Sloane Stephens, care nu au presiunea punctelor de apărat. Ba chiar și Serena, finalistă anul trecut, poate fi un pericol, în cazul în care se va impune la Wimbledon 2019.
Simona Halep ar putea visa chiar la primul loc WTA, dar un astfel de scenariu pare foarte greu de crezut. Cert este că, pentru a exista o astfel de speranță, românca ar trebui să câștige turneul de la Wimbledon. Niciun alt rezultat nu îi lasă perspective.
Un rezultat bun la Wimbledon 2019 este foarte important pentru Simona Halep și din perspectiva clasamentului WTA Race, în funcție de care se decid jucătoarele calificate la Turneul Campioanelor, competiție care în acest an va avea loc în China, la Shenzhen.
Cu ajutorul punctelor obținute la Eastbourne, Simona Halep urcă pe locul șapte în clasamentul WTA Race, la actualizarea care va avea loc pe 1 iulie. Totuși, un rezultat modest la Wimbledon ar pune-o pe Simona în situația de a tremura în partea a doua a sezonului pentru calificarea la Turneul Campioanelor.
În spatele Simonei, în această ierarhie Race, sunt jucătoare de mare calitate pe iarbă, cum ar fi Johanna Konta și Angelique Kerber. Acestea ar putea obține puncte importante la Wimbledon 2019, astfel încât românca ar putea fi scoasă dintre primele opt jucătoare ale anului, atâtea câte se vor califica pentru Turneul Campioanelor, la Shenzhen.